Carniciu Dr. Simona
Obezitatea, care a devenit una dintre cele mai frecvente boli la nivel global, cu implicații numeroase în apariția și evoluția altor boli cronice (cardiovasculare, diabet zaharat, respiratorii, cancer, etc) nu este susținută de sistemul medical prin asigurările sociale, ceea ce duce la un interes scăzut al medicilor și a sistemului economico-medical de a lua atitudine în aceasta privință.
Cei mai mulți practicieni nu au suficiente informații sau înțelegere a recomandărilor de tratament, prin metode de schimbare a comportamentului alimentar/stilului de viață sau farmacoterapiei acestei boli.
Asocierea sedentarismului cu accesul facil la alimente, în special cele hipercalorice, bogate în lipide şi zaharuri rafinate (rezultate din industrializarea intensă a societăţii în ultimele decenii) a dus la dezechilibrarea balanţei energetice a organismului uman, aportul caloric fiind mult crescut faţă de consumul energetic, rezultând un exces ponderal și consecințele sale.
Epidemia obezității În ceea ce priveşte obezitatea, trebuie să ne schimbăm abordarea şi atitudinea terapeutică, pentru că, aceasta a luat proporţii epidemice în ultima vreme, iar implicaţiile socio-economice pe întreg mapamondul sunt din ce în ce mai evidente. În anii 1950-1960, obezitatea era definită ca un factor de risc de morbiditate şi mortalitate cardiovasculară. Mai târziu, s-a asociat ca fiind factor de risc şi agravant pentru mai multe patologii, astfel încât, în prezent, aceasta este definită ca excesul ponderal care are consecinţe somatice, fiziologice şi sociale, afectând calitatea vieţii pacienţilor.
Obezitatea este mai des asociată cu mortalitatea decât subponderabilitatea. Iniţial, supraponderalitatea afecta ţările dezvoltate, dar în ultimii ani s-a înregistrat o creştere alarmantă şi în rândul ţărilor în curs de dezvoltare, mai ales în mediul urban. În rândul copiilor, în aceste ţări, supraponderea este cu 30% mai răspândită decât în ţările dezvoltate.
Conform statisticilor naţionale, în România în populaţia între 20 şi 79 ani, prevalenta obezităţii este de 31,4% (aproximativ 5 milioane), a supraponderii de 34,6% (peste 5 milioane), a normoponderii 31,7% (aproximativ 5 milioane), iar denutriţia de 2,3%, date cu un nivel de probabilitate de 95%.
Situaţia la copii este la fel de gravă, întrucât, într-un studiu personal efectuat pe 754 copii de vârstă şcolară din diferite şcoli şi judeţe, prevalența supraponderii şi obezităţii la copii a fost de 16%. Acest fenomen, se însoţeşte de o creştere accelerată a apariţiei diabetului zaharat de tip 2 la vârste cât mai mici, fenomen rar înainte de anii 1980.
Manifestările obezității: un semnal de alarmă Supraponderea şi obezitatea sunt asociate cu un risc crescut cardiovascular, de sindrom metabolic şi diabet zaharat de tip 2, boli reumatice (artrită etc), anumite tipuri de cancer, afectarea calităţii vieţii, afectarea renală sau cutanată.
La copii, riscurile sunt exponenţial mai mari, fiind asociate cu un risc crescut de a deveni adulţi obezi, de hipertensiune, de rezistenţă la insulină şi diabet la vârste mai scăzute, risc de fracturi şi dezechilibre neuropsihice.
Riscul cardiovascular depinde de distribuţia adipozităţii, în special cea centrală, abdominală, de durata excesului ponderal, de factorii de risc asociaţi şi de prezenţa sedentarismului. Cei mai importanţi factori de risc asociaţi sunt diabetul zaharat de tip 2, dislipidemia, hipertensiunea arterială, sindromul metabolic, hipertrofia ventriculară, sindromul de apnee în somn (SAS), apoi tabagismul, istoricul familiar etc.
Complicaţiile respiratorii (SAS şi hipoventilaţia nocturnă) sunt complicaţii care necesită o atenţie terapeutică deosebită, pentru că, netratate, pot agrava statusul cardiovascular, cu un rol important în morbiditatea şi mortalitatea asociată cu obezitatea. Cea mai importantă complicaţie respiratorie în obezitate, puţin studiată până în prezent, este sindromul de apnee în somn, factor de severitate al obezităţii. Scăderea ponderală importantă aduce de la sine şi ameliorarea SAS, hipoxiei nocturne şi constricţiei ventilatorii.
