Prof. Univ. Dr. Ioan Cristian Chiricuță
Unul din premiile Nobel mai recent decernate este cel pentru producerea primului computer tomograf.
Progresele în radioterapie au fost multiple, începând cu cunoașterea radiobiologiei, a posibilităților imagistice de evidențiere a localizării și metastazării tumorilor maligne, a progreselor în calculul planului de iradiere, a metodelor dozimetrice de control al radiatiilor și, nu în cele din urmă, de introducerea conceptului de “volum țintă” și a întregului formalism necesar pentru elaborarea unui plan de iradiere. În cele din urmă evoluția și progresul tehnic realizat în producerea de aparatură medicală ce permite aplicarea planului calculat ce este posibil și este aplicat utilizind multiple tehnici de iradiere.
Cu toate marile progrese în chirurgie, oncologie medicală (chimioterapie și imunoterapie) și radioterapie, recidivele locale sunt o mare problemă.
Impasul real în care ne aflăm azi în tratamentul prin radioterapie a tumorilor maligne este de fapt radiosensibilitatea tesuturilor normale din jurul tumorii tratate și radiorezistenta intrinseca a unor tumori (glioblastomul multiform, sarcoame de părți moi). O nouă formă sau metodă de radioterapie este necesară.
Studii experimentale efectuate între anii 70 și 80 au abordat idea radierii cu doze unice mari, în pulsuri extrem de scurte ca durată. În ultimii ani acestă metodă de iradiere medicală a fost reluată, acum existând și alte posibilități tehnice de monitorizare a efectelor secundare dar și de producere a acestor “noi fascicole” de radiații. Rezultatele acestor studii au făcut posibile o nouă abordare a acestui efect și în radioterapia experimentală și ulterior și clinică.
Debitul dozei la iradierea convențională (CDR) și cea de tip FLASH
În figura de mai jos sunt reproduse efectele secundare la nivelul tegumentului la o aplicație cu doze totale “convenționale”, adică o aplicație ce a durat de ordinul minutelor, în comparație cu procedura FLASH cu aceași doză totală cu durată de milisecunde. S-a putut observa că necroza de la iradierea convențională nu apare la aplicația FLASH.
Efectele secundare ale celor două tipuri de tehnici de iradiere au fost studiate și ca aplicație pentru țesutul pulmonar cerebral. Efectele secundare ale procedurii clasice de iradiere la nivelul țesutului pulmonar se manifestă prin fibroza pulmonară, efect extrem de dăunator în cancer pulmonar și esofagian.
Scăderea incidenței fibrozei pulmonare (linia albastră) prin utilizarea iradierii tip FLASH 3600 Gy/min în comparatie cu iradierea convențională cu 1,8 Gy/m (curba roșie). 
La nivelul țesutului cerebral, efectele secundare se manifestă la pacienți prin pierderea memoriei și încetinirea reacțiilor neuronale. Prin iradierea Flash aceste efecte secundare sunt mult reduse.
Technica “FLASH” a fost deja experimentata și în radioterapia clinica
O comparație a efectelor actiunii a unei iradieri FLASH și a unei iradieri convenționale este data în figura de mai jos. Singura explicație ar fi efectul de consum acut de oxigen în țesutul iradiat, creind astfel o “hipoxie” indusă la nivelul țesutului sănătos și astfel dispare radiosensibilitatea corespunzătoare unei oxigenări normale.
Primul pacient iradiat cu tehnica FLASH a fost tratat la Paris și rezultatul a fost publicat în 2019. Zona iradiată a fost o manifestare cutanată a unui limfom malign la nivelul antebratului unui pacient ce în prealabil a fost tratat și cu o radioterapie convențională dar a recidivat manifestând și efecte secundare accentuate la iradierea convențională 20 Gy în 10 fracțiuni a 2 Gy.
Tumora cutanată la nivelul antebrațului înainte și după iradierea FLASH.
Rezultatul clinic a fost extrem de favorabil iar la 5 luni de la iradiere a fost obținută o remisiune clinică completă, așa cum se poate vedea în imaginea de mai sus.
