48
None

„Imagistica are cea mai importantă componentă tehnologică din medicină”

Profesorul universitar dr. Florin Birsășteanu, președintele în exercițiu al SRIM, ne face onoarea să ne răspundă la câteva întrebări.

Ce provocări puteți remarca în munca medicului radiolog în perioada ”modernă”?
Tehnologia se mișcă într-un ritm amețitor și noi trebuie să ne adaptăm permanent. Apar tehnici noi de la an la an care practic revoluționează diagnosticarea și uneori și componenta de terapie, pentru că Radiologia și imagistica medicală se structurează tot mai mult pe două zone: cea de diagnosticare și o componentă foarte dinamică de terapie, în care se fac gesturi minim invazive pe care medicina clasică nu le poate aborda.

Se vorbește foarte mult astăzi de inteligența artificială din radiologie și imagistică.
Este în lume un trend semnificativ la ora aceasta care se dezvoltă și la noi în țară. Avem deja colective care lucrează în această zonă. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că deja anumite programe software sunt accesibile pentru a tria loturi mari de investigații și a da o diagnosticare similară cu aceea pe care trebuie să o dăm noi ca medici specialiști. Această inteligență artificială rezidă din faptul că din punct de vedere și tehnic dar și al accesibilității la aceste tehnici, al trimiterilor pe care le fac medicii din diferite specialități, crește anual numărul de investigații sau numărul de imagini produse. În câteva articole pe care le-am răsfoit în ultima perioadă se estimează că anual în lume, numărul de investigații radiologice (deci imagini) crește cu peste 11% în timp ce numărul de radiologi crește mult mai puțin, cu 1% până la 4% în anumite țări. Rezultă un decalaj fantastic și un volum restant al imaginilor care trebuie citite și în acest sens inteligența artificială poate să vină în ajutor medicilor, scanând și dând niște rezoluții de diagnostic. Vorbim de o ramură a radiologiei bazată de programe software care se dezvoltă extraordinar de mult.

Ce așteptări sunt astăzi de la Radiologia intervențională?
Este cred cea mai dinamică parte a specialității de Radiologie și Imagistică Medicală. Pe lângă un diagnostic de o acuratețe foarte ridicată, ea face gesturi terapeutice cu un minim de cost. Aparent sunt scumpe instalațiile, dotarea, materialele cu care se lucrează și formarea specialiștilor. Dar la un bilanț economic se va vedea că radiologia intervențională este mai puțin costisitoare decât procedirile terapeutice clasice. Și vă dau un singur exemplu, pe care îl întâlnim din ce în ce mai uzual în portofoliul marilor spitale. Practic toate marile spitale din țară au o secție de angiografie, pentru că a fost un program al Academiei care a dotat cu 17 angiografe spitalele mari. Noi ne-am ocupat să dezvoltăm și resursa umană pentru aceste subspecialități, sub îndrumarea Societății Europene de profil. Astăzi practic sunt programe naționale care abordează această subspecialitate și care apreciez că se va dezvolta exponențial în anii următori. Beneficiile sunt imense atât pentru sistemul de sănătate cât și pentru pacient. Au început să se dezvolte centre de ”stroke”, cu abordare interdisciplinară cu medicii de medicină de urgență și cu neurologii, radiologia intervențională fiind cea care poate să facă gesturi de tromboliză chimică sau mecanică și care poate să reducă la minim efectele negative ale unei suferințe neurologice. Funcționalitatea este redată în proporție de aproape 100%. Imaginați-vă ce înseamnă costurile economice la pacienți tineri care pot să sufere infarcturi de miocard sau infarcturi cerebrale care pot să lase în urmă niște handicapați asistați social de către societate și familie. De aceea, aceste tehnici doar par scumpe la o primă evaluare dar un bilanț economic mai amplu arată că ele sunt sustenabile și din punct de vedere economic.

Se poate face controlul imagistic periodic al pacientului?
Sistemul nostru de sănătate nu a reușit încă să structureze niște indicații pe care să și le asume, el sau măcar pacientul sau medicii din sistem în mod independent. Nu am reușit să structurăm acele screening-uri imagistice care să acopere un diagnostic precoce în patologia neoplezică a sânului, a plămânului, a colonului șamd. Sunt practic marile provocări în următoarea perioadă. Luat ca o indicație din partea specialistului, sigur că recomand cel puțin o dată la 2 ani o investigație mamografică sau ecografică la femei, un computer tomograf cel puțin o dată la 2 ani la persoanele cu risc adică fumători de peste 20 de ani. La pacienți de peste 40 de ani recomand o colonoscopie virtuală sau o angiografie coronariană, la pacienții cu risc. Acestea sunt recomandări dar practic ele ar trebui să fie structurate și indicate de Ministerul Sănătății.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha