Este vorba despre operaţia pe cord deschis pentru înlocuirea arterei aorte, ca urmare a diagnosticării pacientului cu disecţie acută de aortă. Aceasta este o tulburare rară, potenţial fatală, care apare atunci când sângele pătrunde prin leziunea creată în tunica internă (unul din cele trei straturi ale inimii) şi se inserează între aceasta şi tunica medie (musculară). Se crează astfel două canale: unul adevărat, prin care sângele curge în condiţii normale, şi unul fals, produs prin disecţia peretelui arterial.
Premiera a constat în vârsta înaintată a pacientului – 87 de ani, un factor foarte important în decizia medicala cu privire la o intervenţie chirurgicală de asemenea amploare.
Pacientul, mai exact distinsul academician Dinu C. Giurescu, a fost operat de una dintre cele mai experimentate echipe de chirugi din ţară, sub conducerea Conf. Univ. Dr. Horaţiu MOLDOVAN, medic primar de Chirurgie Cardiovasculară, şeful secţiei de Chirurgie Cardiovasculară a spitalului SANADOR, cu o experienta de peste 4.000 de intervenţii chirurgicale pe cord deschis şi 1.500 de intervenţii vasculare.
„Ne bucurăm că am reuşit să finalizăm cu succes operaţia, acest lucru fiind posibil datorită aparaturii performante de care dispunem şi a experienţei echipei chirurgicale care s-a ocupat de acest caz. Operaţia este o premieră la nivel naţional, domnul academician fiind cel mai în vârstă pacient care a suferit această intervenţie chirurgicală, precum şi cel mai în vârstă pacient care a suferit o intervenţie chirurgicală pe cord deschis în acest spital” a declarat Conf. Univ. Dr. Horaţiu MOLDOVAN.
Echipa medicală care s-a ocupat de îngrijirea istoricului Dinu C. GIURESCU a fost alcătuită din Dr. Mihaela CRĂCIUN, medic primar ATI, care i-a administrat anestezia şi l-a îngrijit în terapie intensivă, Dr. Daniela POPESCU, medic primar Cardiologie, care i-a stabilit diagnosticul şi medicul său curant – Prof. Dr. Mioara RIZESCU, medic primar Medicină Internă, şef Secţie Medicină Internă.
Intervenţia chirurgicală a avut un caracter de maximă urgenţă.
Aceasta a constat în înlocuirea arterei aorte la ieşirea ei din inimă şi a arterelor carotide care alimenteaza creierul. Considerată cea mai complexă în patologia cardiovasculară a adultului, operaţia a presupus întreruperea funcţiilor tuturor organelor vitale, răcirea pacientului în hipotermie profundă la 18 – 20 grade, deconectarea creierului de la circulaţie şi alimentarea separată a sa cu maşina de circulaţie extracorporală, urmate de înlocuirea acestui vas de sânge major cu o proteză vasculară. Întreg procesul a durat 12 ore şi a decurs normal, iar pacientul a evoluat bine după operaţie, urmând un proces de recuperare medicală prin kinetoterapie, gimnastica speciala pentru condiţia sa. Intervenţia chirugicală a fost realizată în cadrul Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară a spitalului Sanador.