Aici vorbim despre două noţiuni diferite. Pe de o parte se află experienţa anxioasă banală (situaţii cu care nu ne-am mai confruntat şi în care intervine echipamentul genetic menit să ne protejeze), iar de cealaltă parte se află pacienţii care suferă în mod regulat de o anumită frică faţă de situaţii comune uşor de depăşit, frică ce poate deveni obsesie. Din momentul în care anxietatea devine centrul vieţii individului, se amplifică devenind patologică.
A realiza ceva, a acţiona, a vorbi în faţa unui public, oricât de restrâns ar fi, creează anxietate, manifestată prin trei componente:
- un ansamblu de gânduri (discurs interior, imagini),
- simptome fizice (dificultăţi respiratorii, tremor, palpitaţii, transpiraţii),
- comportamente de evitare sau limitare a neplăcerii date de emoţii.
Este important să subliniem cercul vicios, gânduri-comportamente.
Prima dorinţă atunci când suntem evaluaţi este să ne putem comporta normal, eficient, să avem senzaţia de control asupra corpului şi gândirii noastre.
Simptome fizice date de nelinişte, senzaţia de lipsă de echilibru, voce sugrumată, scăderea fluidităţii şi coerenţei verbale, poziţia rigidă, toate vor accentua impresia pierderii controlului.
Gândurile negative domină şi determină la rândul lor o reacţie fiziologică: uscăciunea gurii, transpiraţii, vertij, tahicardie, impresia de “catastrofă” închizând cercul vicios sau escaladând în continuare sentimentul de panică. Se înrădăcinează teama de eşec, evitarea situaţiilor cu demonstrare a performanţei, scade stima de sine, apare depresia.
Este utilă abordarea terapeutică cognitiv-comportamentală, sprijinită iniţial, în funcţie de simptomatologie, de medicaţia de specialitate, pentru succesul antrenamentului în situaţiile fobice.
