30
None

Alimentația nesănătoasă – inamicul de temut al Mileniului 3!

A III-a Conferință Sănătate prin Alimentație, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate alimentației sănătoase, s-a desfășurat la București, în data de 26 octombrie 2013, la Hotel Athenee Palace Hilton. Organizată sub egida Academiei Române, manifestarea a reunit unii dintre cei mai importanți medici din România.

Conferința Sănătate prin Alimentațiea fost structurată pe parcursul unei zile de dezbateri tematice, în cadrul căreia s-au organizat sesiuni ce au abordat subiecte precum: Cultura nutrițională populațională, Actualități și controverse în nutriție, Rolul alimentației în cadrul diferitelor patologii.

Temele au fost centrate atât pe importanța alimentației sănătoase în păstrarea stării de sănătate, cât și pe relația de cauzalitate dintre alimentația nesănătoasă și anumite afecțiuni, precum: obezitatea, diabetul, bolile cardiovasculare, dislipidemiile, nefropatiile, bolile gastroenterologice și hepatopatiile.

”Mă bucur că și de această dată interesul medicilor manifestat pentru această conferință a fost unul foarte mare. Conferința a avut parte de prezența unora dintre cei mai importanți specialiști, iar diversitatea subiectelor și modul de abordare al temelor sunt dovada că și această ediție a Conferinței Sănătate prin Alimentație a fost un succes.”, a declarat prof.univ.dr. Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române.

Manifestarea științifică a debutat cu o prezentare despre aspectele moleculare ale alimentaţiei sănătoase, apoi au urmat dezbateri despre principiile educației nutriționale populaționale, nutrigenetica și nutrigenomica din perspectiva clinicianului. Prima sesiune s-a încheiat cu tema ”Strategii pentru implementarea programelor de alimentație sănătoasă”.

Sesiunea a II-a a cuprins prezentări și dezbateri despre: locul dietei vegetariene în alimentaţia sănătoasă; iaurt şi sănătate, mit sau realitate;influenţa alimentaţiei asupra nivelului colesterolului plasmatic; despre o altfel de pâine,despreimportanţa hidratării la orice vârstă, despre studiul clinic privind efectele apei Borsec asupra pacienţilor cu sindrom metabolic și de asemenea despre cât de sigură este farfuria sănătoasă.

Sesiunea a III-a dedicată rolului alimentației sănătoase în diverse patologii a debutat cu Rolul alimentaţiei în diabetul zaharat și a continuat cu Rolul alimentaţiei în bolile cardiovasculare și Rolul alimentaţiei în dislipidemii.

Temele dedicate cauzalității alimentației nesănătoase în diverse patologii au continuat și în cadrul celei de a IV-a sesiuni, unde au avut loc prezentări despre Rolul alimentaţiei în obezitate, Rolul alimentaţiei în tulburările de comportament alimentar, Rolul alimentaţiei în bolile gastroenterologice şi hepatopatii. Sesiunea s-a încheiat cu o prezentare despre Locul îndulcitorilor non calorigeni în nutriţie.

Co-președinții acestui eveniment au fost: Academician Maya Simionescu, Director Institutul Naţional de Biologie şi Patologie Celulară “N. Simionescu”și prof.univ.dr. Nicolae Hâncu, Membru de onoare al Academiei Române.

Organizator științific: Asociația Română pentru Studiul Obezității

Parteneri ştiinţifici: Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Societatea de Nutriție din România

Partener:Fundația Națională pentru Știință și Artă

Partenerii evenimentului “A III-a Conferință Sănătate prin Alimentație”:

Unilever, Dobrogea Grup, Danone, Romaqua Group, Costa D’Oro, Alpro

Management eveniment: Sănătatea Press Group – expertul tău în comunicare pe domeniul medical

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha