Managementul artritei reumatoide (AR) a înregistrat progrese majore în ultimele decenii. Evidențierea precoce a leziunilor articulare prin tehnici imagistice a condus la aplicarea unei strategii terapeutice agresive și la inițierea timpurie a terapiei remisive pentru a preveni acumularea lor. În acest sens, utilizarea terapiilor biologice a permis un control mai bun al bolii. În acest context, ne putem întreba dacă există motive să (mai) fim preocupați de mortalitatea asociată AR.
Datele statistice arată o creștere de peste două ori a ratei mortalității la pacienții cu AR. Mortalitatea crește rapid odată cu instalarea consecințelor articulare ale afecțiunii, ceea ce sugerează că progresia radiologică determină creșterea riscului de deces prematur la pacienții cu AR. Creșterea mortalității este puternic legată de factori caracteristici severității bolii, anume pozitivitatea factorului reumatoid (FR) la diagnostic, prezența nodulilor reumatoizi la diagnostic, activitatea înaltă a bolii (numărul de articulații dureroase și tumefiate) și afectarea calității vieții. Aceste caracteristice fenotipice ale bolii sunt factori predictivi semnificativi și independenți ai excesului de mortalitate din AR. Excesul de mortalitate din AR este legat de un număr limitat de cauze, principala fiind reprezentată de patologia vasculară (cardiacă și cerebrală). Alte cauze citate includ infecțiile (în special pneumonia), neoplazii hematologice (leucemii, limfoame) și patologia gastrointestinală (hemoragie, perforație). Pacienții cu AR prezintă un risc de deces semnificativ mai mare decât persoanele sănătoase și supraviețuirea pacienților cu AR este semnificativ mai redusă comparativ cu supraviețuirea prezisă. Cei mai puternici factori predictivi ai mortalității au fost cei legați de complicațiile AR: manifestările extra-articulare și comorbiditățile.
În epoca modernă, implementarea unor noi soluții terapeutice și a strategiei de tratament țintit în AR a determinat o evidentă reducere a activității bolii, conducând la atingerea remisiunii la un număr mai mare de pacienți.
S-a înregistrat o scădere constantă a ratei mortalității absolute în funcție de anul calendaristic, atât în populația cu AR cât și în populația generală. În ciuda reducerii ratelor de mortalitate, AR continuă să se asocieze cu un risc crescut de deces.
Sindroamele coronariene acute (SCA) sunt principalul determinant al excesului de mortalitate timpurie din AR.
În concluzie, AR implică un risc crescut de deces prin boală cardiovasculară, acest risc este legat de activitatea și de severitatea bolii și riscul este persistent în ciuda progreselor terapeutice recente.
