None

Servicii medicale gratuite pentru înscrierea copiilor în colectivităţi

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate precizează că eliberarea documentelor medicale pentru copii se face gratuit de către medicii de familie, în conformitate cu prevederile legale ale Contractului-Cadru şi normelor de aplicare ale acestuia.

Chiar dacă părinţii nu sunt asiguraţi, copiii până la 18 ani beneficiază în mod gratuit de documentele menţionate. Şi tinerii cu vârste între 18 ani şi 26 de ani, care sunt elevi sau absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar (dar nu mai mult de 3 luni), ucenici sau studenţi şi nu realizează venituri din muncă, au dreptul la aceste analize gratuite.

De asemenea, medicii de familie acordă gratuit scutirile medicale pentru copii şi actele medicale necesare copiilor aflaţi în plasament din cadrul sistemului de asistenţă socială şi protecţie a copilului.

Analizele necesare pentru înscrierea copiilor în colectivitate, pot fi efectuate gratuit, pe baza biletului de trimitere emis de medicul de familie.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha