30
None

Bio Active MC, produs japonez de excepţie!

Aşa cum v-am obişnuit, dorim să vă prezentăm noi cazuri pentru care produsul Bio Active MC a dat rezultate.

Cazul 1 I.R. din jud. Arad, 62 ani, tumoră la vezică. Domnul a făcut chimioterapie și organismul a rezistat cu greu tratamentului. La sfatul specialistului a luat câte 2 pliculețe/zi, urmând și tratamentul medicului în paralel. După o perioadă de 7 zile a observat că stările de rău s-au ameliorat, a reușit să se hrănească mai bine și să se odihnească noaptea. Starea generală a fost suficient de bună astfel încât să își poată relua activitățile  zilnice. În acest moment continuă tratamentul cu Bio Active MC, acum ia câte 3 pliculețe/zi (a terminat chimioterapia) și urmează să ne informeze despre rezultatul obținut la investigațiile ulterioare.

Cazul 2 I.A. din județul Brașov, 45 ani, multipli noduli la sân descoperiți în urma unei investigații de rutină, a decis să încerce Bio Active MC. După primele trei zile de administrare, sânii nu au mai fost dureroși și nici nu se mai simțeau întăriți la palpat. Pacienta continuă tratamentul cu Bio Active MC  și  ne va comunica evoluția stării de sănătate în următoarea lună.

Cazul 3 D.C. din județul Brașov, 40 ani, chist ovarian 2 cm pentru care medicul a decis doar supraveghere, fără un tratament alopat. Doamna a luat 2 pliculețe/zi de Bio Active MC și, după o săptămână a constatat că ovarele nu o mai dor și nici nu mai există stări de balonare. Următoarea investigație va avea loc peste o lună și jumătate și vă vom informa despre starea doamnei D.C. Vom reveni cu rezultate noi

Recomandăm achiziționarea din punctele de distribuție menționate pe site-ul nostru (farmacii sau magazine naturiste) și verificarea compatibilității produsului cu tratamentul dat de medicul curant.

Notă: Bio Active MC este un supliment alimentar şi nu înlocuieşte tratamentul recomandat de medic sau un regim alimentar variat. Rezultatele diferă în funcţie de organismul fiecărei persoane, dar este întru totul natural şi ajută la buna funcţionare a organismului. De asemenea, prin bogatul conţinut de Beta-D-Glucan, luptă cu celulele canceroase. Vă recomandăm să îl achiziţionaţi din punctele autorizate de pe site-ul nostru, pentru a beneficia de sfat autorizat de administrare.

De ce Bio Active MC?

• Deoarece sănătatea este mai bună decât toate şi meriţi să ai parte de ea!

• Deoarece conţine 100% extract din ciuperca Agaricus Blazei Murill, denumită „Ciuperca lui Dumnezeu”, cunoscută pentru acţiunea anti-tumorală puternică.

• Deoarece ciuperca este cultivată în mediu natural, nu în seră, fără îngrăşăminte chimice.

• Deoarece Bio Active MC îţi oferă garanţia calităţii japoneze, prin mărcile primite de la asociaţii de Medicină Alternativă şi Complementară din Japonia.

• Deoarece îl achiziţionezi din farmacie sau plafar, cu indicaţii de administrare personalizate.

• Deoarece vezi minime îmbunătăţiri ale stării de sănătate în 10-12 ZILE!

• Deoarece sănătatea este mai bună decat toate şi meriţi să ai parte de ea!

• Conţine 120 de elemente necesare organismului (minerale, aminoacizi, oligoelemente) şi este uşor de înghiţit şi uşor de asimilat!

Daniela Cismaru Inescu

SC Euro Japan Trading,

Tel/Fax: 0368/ 452 849, Mobil: 0723.93.30.17

E-mail: office@ejtrading.eu • Web: www.ejtrading.eu

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha