Interviu cu Prof. Dr. Mihai Ionac, Preşedintele Societăţii Române de Chirurgie Vasculară, Şef Clinica de Chirurgie Vasculară şi Microchirurgie Reconstructivă, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara
Ce progrese medicale a înregistrat specialitatea de chirurgie vasculară în ultimii ani şi cum este percepută aceasta în România?
Pe plan european chirurgia vasculară a cunoscut o dezvoltare trepidantă în ultimul deceniu şi menţionez: tehnicile endovasculare pentru tratamentul anevrismului de aortă electiv şi în urgenţă sau pentru tratamentul ischemiei critice de membru, endarterectomiile carotidiene, abordul multidisciplinar în tratamentul piciorului diabetic, tehnicile endovenoase în tratamentul varicelor, tehnicile de trombectomie şi stentare din tromboza venoasă profundă, noile tehnici de transfer nodular sau anastomoze limfovenoase pentru tratamentul limfedemului.
În România această evoluţie spectaculoasă este prea puţin oglindită. Boala arterială periferică este puţin cunoscută atât de către populaţie, cât mai ales în rândul medicilor, atât medicii de familie, dar şi o categorie importantă de specialişti. Chirurgia vasculară lipseşte din curicula majorităţii universităţilor, în condiţiile în care ateroscleroza reprezintă cauza numărul 1 de mortalitate (altfel spus jumătate din decese se datorează bolilor cardiovasculare), iar ischemia cronică de membru are un prognostic de supravieţuire mai redus decât unele forme de cancer, de exemplu cancerul de sân. Există foarte puţine clinici de chirugie vasculară. Numărul de chirurgi vasculari este încă mult prea mic, iar distribuţia lor teritorială este inegală. Există finanţare prin program naţional, dar sumele alocate acoperă tratamentul bazal la unul din zece pacienţi. Ghidurile actuale nu sunt preluate sau recunoscute de mediile administrative/politice, implementarea noilor tehnici este indiferentă autorităţilor, care sunt reponsabile de crearea infrastructurii.
Care sunt provocările cu care vă confruntaţi în calitate de şef al Clinicii de Chirurgie Vasculară Timişoara, din cadrul Spitalului Judeţean?
Clinica de Chirurgie Vasculară din Timişoara este cea mai tânără clinică din centrul medical universitar timişorean. Provocările au fost enorme şi ele au început cu spaţiul, complet inadecvat. Am reuşit însă într-un an să adunăm peste 100 000 de euro din sponsorizări şi finanţări de la autorităţi, cu care am renovat aproape 2/3 din secţie.
Piedicile noastre de zi cu zi sunt lipsa acută a personalului mediu şi auxiliar (asistente, infirmiere, brancardieri). Lucrăm eficient doar datorită abnegaţiei şi sacrificiului medicilor rezidenţi, care, în dorinţa lor de a fi prezenţi în sala de operaţie, fac munca asistentei instrumentare. La fel de grave sunt lipsurile cronice de materiale şi medicamente, care sunt corectate “din mers” pe cheltuiala pacienţilor. Dotarea insuficientă cu aparatură la nivelul blocului operator limitează realizarea investigaţiilor paraclinice. Cu toate acestea, ajungem la circa 2000 de operaţii pe an şi am totalizat până acum peste 10 000 de operaţii. O intervenţie de o complexitate medie devine un act excepţional, posibil doar prin eforturile personale ale medicului şi ale pacientului.
Ce măsuri administrative, politice şi sociale ar trebui adoptate pentru prevenţia şi tratarea afecţiunilor vasculare?
În opinia mea, prima măsură ce s-ar impune ar fi ca fiecare boală să aibă un registru naţional, pentru că în acel moment am putea evalua pe baze reale magnitudinea problemei de sănătate reprezentată de bolile cardiovasculare. Am şti câte cazuri apar anual, câte tratăm, care sunt rezultatele tratamentelor şi cât ne costă o boală.
Existenţa registrului este singura posibilitate de a evalua în timp rezultatele măsurilor de prevenţie despre care vorbim, de a estima în mod real, peste 10 sau 20 de ani, impactul economic al măsurilor de prevenţie.
Al doilea set de măsuri ar fi introducerea unor programe de screening a bolilor vasculare, de exemplu pe modelul realizat în Clinica de Chirurgie Vasculară din Timişoara. Avem o reţea bine organizată de medici de familie, care ar putea tria pacienţii cu risc, pe care să îi trimită mai apoi la specialist.
