Psiholog Fulop Cristina
Un început, aduce schimbări şi, ca atare, consum mare de resurse. Şi cum toată casa „este dată peste cap”de schimbarea care se întâmplă, m-am gândit să povestim puţin, despre cum trăiesc mămicile începutul acestei perioade, mai exact, primele săptămâni de şcoală ale micuţului….
Mămico, încep prin a presupune că ai ales cu grijă şcoala şi că, dacă ai fost norocoasă, aceasta îndeplineşte multe dintre cerinţele pe care le-ai considerat ca şi criterii de selecţie, deci din punctul acesta de vedere, eşti linistită.
Micuţul este nerăbdător, hăinuţele pentru şcoală sunt aranjate, rechizitele sunt aliniate, dar tu mămico, eşti pregătită? Ştiu că te gândeşti că asta ai făcut toată vara, că te-ai preocupat să organizezi totul, de la povestioarele despre şcoală pe care i le-ai spus micuţului, până la zilele libere pe care ţi le-ai păstrat pentru a fi acasă împreună la pregătirea primelor lecţii… Însă, dincolo de toate astea, acum când se întâmplă efectiv, ceea ce tu ai pregătit cu minuţiozitate pare aproape sufocat sub avalanşa de emoţii care te copleşesc. Ştii de unde sunt aceste trăiri? Ştii ce anume le determină? Chiar gândurile tale, mai exact sutele de întrebări care îţi invadează mintea în fiecare zi – „în cât timp se va adapta?”, „se va descura cu temele?”, „o să ia note bune?”, „o să îi placă colegul de bancă?”, şi îndoielile care îşi fac loc insinuant – „dacă nu o să-i placă la şcoală?”, „dacă nu o să se împrietenească cu nimeni?”, „dacă nu o să aibă o relaţie armonioasă cu învăţătoarea?”, „dacă va fi codaşul clasei?”…..
Opreşte-te, te rog! Deja ştii ce rezultă din toate acestea! Doar anxietate şi temeri. Cum? Pentru că nu ai cum să cunoşti răspunsurile înainte ca lucrurile să se întâmple şi pentru că anticiparea unor lucruri negative, aduce după sine nelinişte şi angoasă. Rişti să intri într-un cerc vicios, pentru că, cu cât vei fi mai îngrijorată şi mai neliniştită, cu atât „lentilele ochelarilor” prin care priveşti realitatea, vor fi mai întunecate. Şi să nu crezi că vei fi singură care va privi prin ele… Cu cât copilul te va percepe mai încordată, cu atât va deveni mai nesigur pe sine şi mai tensionat în legătură cu ceea ce se întâmplă. Nu-ţi doreşti asta, nu-i aşa?!
Dacă însă, tu, mămica lui, vei avea o atitudine relaxată şi suportivă în legătură cu ceea ce experimentează micuţul zi de zi, explicându-i despre tot ce este no`u, dând importanţă la tot ce i se întâmplă, povestind amândoi despre toate nimicurile care îi trec prin cap, desluşind, tot împreună, toate cele pe care le simte – şi bune şi mai puţin bune, această etapă va fi mai uşor manageriată de voi amândoi, iar rezultatul va fi, foarte probabil, o adaptare mai rapidă. Încearcă să te focusezi pe prezent, într-o măsură mult mai mare decât pe viitor…
De-acum elev, ai încredere că puiul tău se va descurca cu noile sarcini, sarcini despre care ştii că sunt construite pe măsura puterilor lui. E important să ai încredere în el şi e important ca el să înţeleagă că ai încredere!
Nu uita să ai răbdare şi să îi „dai voie” să se adapteze în ritmul lui şi evită să îl compari cu alţii! Succes!
