Prof. Dr. Gheorghe-Andrei DAN
Medicina cardiovasculară modernă beneficiază de un număr impresionant de medicamente cu eficacitate dovedită și ghiduri pertinente adresate gestionării corecte a patologiei cardiovasculare. Din păcate, traducerea în practică a acestor avantaje este mai puțin optimistă. Eficacitatea medicației pentru pacienții cu evenimente cardiovasculare este de aproximativ 75% dar doar, 50% dintre pacienți aderă la recomandările făcute. În final eficiența reală este de 21%. În Statele Unite, din 100 de prescripții, 88% sunt ridicate de la farmacie de pacienți, 76% dintre pacienți încep să ia medicamentele și doar 47% dintre pacienți continuă tratamentul; din aceștia aproape jumătate iau medicația în cantități mai mici decât cele prescrise. Aderența la medicație este, așadar, piesa cea mai importantă a eficienței practice a tratamentului cadiologic.
Aderența ideală este rareori atinsă în practica curentă, iar abaterile interesează trei etape distincte:
- vizita la medic și diagnosticarea,
- prescrierea și începerea corectă a tratamentului și
- persistența pe timpul indicat al terapiei.
Dintre aceste trei etape cea mai dificil de urmărit este faza de începere corectă a tratamentului; ne referim la posibilitatea ca pacientul să nu respecte orarul și dozajul medicației prescrise (fie subdozând, fie supradozând).
Neaderența la medicație este responsabilă de un număr suplimentar de decese sau evenimente majore cardiovasculare, de spitalizări în exces și, în ultimul rând, de costuri suplimentare. Multipli factori contribuie la nonaderență: socio-economici, legați de terapia însăși, legați de condiția patologică și comorbidități, legați de obiceiurile și comportamentul pacienților și, în fine, legați de sistemul de sănătate. Pe de altă parte, nonaderența la terapie poate fi nonintențională sau intențională. Nonaderența nonintențională se referă în special la lipsa de discernământ a pacientului în a-și lua correct medicația prescrisă, în timp ce nonaderența intențională se referă la motivații și concepții proprii ale pacientului, cu alte cuvinte la bariere perceptuale privind terapia (de exemplu: “tratamentul nu are sens”, “tratamentul îmi face rău”, “tratamentul îmi dă dependență”, etc). Nonaderența intențională reprezintă peste două treimi din totalul cauzelor de nonaderență și este și cel mai dificil de rezolvat. Rațiunile cele mai frecvente pentru nonaderență sunt prezentate în tabelul de mai jos.
- Complexitatea și durata tratamentului
- Interferența din viața de zi cu zi
- Confuzii și neînțelegerea stării de sănătate sau a terapiei
- Anticiparea unor efecte adverse, considerate inacceptabile
- Dificultăți în memorarea de a lua medicamente
- Insatisfacții legate de tratament sau sistemul de sănătate (de exemplu: mesaje negative transmise de media)
- Schimbarea frecventă a prescripției (fenomenul “turbulență a terapiei” frecvent, din păcate, în România)
- Constrângeri financiare
- Caracteristici personale (comorbidități, consum de alcool, depresie, …)
Din păcate, nonaderența este un fenomen general, dar anumite populații (de exemplu bătrânii sau cei din clase sociale defavorizate) sunt mai frecvent afectate.
