Tusea reprezintă un act reflex (involuntar), dar şi voluntar, fiind o reacţie de apărare a organismului, prin care se îndepărtează secreţiile patologice şi produsele străine din căile respiratorii. De la această caracteristică definitorie, face excepţie tusea cu punct de plecare extrarespirator şi cea iritativă chinuitoare, indiferent de originea sa (pulmonară sau extrapulmonară).
Tusea constă, de regulă, dintr-un inspir profund urmat de apropierea corzilor vocale, închiderea glotei şi contracţia bruscă a muşchilor expiratori (intercostali interni, abdominali), însoţită de creşterea presiunii intratoracice cu peste 100 mm Hg. Ca urmare, corzile vocale şi epiglota se deschid, aerul este expulzat cu viteză mare, de 25-1000 km/oră, antrenând particulele iritante, corpii străini, gazele iritante şi secreţiile din bronhii sau trahee spre exterior. Tusea poate fi voluntară sau involuntară (reflexă). Tusea involuntară este rezultatul stimulării în principal a fibrelor aferente vagale traheale (în special de la nivelul carinei) şi laringiene, dar şi a altor receptori de la nivelul capului şi gâtului. Stimularea receptorilor tusei poate fi mecanică, ca în cazul aspiraţiei sau iritativă provocată de o iritaţie inflamatorie, mecanică sau tumorală a mucoasei căilor respiratorii. Centrii de control ai tusei se află la nivel medular.
Tusea este un simptom frecvent întâlnit în majoritatea afecţiunilor acute sau cronice ale aparatului respirator. În funcţie de productivitatea tusei, se distinge: tuse uscată şi tuse productivă urmată de expectoraţie, cu apariţia sputei. Din punctul de vedere al evoluţiei, se distinge: tuse acută şi tuse cronică. Există mai multe forme particulare ale tusei: tuse surdă, tuse lătrătoare, tuse bitonală, tuse cavernoasă, tuse chintoasă, tuse emetizantă, tuse iritativă. Din punctul de vedere al frecvenţei poate fi: tuse rară şi tuse permanentă. După timpul de apariţie se distinge: tuse matinală, tuse vesperală, tuse nocturnă, tuse continuă. După circumstanţele de apariţie se distinge: tuse de efort şi tuse poziţională.
Tusea uscată, chinuitoare, frecventă este inutilă şi dăunătoare şi poate determina accidente hemoragice sau pneumotorax spontan, poate favoriza infecţiile, produce insomnie cu epuizare fizică a bolnavului, induce creşterea presiunii în circulaţia pulmonară. Tusea uscată este suprimată cu antitusive (dextrometorfan, codeină etc.). Tusea umedă, productivă este utilă, ea permiţând eliminarea secreţiilor patologice din căile respiratorii, constituind unul dintre mecanismele de apărare a organismului. Tusea productivă nu trebuie suprimată (cu excepţia unor cazuri speciale: când epuizează pacientul sau împiedică odihna şi somnul) deoarece sputa trebuie expectorată.
