Limfedemul sau obstrucţia limfatică este o afecţiune care se caracterizează prin retenţia de fluid la nivelul unui segment anatomic din cauza funcţionării deficitare a sistemului limfatic.
Edemul limfatic poate fi primar sau idiopatic şi secundar sau dobândit. În prezent este bine cunoscut faptul că sistemul limfatic aparţine sistemului circulator, care include atât vase cât şi ganglionii limfatici. S-a dovedit că rolul acestei reţele extensive de vase şi noduli limfatici este de a coordona funcţia sistemului imunitar şi de a ajuta organismul să lupte împotriva microorganismelor şi substanţelor străine cu efecte nocive care acţionează asupra structurilor sale.
Cauzele apariţiei limfedemului în forma primară nu sunt pe deplin elucidate până în prezent. Se presupune că se dezvoltă la pacienţii cu agenezie (dezvoltare insuficientă) de ganglioni limfatici, iar debutul acestei forme se poate produce: la naştere - limfedem congenital, la instalarea perioadei de pubertate - limfedem praecox, în viaţa adultă - limfedem tarda.
Limfedemul secundar apare ca rezultat al blocajului sau al modificărilor de permeabilitate a sistemului limfatic în stările: infecţioase, neoplazice, postchirurgicale, tromboză venoasă profundă, formare extensivă de ţesut cicatricial - cu înglobarea vaselor şi alterarea consecutivă a funcţiei; ca urmare a radioterapiei şi tratamentului chirurgical pentru diverse neoplazii, în special cancer de sân, de prostată, de colon sau de testicul. A fost descrisă şi asocierea limfedemului cu tratamentul cu Tamoxifen (administrat în terapia cancerului de sân).
Indiferent de cauza apariţiei limfedemului, rezultatul este creşterea gradului de insuficienţă a drenajului limfei cu edem interstiţial şi mărirea în volum a zonei afectate - cel mai frecvent extremităţile inferioare, dar pot fi implicate şi cele superioare, faţa, organele genitale şi trunchiul.
Simptomele sunt nespecifice şi cuprind: creşterea în volum a unei extremităţi sau a altei zone a corpului - faţă, trunchi, organe genitale; apariţia durerii sau senzaţia de greutate în membrul afectat; în paralel se asociază slăbiciunea, amorţeala şi paresteziile; se poate dezvolta şi claudicaţia în membrele inferioare, crampele musculare foarte dureroase, cauzate de reducerea fluxului sangvin, modificarea consistenţei - îngroşarea - şi a aspectului tegumentelor supradiacente ale zonei vasculare interesate; se afectează creşterea normală a unghiilor şi părului. Creşte prevalenţa de infecţii bacteriene şi fungice.
Diagnosticul are la bază:
a. analize de laborator: hematologice, biochimice, serologice, imunologice;
b. investigaţii imagistice: limfoscintigrafia, ultrasonografia Doppler;
c. examenul histologic.
Evoluţia bolii:
Pacienţii cu limfedem prezintă, în funcţie de cronicitate, dezvoltarea de angiosarcom, care este cea mai severă complicaţie a limfedemului - rata de supravieţuire după tratament este de 24 luni, iar cea de 5 ani este de 10%.
Alte complicaţii care de asemenea cresc morbiditatea: dezvoltarea celulitei recurente, infecţiile bacteriene şi fungice.
Tratamentul are ca scop restabilirea funcţiei, de a reduce suferinţa fizică şi psihică a pacientului şi prevenirea asocierii infecţiilor. În prezent sunt cunoscute 3 direcţii principale în tratament: terapia fizică complexă, tratamentul medicamentos şi cel chirurgical.
Tratamentul medicamentos - veriga de bază - include administrarea de anticoagulante, antiagregante, hipolipemiante şi retinoizii topici.
În tratamentul limfedemului se utilizează pe scară largă, în ultimii ani, preparatele enzimoterapiei sistemice, în special WOBENZYM.
Mucos Pharma, Germania, un complex unic de enzime naturale cu efecte complexe, care, fiind administrat pe parcursul a 6-8 săptămâni în doze de 5 dr. de 3 ori pe zi, ameliorează semnificativ circulaţia, diminuează cert durerile şi înlătură edemul. Doza de susţinere este de 3 dr. de 3 ori pe zi, pe parcursul a 6 săptămâni. Efectul preparatului WOBENZYM este dovedit prin numeroase cercetări clinice efectuate în centre din Germania, Austria şi Cehia. WOBENZYM în limfedem preîntâmpină apariţia complicaţiilor severe şi îmbunătăţeşte calitatea vieţii pacienţilor.
