Infecţiile tractului urinar (ITU) înseamnă prezenţa germenilor microbieni la nivelul tractului urinar, însoţită de evidenţierea leziunii gazdei. ITU reprezintă bolile infecţioase cel mai frecvent întâlnite - aproximativ 10-20% dintre femei au cel puţin o ITU în cursul vieţii.
ITU pot fi:
• necomplicate: cistită, pielonefrită, bacteriuria asimptomatică; apar frecvent la femei şi răspund la o terapie minimă antibacteriană;
• complicate: apar în condiţiile existenţei unor factori predispozanţi (litiaza urinară, corpi străini, rinichi polichistici, disfuncţii neurologice ale vezicii urinare, diabet zaharat, sarcină etc.);
• recurente: episoade simptomatice alternează cu intervale fără simptome şi sunt frecvent refractare la tratament.
La producerea ITU participă un mare număr de germeni - 95% din ITU sunt produse de enterobacterii, Streptococcus faecalis (enterococ), Staphylococcus saprophyticus. Diagnosticul de laborator este un element deosebit de important în completarea diagnosticului clinic, cu rol în stabilirea etiologiei, a conduitei terapeutice şi monitorizării evoluţiei.
Principalele metode utile în diagnosticul de laborator al unei ITU sunt:
• examenul biochimic al urinei – frecvent, în ITU pot apărea proteinurie, nitriţi pozitivi, modificai ale densităţii urinare;
• sedimentul urinar - apreciază prezenţa leucocituriei, hematuriei, a florei microbiene sau a celulelor epiteliale frecvente;
• investigaţii microbiologice - reprezentate prin urocultura cantitativă, urmată de efectuarea antibiogramei în cazul unei uroculturi pozitive şi de izolarea în urină a altor microorganisme, cum ar fi: Mycoplasma hominis, Ureaplasma urealyticum, Chlamydia trachomatis etc.
Urocultura este o metodă de bază pentru definirea ITU şi constă în însămânţarea pe anumite medii de cultură a urinei. Se recoltează prima urină de dimineaţă, într-un recipient steril de unică folosinţă, numit urocultor, furnizat de laborator. Foarte importantă pentru calitatea rezultatului obţinut este respectarea modului corect de colectare a urinei: se face toaleta regiunii uro-genitale cu apă şi săpun; nu se foloseşte prosop pentru uscarea regiunii; se urinează o cantitate mică în toaletă (este urina contaminată cu germenii microbieni prezenţi în mod normal în regiunea distală a uretrei) şi apoi se colectează urina în urocultor; nu se atinge dopul recipientului cu niciun obiect sau de zona urogenitală. Transportul probei de urină la laborator trebuie să se facă în maximum 2 ore de la recoltare; dacă acest lucru nu este posibil, proba va fi ţinută la +4 grade Celsius.
Se recomandă recoltarea urinei pentru urocultură înainte de începerea tratamentului antibiotic, la 48-72 ore de la începerea terapiei antibacteriene şi după 3-5 zile de la terminarea acesteia.
Deoarece eliminarea germenilor microbieni în urină este intermitentă, se recomandă efectuarea a 3 uroculturi succesive, chiar dacă s-a obţinut un rezultat negativ, iar simptomatologia clinică pledează pentru infectei urinară de tract urinar inferior.
Recoltarea probei de urină în cazul unui sugar sau al copiilor mici poate fi dificilă şi, de multe ori, urina este contaminată bacteriologic din cauza greşelilor de recoltare sau transport. Recoltarea se realizează în punga urinară pediatrică furnizată de laborator. După toaleta prealabilă cu apă şi săpun a zonei urogenitale a copilului, punga pediatrică se fixează cu ajutorul benzii adezive. După recoltare, proba se transportă la laborator în maximum 2 ore, evitând contaminarea ei.
În cazul unei uroculturi pozitive, efectuarea antibiogramei permite stabilirea conduitei terapeutice optime, fiind de un real folos pentru medicul clinician.
Urocultura standard, deşi stabileşte cu exactitate germenele incriminat în 24-48 ore de la recoltare. Au fost puse la punct metode mai rapide pentru urocultură, prin folosirea sistemelor automate, care permit obţinerea unui rezultat în aproximativ 4 ore şi sunt indicate în special în suspectarea unei ITU cu enterobacterii, urmând instituirea rapidă a tratamentului. Nu se exclude însă urocultura standard, care va fi efectuată ulterior.
În cazul când se suspectează o ITU produsă de anumite microorganisme atipice se folosc metode de laborator cum ar fi metoda imunocromatografică, metoda Elisa, imunofluorescenţa etc. care permit stabilirea prezenţei acestora în urină.
Buna colaborare dintre medicul clinician şi medicul de laborator asigură abordarea corectă a unui bolnav cu ITU.
