Analgezic non-invaziv, administrat prin inhalare
Amestecul 50% protoxid de azot și 50% oxigen, este un analgezic non-invaziv, administrat prin inhalare, gata pregătit pentru utilizarea imediată (sub forma de gaz imbuteliat). Concentrația echilibrată de protoxid de azot / oxigen asigură o bună oxigenare și reduce la minim riscul de sedare exagerată. Acesta este administrat prin intermediul unei măști faciale pentru inhalare sau cu ajutorul unei piese de gură pentru administrare pe cale orală, pacientul controlând cantitatea de gaz administrată cu ajutorul unei supape de administrare la cerere sau, după caz, cu ajutorul unei supape cu debit continuu.
Eliberează de starea de disconfort
Reducerea și eliminarea durerii și anxietății sunt extrem de importante, atât pentru pacienți, cât și pentru cadrele medicale. Atunci când este inhalat, acest amestec de gaz are un efect analgezic și sedativ, fără pierderea cunoștinței. Mai mult decât atât, acesta are și proprietăți de reducere a anxietății. Starea de confort se instalează aproape imediat.
Acțiune cu efecte imediate/încetare rapida a efectelor
Datorită acțiunii cu efecte imediate si încetării rapide a efectelor, acest amestec de gaz reprezintă o alternativă adecvată în cazul în care este necesară o ameliorare a durerii rapidă și controlată. Acesta a fost folosit cu succes în situații precum traumatisme acute, repoziționări de fracturi, manipulare a articulațiilor, proceduri de diagnosticare dureroase, punctii venoase, îngrijirea rănilor, drenajul abceselor și nașteri.
Protoxidul de azot are efecte analgezice clasice care depind de doză, ridicând pragul de suportabilitate a durerii și reducând nivelul durerii resimțite. Odată ce amestecul de protoxid de azot/oxigen este administrat, acesta începe să acționeze în câteva minute. Efectele cognitive și/sau psihometrice reziduale dispar rapid după întreruperea administrării și sunt neglijabile în interval de 5-10 minute de la expunere.
Efecte secundare necumulative, neglijabile
Amestecul de protoxid de azot / oxigen este asociat doar unor efecte adverse minore asupra inimii, circulației și respirației. Chiar dacă pacientul suferă de o afecțiune cardiacă, boli arteriale coronariene sau dacă are probleme respiratorii, efectele protoxidului de azot asupra circulației sau respirației sunt, în cele mai multe cazuri, reduse și lipsite de relevanță clinică.
În afară de efecte secundare minore, cum ar fi somnolența și greața, nu s-au înregistrat efecte adverse grave în studiile care au analizat utilizarea amestecurilor de protoxid de azot / oxigen, atât la adulți, cât și la copii.
Acest amestec de gaz și-a dovedit utilitatea în multiple aplicații clinice.
Durerea resimțită în cadrul procedurilor pediatrice
În timpul unei proceduri dureroase, copiii pot resimți o traumă legată de durere, care poate agrava situația în cazul procedurilor ulterioare. Acest aspect este în special valabil pentru copiii care suferă de boli cronice, sau în cazul copiilor mici, care nu pot comunica intensitatea durerii resimțite.
Efectele analgezice și anxiolitice contribuie la acceptarea unui număr mai mare de proceduri viitoare. Recuperarea după efectuarea procedurii este mai ușoară, eliminând aproape în totalitate necesitatea unei monitorizări intense, cu rezultate extrem de satisfăcătoare pentru copii, dar și pentru părinți și pentru personalul medical. Obstetrică
Auto-administrarea amestecului de protoxid de azot / oxigen este simplă, sigură și cu efecte mai puțin pronunțate asupra resurselor, spre deosebire de alte tehnici analgezice utilizate in timpul travaliului, cum ar fi, de exemplu, analgezia epidurală, prezentând siguranță atât pentru mamă, cât și pentru nou-născut. Protoxidul de azot nu afectează durata travaliului și nu are un efect de relaxare a uterului.
Medicină de urgență
Utilizărea protoxidului de azot într-un cadru prespitalicesc, în vederea auto-administrării de către pacienți în cazul durerilor severe, este bine tolerată și eficientă pentru reducerea durerii și a anxietății.
Biopsii și proceduri de diagnosticare dureroase
Mai multe studii au demonstrat eficacitatea amestecului de protoxid de azot / oxigen, comparativ cu placebo sau cu metode alternative de tratament, în cazul procedurilor chirurgicale minore la adulți.
Protoxidul de azot a fost folosit ca tratament al durerii pentru biopsii hepatice percutanate, biopsii transrectale ale prostatei cu ghidaj cu ultrasunete, în timpul colonoscopiei sau pentru bronhoscopiile cu fibră optică la adulți și la copii. Efectele secundare, precum disconfortul și greața, au fost mai puțin semnificative.
Manipulare sigură
Amestecul de gaz 50% protoxid de azot / 50% oxigen poate fi administrat sub supravegherea personalului paramedical, al asistentelor medicale și moașelor cu pregătire specială în acest domeniu.
Acest amestec de gaz este distribuit în butelii ușoare, valva integrată garantează siguranța pacienților și a utilizatorului, uşurinţa operațiunilor de umplere sub presiune, fără risc de scurgeri. Cu ajutorul regulatorului, presiunea de eliberare va fi constantă, iar debitul poate fi stabilit în funcție de tratamentul necesar.
Datorită acțiunii cu efecte imediate și încetării rapide a efectelor, acest amestec de gaz reduce la minim durata monitorizării post-procedurale, un avantaj evident în situațiile în care se impune o recuperare rapidă și deplasarea imediată a pacientului.
Sursa: LINDE Group