Sughiţul
Binecunoscutul zgomot laringian "hic", adica sughiţul, constă într-o inspiraţie bruscă terminată subit, ca şi cum ar fi impiedicată de ceva. Se poate repeta cu frecvenţă variată şi poate avea intensităţi variate. Uneori sughiţul este de-abia perceptibil, alteori poate fi însoţit de tulburări respiratorii, tulburări de înghiţit, regurgitaţii, cianoză, insomnii, nelinişte.
Mecanismul de producere a sughiţului este inspiraţia spontană provocată de o contracţie bruscă a diafragmului cu spasm involuntar şi clonic al acestuia. Oprirea subită a inspiraţiei cu zgomotul respectiv este cauzată de contracţia clonică a glotei şi vibraţia corzilor vocale sub acţiunea curentului de aer care, absorbit brutal, trece vijelios prin orificiul glotic întredeschis. Excitaţia declanşatoare se face prin stimulii nervoşi de la nivel visceral, periferic (diafragmă, stomac, pleure, abdomen), conduşi prin nervul frenic sau vag, pe cale umorală (uree, în insuficienţă renală), sau prin stimuli care acţionează direct asupra centrilor nervoşi (procese patologice cerebrale). Cauzele sughiţului Se disting trei cauze principale ale sughiţului: 1. cauze locale organice care acţionează reflex asupra centrilor sughiţului: distensia stomacului prin ingurgitarea rapidă, masivă (mese abundente), aerogastrie, aerofagie, aerogastrocolie; ingestie de alimente picante, condimentate, alcool, consum de lichide gazoase, reci sau fierbinţi; gastrite, perforaţie gastrică, cu peritonită, ulcer duodenal, hernie diafragmatică, hernie hiatală; pancreatită, neoplasm pancreatic; afecţiuni intestinale (enterite, colite, parazitoze intestinale, ocluzie intestinală); afecţiuni ale colecistului; apendicită acută sau cronică; litiază renală, infecţii urinare; afecţiuni ginecologice şi sarcină; peritonite, abcese subfrenice; pneumonii de lob inferior, pleurezii, cancer pulmonar; pericardite uscate sau cu lichid; infarct miocardic posterior sau inferior; tumori mediastinale, esofagiene, diverticuli esofagieni, esofagite; emoţii; rar - părul în urechea externă, herpes zoster, varicelă, retenţia urinară, post anestezie generală. 2. Condiţii patologice generale, toxice, infecţioase, ce acţionează asupra sughiţului pe cale umorală-sangvină (uremie în insuficienţă renală, insuficienţă hepatică gravă cu fenomene toxice, acidoacidoză diabetică, gută, spasmofilie, alcoolismul acut). 3. Condiţii neuropatologice acţionând direct asupra centrilor nervoşi superiori: encefalie, hidrocefalie, hipertensiune intracraniană, tumori cerebrale, epilepsii, sifilis, afecţiuni psihiatrice. Uneori nu se poate depista o cauza a sughiţului. Atunci putem vorbi de sughiţ nevrotic sau psihogen. Este important de diferenţiat sughiţul datorat unei situaţii benigne, incidentale, legate de alimentaţie (cantitatea, tipul alimentelor sau lichidelor) faţă de situaţia în care sughiţul este doar un simptom iniţial (în cadrul bolilor acute chirurgicale, neurologice, infecţioase sau tumorale). Tratamentul vizează în primul rând cauza. Chiar dacă aceasta nu se descoperă imediat, trebuie făcut un tratament simptomatic, pentru că sughiţul, pe lângă faptul că este neplăcut, jenant, incomod, poate deveni o cauză de prăbuşire a organismului prin nealimentare, nesomn, nelinişte, suferinţă. Metoda de tratament Mijloacele recomandate de tratament sunt numeroase şi se adresează în special nervilor frenici şi vagi, apoi sistemului nervos. Multe mijloace sunt empirice sau semiempirice, toate încearcă să scurtcircuiteze reflexul de sughiţ, să rupă cercul vicios. Faptul că sunt recomandate atât de multe metode arată că niciuna nu are o eficacitate unanimă (fiecare reuşind în anumite cazuri, eşuând în altele). De aceea, este bine să fie cunoscute cât mai multe pentru a le putea încerca pe fiecare, la nevoie. Mijloace simple - empirice: aspiraţie brutală de aer, oprirea prelungită a respiraţiei după o inspiraţie forţată, cu blocarea diafragmului, eventual cu urechile şi nările astupate; respiraţii profunde, repetate în serie; puţin oţet sau zahăr pe limbă; gargară cu apa de la gheaţă sau cu băutură fierbinte; ingerarea unei mari cantităţi de apă, cu înghiţituri forţate, repetate, cu trunchiul aplecat înainte; masaj intens, profund în regiunea cervicală, C 3, 4, 5, posterior sau aplicare pe ceafă în această zonă de apă rece, gheaţă; compresia unui glob ocular sau a unui sinus carotidian; excitaţie nazală sau faringiană cu o pană sau hârtie pentru a provoca strănut; manevre de provocare a vomei; compresie abdominală, epigastrică, direct sau prin flexia genunchilor pe abdomen, aplicări de comprese reci sau calde pe abdomen. Alte metode de terapie Metoda cea mai eficientă de tratament este prin stimularea faringelui printr-o sondă introdusă nazal sau bucal, mişcată de mai multe ori în sus sau jos, ajungând până la vomă. Medicamentele recomandate sunt şi ele numeroase, de exemplu oral-tinctura de valeriană eterată, eter pe zahăr, picături de zahăr, vomitive. Dintre metodele eroice enumerăm: simpla puncţie lombară, anestezie generală 30-60 minute, injecţie intravenoasă cu metoclopramid, somnoterapie, psihoterapie. În caz de rezistenţă mare, ca ultime mijloace, pot fi aplicate atacul frenicului prin novocainizare (blocaj prin infiltraţie sau alcoolizare sau frenectomie stânga, apoi dreapta). Evident că un sughiţ provocat de o cauză banală trebuie să cedeze dupa un timp la una din aceste manevre sau medicaţiile de mai sus, iar uneori cedează spontan. Dacă persistă sau tinde să se cronicizeze, denotând astfel o cauză permanentă mai mult sau mai puţin gravă, atunci găsirea acesteia şi înlăturarea sau anihilarea ei devin imperios necesare. Şi în aceste cazuri, pentru uşurarea episodică a suferinţei bolnavului, se pot aplica şi mijloacele terapeutice simptomatice mai sus menţionate. Dr. Garofiţă Nicolae
