Chirurgia robotica este o metodă minim invazivă larg abordată în centrele de urologie din SUA şi Europa Centrală. Scopul acestei lucrari este raportarea experientei Departamentului de Urologie din cadrul SCM Cluj-Napoca în chirurgia robotică.
Material şi metodă
În perioada noiembrie 2009 - martie 2014, în cadrul Departamentului de Urologie s-au efectuat 250 de intervenţii chirurgicale asistate robotic. Au fost realizate toate tipurile de intervenţii chirugicale oncologice: de exereză (nefrectomie radicală, nefroureterectomie), de exereză şi reconstrucţie (cistectomie radicală, prostatectomie, nefrectomie parţială) şi de reconstrucţie (pieloplastie).
Rezultate
Principala intervenţie chirurgicală urologică robotică a fost prostatectomia radicală (171 cazuri). Timpul operator mediu a fost de 190 minute (120-318 minute). Pierderea sangvina medie a fost de 250ml (50-1000 ml), iar durata medie de spitalizare a fost de 7 zile (pacienţii au fost externaţi după efectuarea unei cistografii de control). La 6 luni post-operator, 93.9% din pacienţi au prezentat PSA nedetectabil, 88.9% au fost continenţi (<1 pad/zi) şi 47.9% au prezentat erecţii spontane. Au fost abordate robotic intervenţii urooncologice de mare dificultate, cum este cistectomia radicală cu neo-vezică ileală. Astfel, 11 cistectomii radicale robotice pentru tumori vezicale infiltrative.
Timpul operator mediu a fost de 725 min, cu pierderi sangvine medii de 450 ml (350-600 ml). Neovezică ileală ortotopică intracorporeală (3 cazuri) şi extracorporeală (3), ureterostomie cutanată (5). În contextul utilizării largi a metodelor imagistice a crescut rata de diagnostic a tumorilor renale stadiul T1a şi astfel a intervenţiilor de nefrectomii parţiale. Au fost realizate 15 nefrectomii parţiale prin abord retroperitoneal, cu un timp operator mediu de 298 minute (220-370 min). Timpul de ischemie caldă a fost 25 minute (19-32 min), iar pierderea sangvină medie a fost de 305 ml (210-520 ml). Dintre intervenţiile reconstructive, au fost realizate 13 pieloplastii. Timpul operator mediu a fost de 95 min (65-130 min). Toţi pacienţii s-au mobilizat şi şi-au reluat tranzitul intestinal în primele 24 ore. Drenajul lombar a fost suprimat la aproximativ 3,5 zile post-operator, iar sonda uretro-vezicală la 8,4 zile şi suprimarea stentului ureteral autostatic la 21 zile.
Concluzii
Abordul robotic este o metoda sigură şi fezabilă pentru majoritatea tipurilor de intervenţii în urologie, beneficiile acestuia fiind minim-invazivitatea, timpul de spitalizare scurt, rezultatele estetice, dar şi oncologice şi funcţionale.
Botezan T, Pop CD, Dumitrescu A, Pop Iulia, Crişan N, Coman I
Clinica de Urologie, Spitalul Municipal Cluj-Napoca