Șef Lucrări Dr. Farmacist Antonia Blendea
L.E. Bejenaru, Departmentul de Farmacognozie și Fitoterapie, Universitatea de Medicină și Farmacie, Craiova
G.D. Mogoșanu, Departmentul de Farmacognozie și Fitoterapie, Universitatea de Medicină și Farmacie, Craiova
A. Biță, Departmentul de Farmacognozie și Fitoterapie, Universitatea de Medicină și Farmacie, Craiova
Cornelia Bejenaru, Departamentul de Botanică Farmaceutică, Universitatea de Medicină și Farmacie, Craiova
Melanomul malign (MM), cunoscut și sub denumirea de nevocarcinom, reprezintă cea mai agresivă formă de cancer cutanat, având origine în sistemul melanocitar, cel mai frecvent la nivelul unui nev pigmentar (aluniță). Deși localizarea cutanată predomină în peste 90% dintre cazuri, MM poate apărea și la nivelul altor structuri care conțin melanocite, precum mucoasa bucală și genitală, fosele nazale, faringele, esofagul, globul ocular, meningele și sistemul nervos central.
La nivel global, în anul 2022, s-au înregistrat aproximativ 331.722 de cazuri noi de melanom și 58.667 de decese asociate acestei afecțiuni. În Europa, incidența anuală depășește 150.000 de cazuri, cu peste 25.000 de decese, evidențiind o creștere rapidă a incidenței comparativ cu alte tipuri de cancer.
În România, conform estimărilor din 2022, au fost diagnosticate 2.247 de cazuri noi de melanom cutanat. Cu toate acestea, datele sugerează că incidența reală ar putea fi subestimată, în special în zonele rurale, unde accesul limitat la servicii medicale poate duce la subdiagnosticare sau la identificarea tardivă a leziunilor.
Diagnosticul clinic al MM este, în general, facil, datorită aspectului său caracteristic: culoare brun-negricioasă, contur neregulat, dezvoltare rapidă, heterocromie și, frecvent, un halou inflamator periferic. Totuși, formele acrome de melanom pot fi complet lipsite de semne cutanate sugestive, cu excepția ritmului accelerat de creștere tumorală, ceea ce face ca recunoașterea precoce să fie extrem de dificilă.
Cu toate acestea, diagnosticul clinic nu poate oferi informații certe privind comportamentul biologic al tumorii sau prognosticul pacientului. Examenul histopatologic, completat atunci când este necesar, de investigații imunohistochimice, rămâne standardul de aur pentru confirmarea diagnosticului. Acesta permite evaluarea parametrilor prognostici esențiali, precum nivelul de invazie, grosimea tumorală și indicele mitotic, fundamentali pentru stadializarea precisă și alegerea conduitei terapeutice adecvate.
Așadar, MM continuă să reprezinte o provocare majoră pentru sistemele de sănătate publică, impunând necesitatea unor strategii eficiente de prevenție, diagnostic precoce și tratament adecvat, adaptate la realitățile epidemiologice actuale.
Material și metode
Am considerat interesant să prezentăm cazul unui pacient de sex masculin, în vârstă de 73 de ani, provenit din mediul rural, cu antecedente de expunere cronică și neprotejată la radiația solară (agricultor), acuzând apariția unei formațiuni tumorale proeminente, localizată la nivelul peretelui lateral al cavităţii bucale), cu un diametru de aproximativ 2,5 cm, culoare roșu-închis, telangiectazii (acumularea de sange in zona pielii) și o evoluție rapidă (1–1,5 luni).
Formațiunea tumorală a fost excizată chirurgical, cu respectarea marginilor de siguranță oncologică, și a fost trimisă către Laboratorul de Anatomie Patologică al unității pentru examen histopatologic.
La examenul histopatologic epidermul era în general atrofic şi prezenta zone ulcerate date de o proliferare celulară malignă ce ocupa dermul în totalitate.
Examenul imunohistochimic a evidenţiat faptul că celulele tumorale au fost negative pentru markerii epiteliali, cei ai mușchiului neted dar şi pentru markerul vascular şi cel fibrohistiocitar. În schimb, celulele tumorale au fost intens şi difuz pozitive la markerii melanocitari. Markerul de proliferare celulară a evidenţiat o activitate proliferativă foarte crescută a celulelor tumorale (peste 80%). Corelând aspectele microscopice s-a stabilit diagnosticul de MM acrom desmoplazic.
Rezultatul imunohistochimic a evidențiat o pozitivitate clară pentru markerii melanocitari și negativitate pentru ceilalți markeri analizați.
Diagnosticul MM acrom rămâne o provocare majoră în practica dermatologică și oncologică, întrucât absența pigmentului melanic elimină unul dintre cele mai importante semne clinice de alarmă. Leziunile pot fi eritematoase, roz-palide sau chiar de culoarea tegumentului normal, imitând alte entități benigne sau maligne (keratoze, carcinom bazocelular, sarcoame, hemangioame). Această lipsă de specificitate determină frecvent întârzieri diagnostice considerabile.
Pe plan histopatologic, MM acrom, în special în formele desmoplazice, poate mima tumori mezenchimale sau sarcomatoide, necesitând frecvent investigații imunohistochimice extinse. De aceea, recunoașterea acestor forme clinico-patologice atipice presupune o colaborare strânsă între dermatolog, chirurg și anatomopatolog, precum și o abordare metodică, bazată pe experiență și utilizarea judicioasă a markerilor imunohistochimici. În lipsa acestor elemente, riscul de subdiagnosticare sau de diagnostic eronat este semnificativ.
Concluzii
MM desmoplazic acrom reprezintă o entitate clinică și morfologică rară, dar extrem de agresivă, al cărei diagnostic impune o atenție deosebită din partea clinicianului și a anatomopatologului. Absența pigmentului melanic, atât la nivel clinic cât și microscopic, face ca această formă de melanom să fie adesea confundată cu alte tumori maligne cutanate de origine mezenchimală (țesut conjunctiv embrionar) sau epitelială (celule care acoperă tegumentul, țesut care îndeplinește funcții esențiale precum protecția, absorbția, filtrarea, secreția și recepția senzorială). Importanța diagnosticului diferențial este majoră în contextul unor aspecte histologice nespecifice, iar imunohistochimia devine indispensabilă pentru identificarea fenotipului melanocitar, în absența expresiei markerilor epiteliali, musculari sau vasculari. În cazul nostru, corelarea datelor clinico-morfologice și imunohistochimice a permis stabilirea unui diagnostic de certitudine.
Cazul prezentat evidențiază dificultățile diagnostice specifice acestui tip de MM și relevanța unei abordări multidisciplinare în evaluarea formațiunilor cutanate atipice, în special în rândul pacienților expuși la factori de risc precum radiația UV necontrolată. În acest sens, educația populației privind prevenția și consultul dermatologic periodic rămân esențiale.