În ce priveşte tratamentul, ar fi necesară crearea unei reţele de chirurgi vasculari. Aceştia ar trebui dotaţi cu instrumentar şi aparatură de bază (ecograf, trusă de instrumente), acces la metode imagistice. S-ar realiza egalitate de şanse în ce priveşte accesibilitatea pacienţilor la serviciile de chirurgie vasculară.
Anevrismul de aortă abdominală se poate diagnostica în două feluri: “la rece” incidental, respectiv în cadrul unui program de screening sau în urgenţă, atunci când acesta se rupe. Mortalitatea în intervenţiile programate este cuprinsă între 0,5 şi 2%, în timp ce în urgenţă mortalitatea este de peste 80%.
Se cunoaşte lipsa acută a specialiştilor cu care se confruntă medicina în România la ora actuală. Cum vedeţi dvs. rezolvarea acestei probleme?
Este o întrebare la care îmi este foarte greu să dau soluţii. Mulţi dintre colegi pleacă încă din primii ani de rezidenţiat, în primul rând din pricina salarizării, care în continuare nu permite nici măcar supravieţuirea. Odată ajuns medic specialist, tânărul coleg se află în faţa câtorva obstacole serioase: în primul rând sistemul de stat, cel în care a activat ca student şi rezident, nu îi oferă posibilitatea să se angajeze. Îi rămâne să încheie un contract de voluntariat cu un spital şi să trăiască din gărzi. Dacă reuşeşte să intre în sistem are o salarizare la limita subzistenţei şi posibilităţi extrem de limitate şi impredictibile de promovare. Şi dacă toate aceste lucruri s-a rezolva, atunci va constata că în majoritatea serviciilor prestaţia lui medicală este limitată de calitatea şi prezenţa dotării.
O soluţie este intrarea în sistemul privat, dar acesta funcţionează greoi din cauza lipsei asigurărilor private. O altă soluţie este intrarea în sistemul universitar, dar aici numărul de locuri este extrem de limitat şi obligaţiile profesionale sunt mai complexe.
Care sunt măsurile pe care le vizaţi în viitorul apropiat în calitate de Preşedinte a nou înfiinţatei SRCV?
Chirurgia vasculară din România este o specialitate tânără, de aceea în primul rând trebuie să stabilim o comunicare permanentă între noi la I-ul Congres al SRCV, organizat între 16-18 octombrie la Sibiu.
Deoarece chirurgia vasculară datează oficial în România din 2002, fiind cea mai tânără specialitate, sunt numeroşi pacienţii, colegii medici dar şi persoane din administraţia sanitară care nu cunosc domeniul de expertiză al acestei specialităţi. Din acest motiv organizarea serviciilor de chirugie vasculară se loveşte de numeroase obstacole şi în final, din păcate, cei care plătesc preţul vieţii sau al amputaţiei sunt pacienţii.
Chirurgii vasculari din România sunt o comunitate profesională care merită recunoaştere şi reprezentare. În scurtul timp de când funcţionează, SRCV a obţinut trei recunoaşteri importante:
Pe plan intern Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România (CMR), a aprobat înfiinţarea Comisiei de Chirurgie Vasculară. La propunerea SRCV, şeful comisiei a fost nominalizat dr. Ionel Droc.
Comisia va reprezenta interesele specialităţii de chirurgie vasculară la nivelul CMR şi are atribuţii în programele de educaţie medicală continuă, protocoalele de practică profesională, curricula de rezidenţiat, cazuri de malpraxis, etc.
Pe plan extern Romania a obţinut reprezentarea în Boardul European de Chirurgie Vasculară (EBSVS) din cadrul Uniunii Europene a Specialităţilor Medicale (UEMS), în urma propunerii şi acceptării mele la nivelul UEMS. EBSVS are atribuţii în armonizarea curriculei de pregătire în rezidenţiat la nivel european, în acreditarea centrelor de instruire, etc. La nivelul acestui board se organizează examenul european de chirurgie vasculară (Fellow of European Board of Vascular Surgery - FEBVS).
SRCV este în curs de a realiza “whole country membership” în cadrul European Society of Vascular Surgery (ESVS). Actualmente mulţi dintre chirurgii vasculari din România sunt membri individuali în societatea europeană. Calitatea de membru ca ţară întreagă face poziţia chirurgilor vasculari români mult mai puternică şi de asemenea o transformă într-un partener credibil la viaţa extrem de activă a ESVS.
