Adriana Rimbu Dr.
În România, cancerul de sân este cel mai frecvent cancer diagnosticat şi principala cauză de mortalitate prin tumori maligne la femei. O problemă foarte serioasă cu care se confruntă lumea medicală contemporană este faptul că neoplasmul mamar apare din ce în ce mai frecvent la paciente deosebit de tinere (30-45 ani), fapt semnalat în mod cu totul excepţional în urmă cu 20-30 de ani.
Diagnosticul cancerului la pacientele tinere ridică mari dificultăţi, deoarece mamografia, considerată „standardul de aur” în detecţia cancerului de sân, este mult mai puţin eficientă, ajungând de la o sensibilitate de circa 98% la femeile la menopauză la circa 48% la femeile cu sâni denşi, cu vârsta până în 45-50 ani. Alte metode de diagnostic imagistic utilizate sunt ecografia mamară şi IRM mamar (cu limitările lor în evaluarea unui sân dens), scintimamografia şi, de câţiva ani, PET–CT.
Scintimamografia (scintigrafia mamară) este o tehnică simplă, puţin iradiantă, ce implică administrarea unui radiotrasor cu tropism pentru celulele neoplazice şi vizualizarea acumulării acestora la nivel tumoral cu ajutorul gamma camerei, echipament specific medicinei nucleare. Se utilizează Tc99m-SESTAMIBI sau Tc99m TETROFOSMIN, radiotrasori care, prin acumularea lor specifică în ţesutul tumoral malign viabil, relativ bine vascularizat, pot realiza un diagnostic diferenţial între tumori maligne versus tumori benigne. Se injectează circa 15-25 mCi de Tc99m Sestamibi şi se fac înregistrări statice planare, obţinându-se imagini ale sânilor şi eventuala captare focală a radiofarmaceuticului.
Scintimamografia se recomandă pacientelor numai dacă examinările mamografice şi ecografice au fost neconcludente, principalele situaţii când această tehnică este efectuată fiind:
1. Ţesut mamar dens, care determină examen mamografic neconcludent;
2. Diagnosticul diferenţial fie al unei posibile recidive tumorale, fie al unor modificări locoregionale postterapeutice (frecvent postintervenţie chirurgicală şi/sau radioterapie şi/sau chimioterapie) la care examinările ecografice, mamografice şi/sau IRM mamar au avut rezultate incerte;
3. Evaluarea mai multor leziuni suspecte concomitente, în cadrane diferite, unilateral sau bilateral;
4. Prezenţa unei formaţiuni ocupatoare de spaţiu decelate palpator, dar nevizualizate mamografic sau ecografic;
5. La pacientele cu claustrofobie, cu indicaţie de IRM;
6. Paciente cu implant mamar;
7. Examinarea regiunii axilare în scopul stadializării TNM;
8. Previzionarea răspunsului la chimioterapie şi monitorizarea eficienţei terapeutice.
Tehnicile de imagistică moleculară, aşa cum este şi scintimamografia, cunosc pe plan mondial o dezvoltare din ce în ce mai pronunţată, fiind aplicate în algoritmul diagnostic acolo unde tehnicile consacrate (cum ar fi mamografia, ecografia, IRM) au rezultate diagnostice mai slabe şi discutabile.
