Boala diareică acută încă reprezintă o problemă majoră de sănătate publică în întreaga lume şi îndeosebi în ţările în curs de dezvoltare. În ţările dezvoltate, diareea de etiologie bacteriană este rară, fiind net dominantă etiologia virală. Statistici diverse plasează rotavirusul drept agent cauzal principal în 11 până la 71% dintre cazuri, în funcție de zona geografică și nivelul de dezvoltare socio-economică. Diareea produsă de infecţia cu rotavirus în primii 5 ani de viaţă se întâlneşte la milioane de persoane, aproape toți copiii fiind infectați cu rotavirus până la 5 ani. În momentul de faţă rotavirusul este responsabil de peste 400.000 de decese anual, numărul de decese scăzând după introducerea vaccinului antirotavirus. Infecția cu rotavirus este considerată cauza principală de mortalitate a bolii diareice, cu deshidratare severă la copiii sub 5 ani. În perioada pre-vaccinare anual peste 2 milioane de copii erau spitalizați în lume.(1). Dintre episoadele acute de infecţie cu rotavirus aproximativ 30% evoluează cu diaree severă, cu forme grave de deshidratare (2). În anul 2017 în Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului Alesandrescu-Rusescu, București au fost internați 47 de copii diagnosticati cu diaree, având identificat rotavirusul ca agent etiologic, dintr-un total de 6069 internări, adică 0,77%. Numărul de internări datorită infecției cu rotavirus a scăzut după introducerea vaccinului antirotavirus în România.
Calea de transmitere a infecției este fecal-orală, prin contact direct cu persoana infectată sau indirect (jucării contaminate). Replicarea virusului are loc în intestinul subțire. Mecanismul patogenic implicat este reprezentat de scăderea absorbției intestinale a sodiului, glucozei și apei precum și niveluri scazute a lactazei intestinale, fosfatazei alcaline și sucrazei, consecința fiind apariția diareei izotonice.
Tabloul clinic al infecției cu rotavirus variază de la scaune diareice tranzitorii până la diaree severă și vărsături, cu deshidratare, tulburări electrolitice, șoc și deces. În cazuri tipice, după o perioadă de incubație de 1-3 zile, debutul bolii este brusc, cu febră și vărsături, urmate de scaune diareice, apoase, explozive. Se descriu două pattern-uri de evoluție a infecției cu rotavirus:
a. copiii cu o stare de nutriție bună, un status imunitar normal fac forme ușoare de diaree – situație întălnită în general în țările dezvoltate
b. copiii cu o stare de nutriție deficitară, un sistem imun scăzut, fac mai frecvent forme severe, cu risc de deshitradare și de cronicizare, prin lipsa de apărare a organismului la agentul patogen - situație întălnită în general în țările puțin dezvoltate Starea de nutriție precară ce asociază frecvent și lipsa de răspuns imun reprezintă factori predictivi pentru forme severe și prelungite de diaree cu rotavirus.
Diagnosticul etiologic necesită confirmarea identificării virusului prin teste paraclinice. Cea mai utilizata metoda pentru confirmarea infectiei cu rotavirus este detectia antigenului rotavirus în scaun, se folosesc teste rapide de identificare a antigenului viral în materiile fecale.
O metodă complementară de tratament o reprezintă și folosirea probioticele, care pot scurta diareea prelungită.
Infecția cu rotavirus prezintă un risc crescut de deshidratare severă în peste 35% din cazuri, care pot genera și risc crescut de deces, pe termen scurt, precum și risc crescut de cronicizare prin afectarea mucoasei intestinale pe termen lung. De asemenea, rotavirus reprezintă cea mai frecventă etiologie în infecțiile nozocomiale la copilul cu vârsta între 0-5 ani, ceea ce genereză costuri relative mari ale tratamentul acestora; e de preferat prevenirea infecției prin vaccinarea antirotavirus.
În august 1998 a fost autorizat primul vaccin pentru prevenirea gastroenteritei cauzate de rotavirus, dar acesta a fost retras în 1999, datorita asocierii sale cu invaginația intestinală. Vaccinurile de generația a doua au fost autorizate în 2006 și 2008. În România, vaccinarea antirotavirus a fost introdusă opţional în anul 2007.
Vaccinul antirotavirus se utilizează pentru vaccinarea sugarilor începând de la 6 săptămâni pentru prevenirea gastroenteritei cauzate de infecţia cu rotavirus.
Vaccinul se administrează în două doze, la un interval de cel puţin 4 săptămâni. Este de preferat ca ambele doze să se administreze înainte de 16 săptămâni, nu mai târziu de 24 de săptămâni. Vaccinul contra rotavirus se poate administra concomitent cu alte vaccinuri.
OMS recomandă includerea în schema obligatorie de vaccinare a antirotavirus precum și administrarea primei doze de vaccin cât mai curând posibil după vârsta de 6 săptămâni, împreuna cu vaccinarea DTP, anti-polio, anti-hepatita B, anti-haemophilus și antipneumococică(3).
Se recomandă vaccinarea copiilor născuți prematurii după minim 6 săptămâni de viață, clinic sănătos, vaccinul fiind administrat dupa externare.
Nu este necesară oprirea alimentaţiei sugarului, aceasta fiind recomandată atât înainte cât și după. Fiind vaccin cu virus viu atenuat, administrarea sa respectă contraindicația prinvind administrarea la copiii cu imunodeficiență primară sau secundară sau copiii cu neoplazii. Este contraindicată administrarea vaccinului la sugarii care au fost diagnosticaţi cu malformaţii congenitale ale tractului gastro-intestinal sau prezintă hipersensibilitate la componentele vaccinului. De asemenea, nu se administrează sugarilor care prezintă diaree acută sau vărsături.
Seroprotecția postvaccinală se consideră că este de 78-95% și constă în formarea de anticorpi specifici.
Estimărea eficienței economice a vaccinării comparativ cu infecția cu rotavirus a fost evalută prin folosirea a indicelui durată de viată prin evitarea infecției (număr de luni fără infecție cu rotavirus) precum și a procentului de decese prin rotavirus prevenite prin introducerea vaccinului, Din punct de vedere financiar introducerii vacinului împotriva rotavirusului a dus la scăderea variabilă a costului pe caz rezolvat, în funcție de țară în care s-a studiat.(57 USD/per caz în Republica Democrată Congo, 87 UDS/per caz în Bangladesh).