Prostata este un organ fibro-musculoglandular situat la baza vezicii urinare, manşonând porţiunea iniţială a uretrei şi având rol în secreţia unui fluid care intră în componenţa lichidului seminal.
Dintre afecţiunile maligne la bărbat, cancerul prostatic ocupă primul loc - depăşind cancerul pulmonar şi pe cel colorectal -, având o incidenţă de 21% şi reprezintă a doua cauză de mortalitate prin cancer în rândul populaţiei masculine.
Factorii de risc care predispun la apariţia cancerului de prostată sunt reprezentaţi de vârstă, factori genetici şi de rasă.
- 1) Vârsta este poate cel mai important factor de risc, incidenţa cancerului de prostată crescând exponenţial de la 10% (sub vârsta de 50 ani) şi atingând un vârf în perioada 60-80 ani până la 70%.
- 2) Factori genetici: riscul de a dezvolta cancer de prostată creşte în situaţia în care în istoricul pacientului există rude de gradul I diagnosticate cu cancer de prostată (riscul este cel puţin dublu în cazul existenţei unui singur membru al familiei cu acest diagnostic şi creste de 5 până la 11 ori în cazul existenţei a doi sau mai mulţi membri cu această afecţiune)
- 3) Factori de rasă: cancerul de prostată este mai frecvent în cadrul populaţiei afro-americane.
Alţi factori de risc sunt reprezentaţi de factori virali, alimentari (dietele bogate în grăsimi favorizează apariţia cancerului de prostată spre deosebire de regimul vegetal cu conţinut crescut de vitamina A şi C, cu efect protector), de mediu, hormonali (mecanism insuficient elucidat, cancer de prostată fiind un cancer androgen dependent) etc.
Manifestările clinice ale cancerului de prostată sunt, în general, similare cu ale celorlalte afecţiuni ale prostatei (ex. hipertrofia benignă a prostatei, boli inflamatorii prostatice etc.), fiind reprezentate printr-o creştere a frecvenţei micţiunilor, diminuarea forţei sau întreruperea jetului urinar, senzaţie de vezică urinară insuficient golită postmicţional, incontinenţă urinară, însă în fazele incipiente ale bolii aceste simptome, cel mai adesea, nu sunt prezente.
Diagnosticarea în această perioadă asimptomatică a bolii îi oferă pacientului şansa de a beneficia de un tratament cu viză curativă (de vindecare).
De aceea, având în vedere că vârsta este un factor de risc important în apariţia cancerului de prostată, controlul la medicul urolog se impune a fi efectuat periodic după vârsta de 45 ani.
Protocolul de investigaţie în cancerul de prostată presupune efectuarea unui examen clinic (tuşeu rectal), dozarea PSA (antigen specific prostatic) şi examinarea ecografică transrectală.
Diagnosticul de certitudine este dat de examenul histopatologic al ţesutului prostatic, obţinut prin puncţie biopsie prostatică (PBP) sau prin alte metode (ex. după rezecţia transuretrală a adenomului de prostată).
Un alt biomarker, PCA-3 (Prostate cancer antigen-3), identificat în ultimii ani, s-a dovedit a avea specificitate superioară PSA în diagnosticarea cancerului de prostată.
PCA-3 (Prostate cancer antigen-3) este o proteină secretată în cantităţi minime de celulele prostatice. În cancerul de prostată, PCA-3 este prezent într-o cantitate de până la o sută de ori mai mare, făcând posibilă dozarea acestuia în urină. Valorile PCA-3 cresc doar în cancerul de prostată (este specific acestuia), spre deosebire de PSA, care poate creşte şi în alte afecţiuni prostatice (ex. adenom al prostatei, prostatite etc.).
Avantajele dozării PCA-3:
- PCA-3 este superior dozării PSA în cazul deciziei de rebiopsiere la pacienţii cu una sau mai multe PBP negative în antecedente;
- PCA3 este factor de risc independent cu valoare predictivă pentru cancerul de prostată superioară celorlalţi biomarkeri, având un rol important în stabilirea indicaţiei iniţiale de PBP;
- valorile mari ale PCA-3 se corelează cu forme agresive de cancerului de prostată, putându-se identifica astfel tumorile “nesemnificative” biologic, care pot fi tratate iniţial prin supraveghere activă.
Tratamentul cancerului prostatic depinde de stadiul bolii, de vârsta pacientului, prezenţa altor comorbidităţi în momentul diagnosticării şi constă în:
- supraveghere (pacientul este urmărit şi evaluat periodic);
- prostatectomie radicală (intervenţie chirurgicală clasică, laparoscopică sau robotică), radioterapie (externă sau brahiterapie) sau metode nou-apărute (HIFU- High Intensity Focused Ultrasound, crioterapie etc.) în cazul cancerului prostatic localizat;
- hormonoterapie, chimioterapie în cazul cancerului prostatic avansat (metastatic).
HIFU- High Intensity Focused Ultrasound este una dintre cele mai noi modalităţi de tratament în cancerul prostatic localizat.
Tratamentul tip HIFU foloseşte ultrasunetele pentru distrugerea ţesutului neoplazic .
Aparatul cartografiază şi reface tridimensional prostata cu ajutorul unui transductor transrectal biplan, identificând regiunile suspecte asupra cărora focalizează unde de energie mare, temperatura la acest nivel atingând 70-90 grade Celsius, având drept rezultat ablaţia ţesutului tumoral prin necroza de coagulare. Procedura se poate efectua sub rahianestezie, durata procedurii fiind cuprinsă între o oră şi trei ore şi jumătate în cazul utilizării aparatului SONABLATE 500. Avantajele metodei:
- procedura este minim invazivă,
- poate fi repetată în caz de eşec/tratament insuficient,
- poate fi efectuată după prostatectomie radicală sau după iradiere terapeutică,
- evită efectele secundare prezente în cazul tratamentului iradiant /tratamentului chirurgical clasic,
- funcţia sexuală şi continenţa sunt prezervate,
- durata de spitalizare este minimă (1-3 zile).
