Dr. Georgiana Ozana Tache
Medic primar fizioterapie, recuperare medicala
Centrul de Recuperare Medicala “Medical Care”
Facebook Sef lucr. Dr. Georgiana-Ozana Tache
Blog Sef lucr. Dr. Georgiana-Ozana Tache
Metoda posturologică sau posturologiareprezintă un studiu multidisciplinar al posturii, ca fiind un act motor automat şi inconstient, care permite unei persoane să adopte o poziţie dreaptă, să stabilizeze această poziţie în ipostaza statică sau dinamică şi să dezvolte o înţelegere spaţială a poziţiei propriului corp în relatie cu mediul înconjurator. Reprezintă rezultatul implicării unui sistem senzitivo-motor complex multimodal.
Sistemul postural tonic este alcătuit din următoarele elemente:
- exteroceptori precum analizatorul vizual, auditiv şi tegumentar (recepţionează informaţia senzitivo-senzorială din exteriorul corpului şi transmit sistemului nervos central mesaje care ne permit să relaţionăm cu mediul inconjurător),
- proprioceptori care recepţionează informaţia senzitiv-senzorială provenită din interiorul corpului şi transmit sistemului nervos central mesaje care ne permit să conştientizăm poziţia relativă a diferitelor segmente ale corpului unele faţă de altele,
- centrii nervoşi superiori care integrează informaţiile provenite de la aceşti senzori exteroceptori şi proprioceptori şi determină un răspuns adecvat fiecărei situaţii şi
- efectorii, muşchii, mai exact, tonusul muscular care este implicat/vizat.
Sindroamele clinice cauzate de diferite disfuncţionalităţi ale sistemului postural tonic, pot fi incluse în trei categorii: sindroamele dureroase (situate cel mai adesea la nivelul axului vertebral), instabilităţi şi sindroame cognitive (ce urmează să fie demonstrate ştiinţific).
Semnele clinice ale suferinţei sunt multiple şi variate dar pot fi incluse în categoria semnelor cardinale sau principale şi a semnelor accesorii sau secundare, după cum arată specialiştii. Acestea includ durerea de spate şi durerea articulară periferică, instabilitatea şi sindroame pseudo-depresive. Abordarea în posturologie este practică, presupunând o analiză clinică şi paraclinică riguroasă a pacientului. Diagnosticul poziţiv al sindromului postural este un diagnostic funcţional, determinat de variatele teste clinice sau tipuri de senzori/receptori implicaţi, oferă o propunere de revizuire a tratamentelor multidisciplinare, déjà aplicate, după excluderea patologiei non funcţionale de către medicul generalist, cel de specialitate şi posturolog. Tratamentul funcţional aplicat, depinde de configuraţia sindromului postural, după cum urmează: se recomandă examen podologic, cu executarea şi purtarea unor talonete, de către specialistul în podologie, se recomandă examenul oftalmologic, cu prescrierea şi confecţionarea ochelarilor de către ortoptician şi opticianul specialist, se apreciază configuraţia sistemului musculoscheletal şi mersul de către specialistul reumatolog, medicul specializat în osteopatie, fizioterapeutul specialist şi de către osteopat. Se adaugă aprecierea funcţiei aparatului vestibular de către specialistul ORL-ist şi evaluarea limbajului de către specialistul logoped şi de către fizioterapeutul specialist. Se mai face consultul dentar de către ocluziodentolog şi se apreciază reflexele fiziologice dintre mandibulă şi maxilar iar ortodontistul apreciază aliniamentul dentar pe arcurile dentare.
Sistemul postural reprezinta rezultatul organizării unui sistem multimodal alcătuit din elemente diferite ce contribuie în final, la dezvoltarea unui tonus muscular care să susţină corpul uman. După cum arătam, acest sistem este alcatuit din senzori/receptori care asigură recepţia unei stări de fapt, are loc procesarea şi integrarea datelor recepţionate la nivelul sistemului nervos central, informaţia circulând pe căile nervoase iar răspunsul final este caracterizat printr-un anumit tonus muscular care să susţină organismul sau corpul uman. Un exemplu simplu al modului în care funcţionează un sistem din punctul de vedere al posturologiei este urmatorul: când suntem întinşi, raportarea noastră la mediul înconjurător se face utilizând informaţia provenită de la exteroceptori senzitivi senzoriali precum analizatorul vizual, urechea internă şi de la cei tegumentari situaţi la nivelul piciorului. Propriocepţia este asigurată de poziţia diferitelor segmente ale corpului faţă de trunchi. La nivelul sistemului nervos central are loc integrarea complexă a informaţiilor multimodale primate, pentru ca în final să se determine în timp util, controlul postural necesar menţinerii poziţiei date. Având în vedere cele prezentate, este de la sine înţeles faptul că orice problemă a urechii interne, de acuitate vizuală, de poziţie defectuoasă în mod sistematic a unui segment corporal, aşa cum este şi poziţia mandibulei raportată la maxilar, a coloanei vertebrale scoliotice sau rectitudinea segmentelor acesteia, dismetria membrelor inferioare, toate reprezintă, alături de alte probleme neurologice, reumatismale etc, elemente menite să ofere date modificate sistemului postural ce urmează să elaboreze tonusul în concordanţă cu recepţia deficitară. În final, pacientul va prezenta dificultăţi în a menţine o poziţie şi de aici se instalează instabilitatea, disconfortul la nivelul aparatului musculoscheletal, sindromul dureros cronic, sindromul depresiv de însoţire.
