7
None

Institutul Clinic Fundeni - unitate de elita in medicina romaneasca

Activitatea complexă aInstitutului Clinic Fundeni asigură tratament ultraspecializat pentru persoanele internate, specificul medical al unităţii cuprinzând o gamă largă de specialităţi.

Pentru a creşte nivelul performanţei actului medical şi pentru a oferi pacienţilor cele mai bune terapii, Institutul Clinic Fundeni este într-o continuă transformare, prin proiecte de modernizare, dotare şi extindere.

Institutul Clinic Fundenieste în permanentă dezvoltare. Anul acesta am dus la bun sfârșit o serie de proiectefoarte importante pentru noi, principala misiune fiind aceea de a oferi îngrijire și tratament de cel mai înalt nivel pacienţilor noştri. Mă bucur că bifăm premieră după premieră, ceea ce înseamnă că suntem pe un drum ascendent”, a declarat dr. Carmen Orban, manager Institutul Clinic Fundeni.

Una dintre premierele care au avut loc în anul 2013 este atingerea unui număr record de 100 de transplanturi hepatice efectuate doar de la începutul anului până la mijlocul lunii octombrie în cadrul Centrului pentru Boli Digestive şi Transplant Hepatic. Astfel, numărul total de transplanturi hepatice din cadrul I.C. Fundeni a ajuns la 500.

De asemenea, Centrul pentru Uronefrologie şi Transplant Renal din cadrul I.C. Fundeni realizează peste 50% dintre transplanturile de rinichi din România. În cadrul acestui centru au fost efectuate, în perioada iunie 1997 – iulie 2013, 1366 de transplanturi renale, un record pe ţară. În 2013 a fost modernizat blocul operator urologie şi terapie intensivă urologie, o investiţie necesară pentru creşterea calităţii serviciilor medicale din cadrul centrului.

Extinderea Secţiei de Transplant Medular, finalizată în 2013, a însemnat 10 camere sterile noi pentru adulţi şi copii. Această extindere a dus la creşterea numărului de transplanturi medulare, de la începutul anului şi până acum fiind efectuate 115 proceduri, un alt record din 2013 al Institutului Clinic Fundeni.

O nouă premieră care a avut loc în 2013 la I.C. Fundeni a fost realizarea, pentru prima dată în România, a unor intervenţii de implant de electrozi pentru tratarea unor afecţiuni urinare cronice, metodă care se impune după ce tratamentele clasice au dat rezultate.

Printre realizările anului 2013 se numără şi sprijinul primit din partea Ministerului Sănătăţii pentru modernizarea institutului cu aparatură de înaltă performanţă. O altă investiţie a acestui an a fost modernizarea secţiei de pediatrie a unităţii.

Tot în anul 2013 a început la I.C. Fundeni și construcţia Centrului de Excelenţă în Medicină Translaţională, destinat descoperirii şi dezvoltării de noi tehnologii medicale, în domenii precum oncogenomica, genomica transplantului sau terapiile celulare. Printre afecţiunile vizate de activitatea noului centru de excelenţă din cadrul I.C.Fundeni se numără cancerele digestive şi pulmonare, infecţiile virale şi bacteriene, bolile metabolice, afecţiunile hepatice şi cele ale tubului digestiv.

Datele de bilanţ au fost prezentate în cadrul deschiderii oficiale a Zilelor Institutului Clinic Fundeni, eveniment ce se desfășoară în perioada 29-31 octombrie 2013.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha