Ultimii zeci de ani au adus societăţilor avansate o nouă maladie, mult discutată şi incomplet elucidată, dar a cărei existenţă nu poate fi negată.
Definit ca entitate în 1988, sindromul de oboseală cronică sau fatigabilitate cronică (SFC) este reprezentat de o senzaţie de oboseală profundă asociată cu multiple simptome sistemice şi neuropsihice, cu o durată mai mare de 6 luni şi o severitate care obligă pacientul să-şi diminueze activitatea obişnuită , mai ales pe cea profesională.
Sistemele implicate sunt: endocrin, metabolic, musculoscheletal, neuropsihic şi imunologic.
Cu o prevalenţă de 10 cazuri la 100.000 de persoane, afectează de două ori mai frecvent femeile decât bărbaţii, cu vârste cuprinse între 24 şi 45 ani.
Diagnosticul sindromului de oboseală cronică este unul de excludere, fiind obligatoriu să se facă diferenţial cu bolile reumatologice, neurologice, neoplaziile, bolile infecţioase, endocrine, afecţiunile psihice sau factorii toxici, stări fiziologice (sarcină, climax).
Se suspectează acest diagnostic atunci când există cel puţin 8 simptome cu persistenţă mai mare de 6 luni: astenie fizică şi psihică, tulburări de memorie, de concentrare, labilitate emoţională, confuzie, dispoziţie instabilă (irascibilitate sau depresie), dureri de cap (cefalee), intoleranţă la lumină (fotofobie), insomnie, ameţeli, alergii, adenopatii (mărirea ganglionilor), transpiraţii nocturne, febră, scădere sau creştere în greutate, tulburări digestive, slăbiciune şi dureri musculare (mialgii), dureri articulare (artralgii).
Tratamentul sindromului de oboseală cronică este complex, începând cu schimbarea şi ordonarea stilului de viaţă, eliminarea alcoolului şi fumatului, supravegherea strictă a dietei (cu participarea medicului nutriţionist), tratament fizical (sub îndrumarea medicului specialist de recuperare medicală), medicaţia (anxiolitică, vitaminoterapie, de preferat fitoterapie) şi eventual consilierea psihologică.
Recuperarea medicală îşi aduce contribuţia în tratarea multor simptome ale bolii, utilizând electroterapia cu curent continuu (galvanoterapia, cu efecte de îmbunătăţire a circulaţiei, antiedematos, asupra sistemului nervos central şi vegetativ), electroterapia prin câmpuri magnetice de joasă frecvenţă (magnetodiafluxul cu efecte reglatoare asupra sistemelor endocrin şi metabolic, sistemului neuromuscular, dar şi a sistemului nervos central şi vegetativ) şi masajul terapeutic, hidromasajul uscat,duşul subacval şi, nu în ultimul rând, kinetoterapia.
Concluzia este că prevenirea acestei boli depinde în exclusivitate de fiecare dintre noi, iar un regim de viaţă echilibrat şi sănătos ne va feri de pericolul şi disconfortul unei maladii trenante şi dificil de tratat.
