Sistemul osteoarticular formează scheletul, care susţine corpul uman. Oasele oferă un suport rigid ţestuturilor moi ale corpului, formând pârghii care se mişcă în articulaţii sub acţiunea aparatului muscular.
Protezarea mâinii
În epoca modernă, acest sistem este afectat deopotrivă de traumatisme, boli degenerative şi sistemice, neoplazii, etc, cu repersursiuni asupra mobilităţii şi calităţii vieţii. De aceea, au fost dezvoltate diverse metode prin care se înlocuiesc articulaţiile distruse. Metoda cea mai eficientă o reprezintă, fără echivoc, endoprotezarea.
Endoprotezarea mâinii, o intervenţie complexă
Endoprotezarea reprezintă înlocuirea componentelor proprii ale articulaţiei bolnave cu componente sintetice, special concepute după tiparul vechii articulaţii, astfel încât, după introducerea acestora, să rezulte o nouă articulaţie care să respecte cât mai fidel atât forma, cât şi biomecanica vechii articulaţii.
Mâna reprezintă unealta de care ne folosim cel mai des, în fiecare zi. Astfel, cea mai mică schimbare în capacitatea de a ne folosi de mână are repercursiuni atât fizice, cât şi psihologice asupra oricărui individ.
Există traumatisme ale mâinii, în urma cărora articulaţiile, atât de mici şi complexe la acest nivel, sunt grav afectate sau chiar distruse. Există boli inflamatorii sistemice, cum ar fi poliartrita reumatoidă, lupusul eritematos sistemic, guta, sclerodermia, dar şi boli degenerative care afectează mâna, duc la artroză şi la deformarea articulaţiilor.
Una dintre cele mai importante afecţiuni la care endoprotezarea articulară la nivelul mâinii este indicată, îl reprezintă poliartrita reumatoidă. Această afecţiune extrem de dureroasă, deformează şi degradează în timp articulaţiile mâinii, ducând în final la anchilozarea acestora şi imposibilitatea efectuării mişcării.
Endoprotezele, copii fidele ale suprafeţelor articulare
Deoarece este vorba de articulaţii extrem de fine, endoprotezele sunt livrate în mai multe dimensiuni, sterile, în cutii sigilate, iar implantul utilizat este ales după mărimea articulaţiei de înlocuit. Ele au un astfel de design încât să reprezinte o copie fidelă a suprafeţelor articulare normale. Pentru diversele articulaţii, există diferite tipuri de endoproteze- de silicon, dintr-un aliaj de titan şi o componentă de polietilenă, dar alegerea fiecarui tip de endoproteză aparţine chirurgului, în funcţie de condiţiile locale şi generale ale pacientului. Prin protezarea mâinii afectate de diferite boli, se urmăreşte restabilirea, în măsura posibilului, a funcţionalităţii atât de complexe a mâinii.
Tratament riguros
Tratamentul afecţiunilor deformante ale mâinii trebuie efectuat de o echipă de medici cu experienţă, formată din reumatolog, ortoped şi chirurg plastician, după un plan riguros, care cuprinde, în afara actului chirurgical şi recuperarea funcţională, care este extrem de importantă. Trebuie ştiut însă că o redare exactă a funcţiilor de fineţe ale mâinii nu este uşor de realizat.
Protezarea piciorului
Protezarea la nivelul membrului inferior este mult mai dezvoltată comparativ cu membrul superior, având în vedere utilizarea pe scară largă a protezelor de şold şi genunchi. Cu toate acestea, protezarea la nivelul piciorului (laba piciorului) este doar în stadiul de început.
Printre cele mai traumatizante boli ale articulaţiilor piciorului se numără artroza la articulaţia gleznei, apărută fie post-traumatic, fie ca urmare a poliartritei reumatoide şi artroza de la nivelul articulaţiei metatarsofalangiene a halucelui (degetul mare de la picior) din cadrul asa-numitei boli Hallux Rigidus. În aceste cazuri, mai ales la persoanele tinere, cu o viaţă activă, o intervenţie chirurgicală soldată cu blocarea intenţionată a articulaţiei respective poate fi considerată un handicap. De aceea, au fost imaginate, iar apoi dezvoltate proteza de gleznă şi proteza pentru articulaţia halucelui.
Terapia artrozei de la nivelul gleznei presupune, conform Societăţii Americane de Ortopedie a Gleznei şi Piciorului (AOFAS), un tratament operator şi unul non-operator.
Tratamentul operator poate fi luat în calcul pentru pacienţii cu simptome algice persistente, în ciuda unui tratament non-operator corect condus. Opţiunile pentru tratamentul chirurgical sunt debridarea articulaţiei gleznei, artroplastia prin distracţie, osteotomiile, artrodeza (blocarea chirurgicală a unei articulaţii) şi endoprotezarea gleznei. În mod tradiţional, artrodeza era considerată opţiunea de ales în stadiile foarte avansate de artroză. Problema este că restricţionarea mişcării consecutive artrodezei mareşte solicitările pe articulaţiile învecinate gleznei, ducând la alte leziuni degenerative.
Deşi aflată la început, endoprotezarea gleznei este singura care păstrează mobilitatea în articulaţia bolnavă şi poate avea un efect protector în ceea ce priveşte apariţia de leziuni degenerative în articulaţiile vecine, conferind un confort în ceea ce priveşte durerea cel puţin egal cu cel obţinut prin artrodeză. În ultimii ani, endoprotezarea gleznei este tot mai acceptată în rândul chirurgilor ortopezi ca o alternativă viabilă artrodezei de gleznă în cazurile bine selecţionate. La aceşti pacienţi, evidenţele clinice arată că endoprotezarea gleznei eliberează pacientul de durere, şi poate asigura un rezultat funcţional superior faţă de clasica artrodeză.
O altă articulaţie care poate fi tratată (în cazul artrozei grave) prin implantarea unei endoproteze este articulaţia de la baza degetului mare, indicată în aşa-zisul Hallux Rigidus.
Endoprotezarea, o minune medicală pentru o viaţă normală
Sistemul osteoarticular (oase şi articulaţii) formeaza scheletul, care susţine corpul uman. Oasele oferă un suport rigid ţestuturilor moi ale corpului, formând pârghii care se mişcă în articulaţii sub acţiunea aparatului muscular. În epoca modernă, odată cu înmulţirea mijloacelor de transport, a activităţilor sportive şi cu creşterea longevitătii populaţiei, acest sistem este afectat deopotrivă de traumatisme, boli degenerative şi sistemice, neoplazii, etc. Orice astfel de afeţiune se răsfrânge în mod direct asupra activităţii zilnice şi implicit asupra calităţii vieţii. Din aceste considerente, a apărut necesitatea de a dezvolta diverse metode prin care să se înlocuiască articulaţiile distruse. Metoda cea mai eficientă o reprezintă, fără echivoc, endoprotezarea.
Endoprotezarea reprezintă înlocuirea componentelor proprii ale articulaţiei bolnave cu componente sintetice, special concepute după tiparul vechii articulaţii, astfel încât, după introducerea acestora, să rezulte o noua articulaţie care să respecte cat mai fidel atât forma, cât şi biomecanica vechii articulaţii.
