None

„De câteva zile tata respiră singur!”

Mircea Rusu: mulţumesc lui Dumnezeu că existaţi!

     Sunt din Arad şi printr-o întâmplare care s-a dovedit a fi providenţială, am fost internat la Clinica de Neurologie  din Institutul Clinic Fundeni, condusă de D-na Prof. Dr. Ana Câmpeanu, iar ca medic curant D-na Drd. Daniela Anghel, cărora doresc să le mulţumesc din suflet pentru CALIFICAREA, COMPETENŢA şi PROFESIONALISMUL cu care au diagnosticat şi rezolvat afecţiunea de care nici nu ştiam că sufăr şi care a dus practic la salvarea mea. Mulţumesc şi lui Dumnezeu că existaţi! Norica Ungureanu

     După intervenţia Dvs. , D-nă dr. RĂSCEANU AURELIA (Spitalul Militar Craiova) în beneficiul pacientei Bitu Constanţa (mama mea) NU SUNT SUFICIENTE CUVINTE de laudă şi mulţumire! Aceleaşi cuvinte le datorez şi D-lui dr. SILOSI CRISTIAN ADRIAN, cât şi întregului personal de la secţia de Terapie intensivă din acel spital.

Olan Carmen: de câteva zile tata respiră singur

     Am o mare recunoştinţă pentru un medic extraordinar, un OM deosebit, este vorba de Dr. APOSTOLESCU CĂTĂLIN. Sunt fiica pacientului Guţu Alexandru, adus în dimineata zilei de 10 aprilie 2011, cu salvarea de la spit. Jud. Giurgiu. Tatăl meu suferea de peste şase ani de multiple boli, acestea agravându-se în timp, datorită multiplelor accidente cerebrale. Este imobilizat la pat şi este dependent în totalitate de mama mea, care a uitat de sine, dăruindu-se în totalitate îngrijirii lui. Timp de doi ani, i s-a recunoscut boala de către Comisia de Evaluare, i s-au dat medicamente gratuite, a avut dreptul la însoţitor, iar după aceea NU. Medicii din cadrul Comisiei l-au declarat sănătos iar medicamentele au fost compensate în procent de doar 10%. Nimeni nu i-a mai acordat atenţia pe care i-a acordat-o Spitalul Matei Balş, prin persoana dr. Apostolescu. Nimeni! Aici tata a venit aproape mort şi timp de o săptămână a fost ţinut în viaţă de aparate. De câteva zile respiră singur, doar din când în când fiind ajutat de masca cu oxigen. Dacă va putea respira în continuare singur, va fi trecut în salonul de OAMENI VII. Mulţumim întregului colectiv de medici, asistente, infirmiere, care reuşesc să dea o şansă VIEŢII OMULUI DE RÂND!

Irimia Radu – buni profesionişti şi mari oameni

     Medicul meu curant a dovedit în timp că ia decizii doar în interesul pacientului…a tratat toată familia mea de câteva decenii, cu succes 100%, iar pe mine m-a trimis la alt medic, în interesul meu, existând riscul mai multor complicaţii pe care mi le-a explicat şi le-am înţeles! Câţi medici buni profesionişti şi în acelaşi timp mari oameni, altruişti, mai întâlnim? Tot mai rar, din nefericire...

Stanciu Stefan Razvan - teolog

     D-na dr. Stănescu Daniela, medic primar balneofizioterapie la spitalul C.F. Ploieşti este un ÎNGER printre oameni...Nu am cuvinte să-i mulţumesc pentru tot ceea ce a făcut pentru mine cât şi pentru ceea ce face pentru toţi cei care-i sunt pacienţi...Conduce un colectiv de oameni calzi, profesionişti, care se dăruiesc întru totul bolnavilor. Vă mulţumesc tuturor, cu deosebit respect şi mă înclin în faţa Domniilor Voastre!  

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha