Psiholog Fulop Cristina
“Şeful meu nu îmi dă nici o sarcină, nu am ce lucra, în timp ce colegii mei, nu au timp să respire”. Sunt cuvintele unei tinere programatoare care a rezistat câţiva ani într-un loc de muncă unde nu era “lăsată” să lucreze, unde de câteva ori într-o lună i se dădeau mici proiecte, pe care le finaliza în câteva zile. În rest stătea. Stătea şi privea neputincioasă, iar colegii se purtau dispreţuitor şi agresiv, supăraţi pentru că ea nu lucra la fel de mult ca ei.
Se poate întâmpla însă ca situaţia să fie şi în extrema cealaltă. Iată cuvintele unei tinere, angajată ca junior specializat în marketing: “Orice fac, este greşit. Nimic nu este pe placul şefei mele şi nu poate fi multumită nicicum. Deşi nu îmi explică cum anume vrea să arate lucrarea pe care urmează să o execut, atunci când i-o prezint finalizată, este mereu supărată şi mă critică pentru că nu-i respect cerinţele. Mai mult decât atât, dacă îmi notez în agendă cerinţele şi lămuririle pe care le adresează colegelor mele, atunci când le solicită lucrări diverse, îmi spune că sunt răsfăţată, obraznică şi că fac acest lucru ostentativ, ca frondă”.
Chiar dacă pare că poate fi încadrată în “stresul specific de la serviciu”, atunci când vorbim despre hărţuirea la locul de muncă, vorbim despre o situaţie constantă, repetitivă, care durează o perioadă mare de timp şi care produce efecte negative complexe, la toate nivelele: psihic, fizic şi social. Astfel, aflată la graniţa cu discriminarea, hărtuirea la locul de muncă este caracterizată prin comportamente şi acţiuni agresive psihologic, care pot aduce serioase prejudicii individului. Pot fi utilizate acţiuni, reacţii şi comportamente care au ca efect intimidarea, discreditarea, ameninţarea, umilirea, izolarea victimei, cu consecinţe care pot deveni extrem de dramatice în plan psihologic, de la prăbuşirea concepţiei de sine şi depresie, până la tentative de suicid. De asemenea, victimele acestui tip de abuz reclamă deseori insomnii, somn neproductiv, tulburări digestive, scăderea motivaţiei pentru activitatea profesională.
Dacă sunteţi chiar dumneavoastră victima, nu vă amăgiţi, sperând că lucrurile se vor schimba. Indiferent care va fi comportamentul pe care îl veţi aborda, odată declanşată hărtuirea, va continua atâta timp cât agresorul sau agresorii îşi ating scopurile. Poate încă vă întrebaţi care sunt acestea? Scopul principal este obţinerea de avantaje, de la putere la avantaje imorale-plăcerea de a face rău cuiva - orice variantă poate deveni motivaţie pentru agresor/i. Deseori un scop secundar al agresorului/rilor este ca victima să părăsească organizaţia.
Deşi victima nu este singura prejudiciată, fiind evident că în situaţia în care un membru al unei echipe este hărţuit, întreaga echipă este afectată (martorii se tem de posibilitatea unui tratament similar, productivitatea echipei scade, etc.), totuşi deseori situaţia se prelungeşte până când victima părăseşte echipa.
De cele mai multe ori, o victimă a hărţuirii la locul de muncă ajunge în cabinetul unui psihoterapeut, după câteva luni sau un an de la declanşararea abuzului şi are nevoie de o perioadă destul de mare de timp pentru reechilibrare şi rezolvarea problemelor psihologice reclamate.
Dacă sunteti victima unei astfel de situaţii, nu mai zăboviţi! Mobilizaţi-vă pentru a pune capăt cât mai rapid abuzurilor pe care le trăiţi. O astfel de experienţă vă poate afecta dincolo de ceea ce trăiţi punctual în situaţia respectivă…
