Psiholog Fulop Cristina
Pubertatea, perioada de tranziție între copilărie și adolescență, începe undeva în jurul vârstei de nouă, zece ani și durează până spre paisprezece ani fiind o etapă care presupune multiple transformări, la toate nivelele: psihic, fizic și social. Pubertatea este urmată de adolescentă despre care, apreciez că, cuprinde două etape distincte: adolescența mică 14-18 ani și adolescența mare, care se poate întinde chiar până spre 24 de ani, vârsta la care de obicei sunt finalizate studiile și persoana este inserată socio-profesional.
Copiii de azi evoluează foarte diferit de felul în care au evoluat generațiile anterioare și este clar că diferențele sunt rezultatul unei multitudini de factori care produc repercusiuni la toate nivelele, și psihologic, și intelectual, și emoțional, dar foarte evident și la nivel social. Puberii din 2017 au o capacitate extraordinară de a analiza, de a sintetiza și de a trage concluzii, și de asemenea, de a rezolva probleme, poziționându-se la un nivel de maturitate pe care generațiile anterioare îl atingeau la vârste mai avansate.
Foarte important pentru puber, în această perioadă, este ca părintele să îi accepte manifestările comportamentale. Pentru că starea noastră emoțională este dictată de ceea ce se întâmplă la nivelul “chimiei” creierului și pentru că etapa pubertății este caracterizată de multiple transformări in această “chimie”, ceea ce “se vede” sunt schimbări de dispoziție și de stare, aparent fără justificare și adesea reacții supradimensionate și comportamente necontrolate. În general, copiii și puberii își doresc să fie înțeleși așa, pur și simplu, într-un mod magic de către cei care îi iubesc. Își doresc ca aceștia să știe exact ce simt ei și ce vor ei, neplăcându-le să fie întrebați ce e cu tine? de ce te porți așa? deoarece nici ei nu știu. Și pentru că nu au răspunsul, “se blochează”, se simt incapabili să spună ce simt, se enervează pentru că nu găsesc răspunsul și tocmai părinții, sunt cei care ar trebui să îi securizeze înțelegându-i, acceptându-le stările și manifestările, și explicându-le cum pot gestiona mai bine această perioadă de tranziție.
Foarte important de asemenea, este ca părinții să înțeleagă că pubertatea este etapa de viață în care suntem mai apropiați de social, mai simbiotici cu grupul de apartenență, decât în orice altă perioadă de viață. Ulterior, în adolescență, începem să fim mai selectivi și să filtrăm anturajul. La pubertate însă, această nevoie de apartenență este foarte mare, și pentru că la această vârstă conștientizăm faptul că putem și să oferim afecțiune, iubire, atenție, grijă și nu doar să primim.
De asemenea, puberii au nevoie ca parinții să îi înțeleagă și să fie disponibili mereu pentru ei, în toate modurile cu putință. Ei nu vor bucăți de disponibilitate, ci vor timp de calitate și au nevoie de timp mult, suficient, de calitate. Au nevoie de la adulții de referință, să fie ghidați, să fie însoțiți, să fie protejați și să primească suport și iubire.