Manifestările osteoarticulare ale obezităţii sunt frecvente în rândul obezilor şi se agravează cu înaintarea în vârstă, fiind una din principalele cauze de handicap şi alterare a calităţii vieţii acestor pacienţi. Obezitatea este factor de risc pentru gonartroza femurotibială, osteoporoză, mai ales la femei, artroză, gută, dureri lombare şi radiculare ale membrelor inferioare. Însă, şi o scădere de 5-10 kg ameliorează riscul şi simptomatologia gonartrozei.
Excesul ponderal este direct asociat cu un risc crescut de cancer. Cele mai studiate au fost cancerul de sân, în special la femeile în postmenopauză, colorectal, endometrial, prostatic, al pancreasului şi colecistului.
Asocierea dintre obezitate şi diabet, denumită recent “diabezitate”, este cunoscută de mult timp ca o “veche pereche”. Cuplul ce asigură homeostazia organismului uman este foarte complex, începând cu sistemul nervos central, nucleii hipotalamici şi sistemul limbic, cu căile lor orexigenică şi anorexigenică, care influenţează aportul alimentar. Dezechilibrul apărut în contextul mondial actual dintre aportul caloric (creştere) şi activitate fizică (scădere), promovează obezitatea şi apariţia diabetului zaharat de tip 2.
Comportamentul alimentar este demonstrat în numeroase studii ca fiind asociat cu creşterea sau, după caz, cu scăderea riscului de boli metabolice ca diabetul, obezitatea şi bolile cardiovasculare. Modelul mediteranean a arătat o scădere a riscului cardiovascular importantă, cât şi cu 21% a riscului de diabet zaharat. Interesul către acesta vine din siguranţa oferită de testul timpului, fără efecte adverse şi permite astfel o aderență mai bună a pacienţilor la el.
Dieta mediteraneană a fost documentată ştiinţific în anii 70’, moment din care au început şi studiile clinice vizând efectele ei. Aceasta urmăreşte modelele comportamentale alimentare din Grecia, Palestina, Liban, sudul Italiei, Spania, Portugalia. O definiţie clară a acestui termen, sau chiar alimentele din care este compusă, nu sunt bine definite. Se bazează pe consumul preponderent de legume, fructe, cereale integrale, ulei măsline, consumul moderat de produse lactate, peste sau vin şi consumul relativ redus de carne şi produse din carne.
Particularitatea acestui patern alimentar este conţinutul ridicat de fibre, grăsimi mononesaturate, cât şi o cantitate moderată de alcool. Aportul ridicat de grăsimi mononesaturate reglează metabolismele lipidic şi glucidic prin reglarea sensibilităţii la insulină.
Mecanismele prin care acest tipar de dietă scade riscul de apariţie a diabetului zaharat sau a bolilor cardiovasculare au fost intens studiate în ultimii ani. Consumul crescut de ulei de măsline are un efect notificat, prin efectul pozitiv al cantităţii mari de grăsimi mononesaturate faţă de consumul de carbohidraţi, prin creşterea nivelului de GLP-1 (hormon eliberat de organism după masă, care inhibă secreţia de glucagon din pancreas şi stimulează secreţia de insulină, dependentă de glucoză).
Aderenţa la dieta mediteraneană este demonstrată clinic că scade riscul de diabet zaharat, chiar în condiţiile prezenţei unor factori de risc crescut pentru diabet, cum ar fi istoricul familiar, vârstă, supraponderea, hipertensiunea arterială. Astfel, se confirmă faptul că acest stil alimentar este important în prevenţia diabetului zaharat de tip 2.
În concluzie, o dietă bogată în grăsimi mononesaturate, fibre, vitamine, minerale, anume din legume, fructe, peste, cereale integrale, ulei de măsline şi mai redusă în carne roşie, produse lactate sau carbohidraţi şi grăsimi săturate şi consum moderat de alcool, nu numai că reduce riscul de apariţie a bolilor cronice, îmbunătăţind calitatea vieţii, dar poate fi o alternativă în tratamentul obezităţii. Aceasta dietă, făcută hipocaloric (la 1400-1600 kcal/zi) duce la o scădere semnificativă în greutate.
