48
None

Institutul Clinic Fundeni, Asociaţia Dăruieşte Viaţa şi GDF SUEZ Energy România demarează programul ,,Energie pentru o şansă la viaţă’’

Programul ,,Energie pentru o şansă la viaţă’’ vizează crearea unui centru regional de diagnosticare în profunzime a cancerului de sânge la copii şi adulţi în cadrul Institutului Clinic Fundeni. Programul are durata de un an şi implică o contribuţie financiară de 375.000 de euro din partea GDF SUEZ Energy România.

,,Energie pentru o şansă la viaţă’’are drept obiectiv îmbunătăţirea indicatorilor de supravieţuire în bolile hemato-oncologice la copii şi adulţi, respectiv creşterea ratei de supravieţuire de la 50% la 80%.

În cadrul proiectului va fi susţinut financiar Programul de Diagnostic şi Tratament al pacienţilor cu leucemii acute şi alte tipuri de cancer limfatic, respectiv dezvoltarea infrastructurii de diagnostic prin achiziţionarea a două echipamente performante care vor ajuta la o mai bună diagnosticare şi monitorizare a cancerelor de sânge. Astfel, laboratoarele de Citogenetică şi de Imunofenotipare ale Institutului Clinic Fundeni vor fi dotate cu două echipamente moderne: un sistem de cariotipare automată şi un analizor automat de citometrie în flux.

În România, în lipsa unui registru naţional al bolnavilor de cancer, numărul copiilor (leucemie sau alte cancere limfatice) bolnavi de cancer de sânge este estimat la circa 5000, iar anual se înregistrează alte 500 de cazuri noi.

,,Demararea acestui proiect reprezintă una dintre realizările anului 2013 ale Institutului Clinic Fundeni. Investiţia este una extrem de importantă şi va contribui major în viitor la managementul afecţiunilor hemato-oncologice în cadrul institutului, totul în beneficiul pacienţilor care se confruntă cu astfel de probleme. Anunţul demarării proiectului ,,Energie pentru o şansă la viaţă’’ face parte din manifestările organizate în cadrul Zilelor Institutului Clinic Fundeni 2013 şi stă sub mesajul acestora - „Iubeşte viaţa”, cuvinte care ne definesc şi în care credem. Iubind viaţa, dăruieşti viaţă!”, a declarat doctor Carmen Orban, Manager al Institutului Clinic Fundeni.

,,Acest proiect ajută Institutul Clinic Fundeni din mai multe puncte de vedere: pe de o parte va creşte numărul de analize realizate în laboratoare de Citogenetică şi Imunofenotipare ale Institutului nostru, analize efectuate pentru diagnosticarea şi monitorizarea pacienţilor cu boli hemato-oncologice. Dacă în prezent sunt efectuate în medie anual 700 număr de analize, în urma achiziţionării celor 2 echipamente vor putea fi realizate anual aproximativ 2500 analize, având în vedere existenţa unui personal cu înalta calificare  în cadrul institutului nostru. Pe de altă parte, aceste echipamente cresc determinarea cu acurateţe a bolii minime reziduale, ceea ce va permite aplicarea ţintită a protocoalelor de tratament modern cu modelarea dozelor de citostatice şi, în cazuri bine selectate, efectuarea transplantului medular”, a declarat conferenţiar doctor Daniel Coriu, Şef Clinică Hematologie şi Transplant Medular, Institutul Clinic Fundeni.

„Am ales să susţinem proiectul „Energie pentru o şansă la viaţă” pentru că sănătatea este un element indispensabil al prosperităţii unei ţări şi o condiţie pentru o dezvoltare susţinută în viitor. Institutul Fundeni este astăzi o referinţă de profesionalism în domeniul medical, iar investiţia în aceste echipamente medicale va pune şi mai bine în valoare priceperea şi dedicarea echipei de specialişti, contribuind la îmbunătăţirea actului medical de care vor beneficia pacienţii.”, a declarat Eric Stab, Preşedinte Director General GDF SUEZ Energy România.

„La acest moment, lipsa facilităţilor pentru un diagnostic şi un tratament corect face ca şansa la viaţă a pacienţilor cu leucemie şi alte tipuri de cancer de sânge să scadă. La începutul anului 2013, am dat în folosinţă un compartiment nou de transplant pentru copiii, cu 6 camere sterile în cadrul Institutului Clinic Fundeni. La acestea s-au adăugat 4 camere sterile şi modernizarea compartimentului de transplant adulţi. Acest proiect, pe lângă altele realizate de noi, în valoare de peste 2 milioane de euro au fost posibile cu implicarea companiilor şi a oamenilor de bine din România. Implicarea GDF SUEZ Energy România înseamnă nu doar creşterea şansei la viaţă pentru pacienţii bolnavi de cancer ci şi speranţa noastră că vom ajunge din urmă statisticile pozitive internaţionale”, a declarat Carmen Uscatu, Preşedintele Asociaţiei Dăruieşte Viaţă.

Institutul Clinic Fundeni

Institutul Clinic Fundeni a fost fondat în anul 1959 și are o veche tradiţie în patologia dificilă cardio-vasculară, hepatică, renală, digestivă, hematologică. Centrul de Hematologie şi Transplant Medular este cea mai veche şi cea mai mare unitate medicală cu acest profil din România. Multe dintre realizările Institutului Clinic Fundeni sunt, în acelaşi timp, rezultatul colaborării cu alte instituţii medicale din România şi din străinătate, cu asociaţii şi fundaţii. Anual în Institutul Clinic Fundeni se internează peste 100.000 de persoane, se efectuează peste 300.000 de consultaţii şi 6.000.000 analize şi investigaţii.

Zilele Institutului Clinic Fundeni 2013, devenite deja o tradiţie şi derulate sub deviza „Iubeşte viaţa!” au cuprins simpozioane ştiinţifice, deschiderea oficială, conferinţă de presă, acordarea de distincții şi lansarea de carte “Marius Barnard – Momente-cheie dintr-o viață în slujba binelui”. Un alt moment special l-a constituit concertul ”Sunet pentru suflet” susținut de Nicolae Voiculeț pentru pacienţii şi personalul de la I.C. Fundeni.

Demararea proiectului ,,Energie pentru o şansă la viaţă’’ încheie şirul de evenimente derulate sub egida Zilele Institutului Clinic Fundeni 2013 şi reprezintă una dintre investiţiile necesare îmbunătăţirii accesului la servicii medicale performante pentru pacienţii cu afecţiuni hemato-oncologice.

Grupul GDF SUEZ este prezent în România în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate şi servicii energetice şi de mediu. Filiala cea mai importantă a Grupului, GDF SUEZ Energy România, este activă în domeniile: furnizare de gaze naturale şi electricitate, distribuţie de gaze naturale, producţie de electricitate şi servicii energetice. GDF SUEZ Energy România dispune de un portofoliu de circa 1,4 milioane clienţi,  gestionează o reţea de distribuţie de 17.000 km şi are aproximativ 4000 de angajaţi.

Energie pentru fapte bune este platforma de responsabilitate socială a GDF SUEZ Energy România şi reuneşte toate proiectele de implicare în viaţa comunităţii derulate de către companie.

www.gdfsuez.ro

www.energiepentrufaptebune.ro

www.facebook.com/energiepentrufaptebune

Asociaţia Dăruieşte Viaţă

A fost înfiinţată în iunie 2012 cu scopul de a continua, într-o manieră profesionistă, demersurile de apărare a drepturilor pacienţilor şi de implicare în proiecte de strângere de fonduri menite să aducă un real progres în tratamentul pacienţilor din sistemul medical de stat românesc începute de membrii asociaţiei, încă din anul 2009, în regim de voluntariat în cadrul altor asociaţii.

Contact : Dăruieşte Viaţă

Bianca Voinescu

Telefon : 0729 999 777

E-mail  : bianca@daruiesteviata.ro

www.daruiesteviata.ro

Contact : GDF SUEZ Energy România

Ramona Sărărescu                     

Telefon : 021 301 30 93

E-mail: ramona.sararescu@gdfsuez.ro

www.gdfsuez.ro

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha