Fizioterapia la pacientul cu cancer rămâne un subiect controversat. În multe surse, din literatura de specialitate mai veche, printre primele contraindicații apare patologia oncologică. De multe ori contraindicațiile fizioterapiei la acești pacienți au fost aplicate empiric bazându-se pe principiul ”primum non nocere”. Astfel, contraindicațiile au rezultat de cele mai multe ori din absența studiilor și nu datorită unor efecte nocive demonstrate. În multe publicații internaționale indicațiile sunt mai permisive, contraindicațiile fiind mai laxe. Teama cea mai mare a medicului prescriptor este legată de recidivele locale sau metastaze care ar putea fi provocate de aplicarea mijloacelor de fizioterapie. Desigur, prin prisma medicinii personalizate decizia finală terapeutică trebuie individualizată.
Din punct de vedere practic medicul de reabilitare medicală se poate întâlni cu mai multe situații:
- pacient cu o patologie oncologică cunoscută sub tratament și care necesită fizioterapie pentru o patologie musculoscheletală aparută în urma tratamentului cancerului ex. neuropatii, sau fără legătură evidentă cu acesta;
- pacient cu antecedente oncologice care se prezintă pentru o afecțiune musculoscheletală sau o complicație a bolii sau tratamentului oncologic (limfedem, aderențe etc.);
- pacient (fără semne de suferință oncologică în momentul consultului.
În ultimele decenii au apărut mai multe cercetări care susțin efectele benefice ale fizioterapiei la pacienții oncologici cu patologie musculoscheletală. Rezultatele au arătat că fizioterapia crește calitatea vieții și nu crește riscul de recidivă. Din păcate, aceste studii au timp de urmărire foarte scurt și concluziile nu pot fi extrapolate pe ani de zile! Interpretarea studiilor tebuie să se facă în acest context și nu se pot generaliza pentru toate tipurile de cancere și pentru o durată mai mare decât durata studiilor. Cu câteva excepții, procedurile de fizioterapie au o contraindicație loco-regională la bolnavii cu cancer. Modalitățile terapeutice fizicale sunt multiple, dar cele mai utilizate sunt prezentate pe scurt mai jos.
Masajul medical aplicat la distanță față de regiunea afectată pare a fi fără riscuri. Cele mai bune evidențe sunt demonstrate asupra reducerii anxietății pacienților. Trebuie subliniat însă faptul că studiile urmăresc efectele pe termen scurt după tratament. Există mai multe studii în aplicarea masajului după tratamentul oncologic în cancerul mamar cu rezultate bune în prevenirea limfedemului membrului superior. Nu s-a observat un risc crescut de recidivă regional sau la distanță. Pe de altă parte, în cazul studiilor pe animale, s-a demonstat că masajul osteosarcomului amplifică viteza de creștere și riscul de metastază.
Masajul în fazele terminale crește calitatea vieții.
Diferitele forme de kinetoterapie sunt indicate în toate tipurile de cancer. Kinetoterapia scade riscul de recidivă și progresia tumorii, mecanismele producerii acestora fiind multiple. Din punct de vedere clinic la pacienții care urmează un program de kinetoterapie se poate observa reducerea sindromului de oboseală cronică, a depresiei, ameliorarea insomniei, creșterea condiției fizice, scăderea riscul de cădere și de fracturi, creșterea respectul de sine. Creșterea forței musculare se corelează direct cu scăderea mortalității în general. Există căteva precauții în realizarea programului de kinetoterapie care vizează: neuropatia periferică (sunt modificate durerea, sensibilitatea și propriocepția), miopatia (după chemoterapie și la steroizi), osteoporoza (risc de fractură), fibroza postiradiere (aderențe cu limitarea mobilității), cardiopatia.
Electroterapia în cancer poate aduce beneficii reducând durerea și edemele, limitând compresia nervoasă, asigurând menținerea sau creșterea mobilității articulare, având deasemenea efecte favorabile prin reducerea factorilor de risc și a complicațiilor.
Contraindicațiile electroterapiei la pacienții oncologici sunt de obicei de ordin loco-regional, cu excepția fototerapiei cu radiații ultraviolete și a biofeedback-ului EMG, prin lipsa studiilor și a necunoașterii posibilelor efecte adverse.
Cele mai multe studii privind efectele electroterapiei la pacienții oncologici sunt realizate cu ajutorul curenților de joasă frecvență în impulsuri – stimulări electrice funcționale, musculare, neuro-musculare, stimulare electrică transcutanată nervoasă (TENS). Aplicațiile stimulărilor electrice transcutanate nervoase (TENS) s-au dovedit a avea rezultate bune în cazul patologiei musculo-scheletale asociate, având însă rezultate slabe, neconcluzive, similare placebo în cazul durerilor de cauze oncologice (metastaze osoase, sindroame compresive, plexopatii sau neuropatii periferice).
Laserterapia cu efecte dependente de lungimea de undă poate fi utilă în tratarea efectelor adverse ale radioterapie, favorizând vindecarea țesuturilor afectate postiradiere, cu indicații însă și în prevenția mucozitei orale sau a radiodermitei.
Indicațiile electroterapiei trebuie sa țină cont de tipul de cancer, localizarea acestuia, distanța în timp de la stabilirea diagnosticul oncologic și indicația, respectiv contraindicația electroterapiei.
Procedurile de termoterapie de contact (aplicații calde/ fierbinți locale) și de conversie (endotermia realizată cu ajutorul curenților de înaltă frecvență) prezintă în general contraindicații locale, cu excepția situațiilor în care suprafața de expunere întinsă poate determina efecte sistemice.
În ceea ce privește balneoterapia nu sunt dovedite până la ora actuală efecte negative asupra creșterii tumorii primare sau a riscului metastatic, fiind menționate însă efecte negative posibile asupra sistemului imun.
Nu există un program sau protocol standard pentru toți bolnavii, doar recomandări și recauții de ordin general.
