Etiopatogenie
Generalităţi – Endometrioza reprezintă o afecţiune ginecologică extrem de frecvenţa, mai ales la femeile tinere (< 40 de ani), subdiagnosticată, din păcate, la noi în ţară;
Cauze – Etiologia endometriozei pelvine nu este încă pe deplin elucidată, fiind dezbătute mai multe teorii; cea mai plauzibilă o reprezintă transformarea metaplastică a epiteliului celomic, diseminarea sangvină şi limfatică, precum şi ‘menstruaţia retrogradă’ – eliberarea celulelor endometriale (mucoasa ce tapetează cavitatea uterină) în interiorul cavitătii abdominale, cu implantarea acestora în diferite locaţii ale acesteia
factori de risc – factori genetici – istoricul familial
menarha (apariţia ciclului menstrual) la vârste mici
factori de mediu, alimentări
Simptomatologie
Cele mai frecvente semne şi simptome sunt reprezentate de durerea în timpul menstruaţiei (dismenoree), durerea în timpul actului sexual (dispareunie), sângerarea vaginală anormală (sângerare mai abundentă sau sângerari între menstrualţii); în timp, pe măsură ce ‘boala’ avansează şi se cronicizează, durerile pot deveni continue, pot apărea modificări micţionale, modificări ale tranzitului intestinal.
La examenul clinic de obicei nu se evidenţiază modificări; poate apărea durere la palparea uterului şi a anexelor; se pot evidenţia, de asemenea, apariţia unor formaţiuni tumorale anexiale( chisturi ovariene).
Investigaţii imagistice şi de laborator
Investigaţiile de laborator sunt nespecifice; markerii inflamatori pot fi crescuţi
• CA-125 – poate fi crescut în această patologie, însă nu este specific, şi nici nu are o sensibilitate crescută;
• Scor ROMA – se face de obicei pentru orice tumoră ovariană suspectă, mai ales pentru a exclude o patologie malignă (cancerul ovarian) – este mult mai sensibil decat markerul CA-125
Examenul ecografic este extrem de important în diagnosticarea bolii şi poate evidenţia prezenţa chisturilor endometriozice (prezintă unele caracteristici ecografice oarecum specifice); examenul ecografic poate, de multe ori, mai ales în stadii incipiente ale bolii, să nu evidenţieze nici o modificare.
Laparoscopia exploratorie este investigaţia de elecţie – ea pune diagnosticul de endometrioză şi face şi stadializarea bolii; dă informaţii în legatură cu prognosticul bolii şi este importantă la pacientele ce işi doresc obţinerea unei sarcini
Diagnostic
suspiciunea de diagnostic se face mai ales pe baza anamnezei şi a examenului clinic, însă diagnosticul de certitudine se face intraoperator – laparoscopia exploratorie
Conduita terapeutică
Aceasta depinde de simptomatologie, de ceea ce relevă examenul clinic.
După cum spuneam mai sus endometrioza reprezintă un factor important de infertilitate şi multe paciente care işi doresc sarcina sunt diagnosticate cu endometrioza pelvină.
Tratamentul medicamentos poate fi doar simptomatic (combaterea durerii) sau etiopatogenic (tratamentele hormonale – analogi-Gn-Rh, progesteron sub diverse forme, tratamentul cu anticoncepţionale orale, etc).
Abordarea chirurgicală a acestei patologii este, după cum aminteam anterior, importantă atât în diagnosticul bolii, stadializarea ei, cât şi în tratamentul endometriozei.
Calea de elecţie de abord este cea mini-invazivă (abordul laparoscopic), şi tipul de intervenţie poate varia de la o simplă explorare, până la intervenţii extrem de complexe care să necesite echipe interdisciplinare (ginecolog, chirurg, urolog)
Evoluţie. Complicaţii
Evoluţia bolii fâră tratament este, de obicei, către agravarea simptomatologiei – durere (durere la menstruaţie, durere la contactul sexual până la apariţia durerii continue în sfera pelvină), tulburări de tranzit intestinal, tulburări ale tractului urinar.
Tratamentul chirurgical şi tratamentul medicamentos adjuvant vindecă boala, însa de multe ori doar temporar, endometrioza fiind o patologie recidivantă, mai ales atunci când este descoperită în stadii avansate. De multe ori scopul este de a ajuta la obţinerea sarcinii, şi peste 60% din pacientele cu endometrioză concep în primele 6 luni postoperator.
Recomandări medicale
Ca şi recomandări sfatul este ca pacientele să se adreseze unui specialist atunci când există dureri menstruale ce necesită tratamente antialgice (dureri rebele la tratamentul antiinflamator), dureri în sfera genitală în timpul contactului sexual.
Din pacate, la noi în ţară populaţia nu este foarte bine informată în legatură cu această patologie frecvent întalnită mai ales la femeile tinere, în perioada fertilă. Asfel că multe paciente sunt diagnosticate fie într-un stadiu mai avansat al bolii atunci când tratamentul chirurgical este destul de complex, fie atunci când un cuplu se investighează pentru infertilitate.
Sfatul medical este să accepte o investigaţie, chiar dacă ea este invazivă (intervenţie chirurgicală – laparoscopia exploratorie) având în vedere complicaţiile ce pot apărea dacă boala nu este descoperită şi tratată la timp.
Ana
Buna ziua!\r\nSunt Ana, 22 ani.\r\nAcum doua saptamani am fost diagnosticata cu chist la ovarul stang (5-6 cm) in urma ecografiei transvaginale.\r\nDoamna doctor mi-a recomandat sa fac scorul ROMA, in urma caruia mi-a iesit un scor de 11,92%. \r\nPapanicolau - normal, sigura mentiune care era facuta - alte inflamatii nonneoplazice si refacerea testului dupa un tratament antiinflamator.\r\nLa 2 saptamani de la primul consult, am refacut ecografia si a reiesit ca chistul se retrasese, insa marimea ovarului este in continuare destul de mare 4 cm in comparatie cu numai 3, cel sanatos. Structura acestuia este OMPC. Ce significa? Are cuma microchisturi? De asemenea am fost diagnosticata cu lama de lichid in sacul Douglas.\r\nAr putea fi o endometrioza incipienta? Mentionez ca in continuare am dureri in partea stanga si ca doamna doctor nu mi-a recomandat niciun tratament.\r\nMai mentionez ca voi efectua o colonoscopie pentru alte probleme, insa si doamna doctor ginecolog mi-a recomandat sa o fac. \r\nAr putea avea legatura cu colonul?\r\nDe ce sa fi iesit scorul ROMA in afara limitelor admise?\r\nVa multumesc!
Dec. 9, 2014, 12:25 p.m.