Dr. Neagoe Bianca
Cataracta reprezintă opacifierea cristalinului (lentilă intraoculară care în mod normal este transparentă), iar acest lucru nu mai permite formarea unor imagini clare la nivelul retinei (fundului de ochi). Cataracta congenitală apare de la naștere, cea infantilă în primul an de viață, iar cea juvenilă la copilul mai mare.
Cel mai frecvent, cauza apariției este necunoscută. Aproximativ o treime din cazuri sunt moștenite genetic și nu sunt asociate cu dereglări metabolice sau sistemice. Astfel, cataracta poate apărea ca o patologie izolată sau asociată cu variate afecțiuni generale sau oculare. Din prima categorie fac parte anomalii cromozomiale (Sd. Down), musculo-scheletale (distrofia miotonică), sindroame renale, boli metabolice (diabet zaharat, galactozemie), infecții intrauterine (citomegaovirus, rubeolă, toxoplasmoză, varicelă).
În aproape toate situațiile în care există asocieri sistemice, sunt afectați ambii ochi. Persistența vascularizației fetale, anomalii de dezvoltare ale globului ocular, patologia retiniană (colobom, decolare retiniană) sunt câteva afecțiuni oculare care pot fi asociate cataractei congenitale unilaterale.
Există numeroase tipuri de cataracte congenitale care afectează cristalinul parțial sau total. Ca exemplu, în cataracta polară anterioară, se observă o opacitate punctiformă în centrul învelișului anterior al cristalinului (Fig. 1), iar în cea nucleară, zona centrală este opacifiată (Fig. 2).
Toți non-născuții ar trebui supuși unui screening, evaluându-se reflexul roșu al fundului de ochi. Copilul cu cataractă poate avea un reflex pupilar albicios în loc de roșiatic (Fig. 3). Cataracta unilaterală poate induce ambliopie (ochi leneș) sau strabism, iar cea bilaterală mișcări anormale ale ochilor (nistagmus). Uneori glaucomul poate fi asociat.
În evaluarea unei cataracte pediatrice istoricul familial, detalii despre sarcină și dezvoltarea copilului precum și cele despre starea generală de sănătate sunt foarte importante. Evaluarea oftalmologică vizează impactul cataractei asupra vederii și include testarea acuității vizuale, determinarea dioptriilor, examinarea ochilor cu ajutorul oftalmoscopului, uneori ecografie sau alte investigații suplimentare. Ocazional, pot fi necesare analize de laborator sau genetice.
Nu toate cataractele pediatrice necesită intervenție chirurgicală. În cataractele mici se pot folosi picături care măresc pupila și permit razelor de lumină să treacă pe lângă opacitatea cristaliniană și să ajungă la retină. Atunci când cataracta este densă și în centrul pupilei, ea trebuie operată, cu atât mai repede cu cât copilul este mai mic, pentru a se evita instalarea ochiului leneș. La copilul de peste 1-2 ani îndepărtarea cataractei poate fi urmată de implantarea unui cristalin artificial. Sub această vârstă, ochiul se lasă fără cristalin și se corectează dioptria cu lentile de contact sau ochelari. Tratamentul ambliopiei este la fel de important.
