56
None

Aspectele imagistice ale pacienților cu COVID 19 în Spitalul Clinic de Pneumologie și Spitalul Clinic „Prof. Dr. N. Oblu”, Iași

Danisia Haba, Stefania Hilohi, Marian Barcan, Elena Cristina Moldoveanu, Roxana Popescu, Bogdan Ionuț Dobrovăț

Boala infecțioasă cauzată de SARS-CoV-2, a avut un impact global imens de la apariția sa din Wuhan, China, la sfârșitul anului 2019 și declararea sa de către Organizația Mondială a Sănătății ca pandemie în martie 2020. Astfel, comunitatea științifică s-a trezit într-o cursă contra cronometru pentru a controla răspândirea bolii, necesitând eforturi deosebite pentru recunoașterea precoce a bolii și izolarea pacienților infectati sau a persoanelor cu risc mare de a fi infectate. Imagistica medicală a avut și are în continuare un rol extrem de important în diagnosticare și monitorizarea evoluției bolii.

Primul caz de infectare cu Covid 19 în România a fost declarat în data de 26 februarie 2020, iar în judetul Iași, primele cazuri au apărut la sfârșitul lunii martie. De la începerea stării de urgență în România, Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” împreună cu Spitalul Clinic de Pneumologie, Iași au fost declarate spitale de suport Covid, iar primii pacienți cu Covid 19 au fost internați la începutul lunii aprilie. Ghidurile internaționale recomandă izolarea acidului nucleic viral din probele recoltate din căile respiratorii, cu o sensibilitate RT-PCR de 32% în cazul probelor din faringe, 63% nazale, respectiv de 93% pentru probele din lavaj bronhoalveolar, aceasta fiind singura metodă de stabilire a diagnosticului.
Medicii din ambele spitale suport pentru pacienții cu Covid 19 au consultat recomandările Societății Europene de Radiologie (ESR), Societății Franceze de Radiologie (SFR) și recomandările Colegiului American de Radiologie (ACR) pentru a aplica cele mai bune practici imagistice pentru explorarea acestor pacienți.

Deoarece recomandările Colegiului American de Radiologie (ACR) precizau că:

  1. Tomografia computerizată (CT) nu trebuie utilizată ca metodă de diagnostic
  2. Se recomandă efectuarea tomografiei computerizate toracice (CT) în cazul pacienților simptomatici
  3. Se recomandă utilizarea aparatelor portabile de radiografie. In acest sens am folosit pentru pacienții cu Covid 19 doar radiografii toracice la Spitalul Clinic de Pneumologie, Iasi și radiografii toracice sau CT de torace HRCT nativ la pacienții cu indicații specifice pentru CT de torace la pacienții confirmați cu Covid 19, internați sau explorați imagistic la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași.

Modificările CT sunt au fost împărțite în 3 stadii, în funcție de întinderea și numărul leziunilor:

  • ușor (≤3 leziuni în sticlă mată, diametrul mai mic de 3 cm),
  • moderat (>3 leziuni în sticlă mată, mai mari de 3 cm);
  • sever (sticlă mată extinsă + condolidări pulmonare precoce).

Toate aceste aspecte imagistice au fost introduse spre analiză la examinările CT toracic efectuate la aparatul dedicat pacienților suspecți cu Covid 19 din Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași, respectând toate măsurile de protecție impuse de serviciul de epidemiologie al spitalului și folosind un raport de CT pe care noi l-am denumit ”Raport CT TORACE tip COVID-19” (Figura 1) pentru a ușura activitatea sub presiunea timpului a radiologului care efectua explorarea în urgență.
În cadrul Spitalului Clinic de Pneumologie, Iasi au fost internați și examinați cu radiografii pulmonare efectuate în dinamică în perioada aprilie-septembrie 2020, 339 de pacienți cu infecție cu SARS COV-2. Dintre acesti pacienți 166 erau de sex masculin și 173 de sex feminin, 126 de pacienți erau din mediu rural și 213 din mediu urban, cu o distribuție mai mare la grupele de varste 45-54 de ani (80 de pacienți), 55-64 de ani (72 de pacienți), și 35-44 de ani (52 de pacienți). Radiografiile de torace efectuate în dinamică la cei 339 de pacienți au evidențiat la diverse intervale de timp prezența opacitatilor multilobare, multifocale, periferice și peribronhovasculare, cu evoluție variabilă sau nefavorabilă, cu deces la un număr de 14 pacienți.


În cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași, examinările CT a toracelui au fost efectuate cu pacientul în decubit dorsal, cu mainile deasupra capului, întinse, în inspir; în perioada aprilie - septembrie 2020 au fost examinați prin computer-tomografie de torace un număr de 276 de pacienți cu infecție cu SARS COV-2, care au avut caracteristicile următoare (Graficul 1,2, 3):
În toate cazurile cu infecție cu SARS COV-2 cu afectare minimă sau moderată am întâlnit la examinarea CT de torace arii pulmonare în ”geam mat” într-un singur lob sau în ambii lobi.
Semnele computertomografice de agravare și reparare (cum ar fi dezvoltarea de ”crazy paving” sau fibroză) au coexistat la examinările pacienților cu posibilă boală în fază avansată, cu un număr mic de cazuri în asociere cu trombembolism pulmonar uni sau bilateral, informații deosebit de utile pentru tratamentul și monitorizarea acestor pacienți în secția de terapie intensivă a spitalului Prof.N. Oblu Iași.

Concluzii
Explorarea imagistică în urgență a pacientului cu Covid 19 trebuie realizată sistematic folosind radiografii toracice în formele usoare ale bolii și CT de torace îm formele medii și mai ales severe ale afectării pulmonare. Tromboembolismul pulmonar asociat cu pneumonia SARS-COV-2 pune mai multă presiune asupra tratamentului și monitorizării pacienților cu afecțiuni critice. Cunoașterea multiplelor variații anatomice ale arterelor pulmonare și ale ramurilor acestora este crucială în stabilirea diagnosticului clinic și radiologic corect al trombozei pulmonare acute a acestor pacienți, pentru a reduce mortalitatea și morbilitatea acestei pandemii în curs de desfășurare.
Mii de mulțumiri tuturor colegilor radiologi din cele 2 spitale suport Covid din Iasi, rezidenților de radiologie și imagistică medicală, asistenților, tehnicienilor și intregului personal auxiliar din laboratoarele de radiologie care au fost și au ramas alaturi de noi în acestă dificilă perioadă, care ne-au ajutat prin dianosticul și implicarea lor în prezentarea acestor rezultate. Mulțumiri tuturor medicilor implicați în acest efort constant de diagnosticare și monitorizare clinico-imagistică a pacienților cu Covid 19 din România.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha