Prof. Dr. Dragos Vinereanu
Anul acesta (2019 - n.red.), situația fondurilor insuficiente este aceeași, din păcate. Privind partea goală a paharului, faptul că a rămas la nivelul anului trecut care era deja deficitară este un lucru nemulțumitor, dar, dacă privim partea plină, faptul că finanțarea nu a mai scăzut, pentru că, practic, în ultimii trei ani a scăzut continuu, acesta este un lucru care ne încurajează. În privința direcționării corecte a programelor CNAS, am avut cel puțin două discuții importante cu reprezentanții acesteia, în ceea ce privește fondurile către unitățile de stat și respectiv către unitățile private.
Legea este foarte clară în acest sens, în primul rând sunt finanțate unitățile de stat, iar dacă posibilitatea unităților publice de a desfășura anumite proceduri medicale este depășită, atunci evident este normală finanțarea ”de completare” a unor unități private. Am discutat cum ar trebui să se facă o evaluare corectă la nivel național a capacității unităților publice de a desfășura anumite proceduri. Evident că lucrul cel mai important este programul legat de implantarea de valve aortic, care este un program scump, la care în acest moment în București există trei unități sanitare publice și două private ce sunt finanțate prin acest program, în condițiile în care, în toată Elveția există doar patru spitale finanțate printr-un program asemănător. Peste tot în Europa există tendința ca aceste proceduri extrem de scumpe ce necesită dotări, aparatură, expertiza medicilor, să se concentreze în câteva centre. Este o procedură la un pacient stabil, nu este o procedură de urgență. Propunerea inițială a Societății Române de Cardiologie și a Comisiei de Cardiologie a Ministerului Sănătății a fost de șase unități la nivel național, dar, din păcate, lucrurile s-au extins foarte mult și aceasta nu face decât să determine o utilizare necorespunzătoare a fondurilor, pe de o parte, și, pe de altă parte, numărul de proceduri la nivelul fiecărei unități sanitare a devenit foarte mic, fără finanțare corespunzătoare. În mod normal ar trebui să se facă cel puțin 50 de proceduri pe an, ceea ce nu se poate în condițiile în care fondurile sunt împărțite între prea multe centre. O altă problemă legată de fonduri, care iarăși nu s-a schimbat față de anul trecut, este cea de compensare a anumitor medicamente vitale în domeniul cardiologiei - noile anticoagulante orale. Este al treilea an consecutiv în care solicităm ca noile anticoagulante orale să fie compensate de către sistemul național, lucru care nu se întâmplă. Al doilea tratament pe care noi îl dorim compensat este un tratament inovator de insuficiență cardiacă, boala cea mai frecventă din România la ora actuală, una dintre bolile care omoară cei mai mulți pacienți alături de infarct și AVC. Acest tratament relativ nou, de 4-5 ani, reduce mortalitatea și rata spitalizărilor cu 20%.
Acum avem două acțiuni prioritare la nivelul Ministerului Sănătății și milităm pentru introducerea celei de-a treia, pe medicina de urgență. Programul de tratament intervențional al infarctului și programul de tratament al morții subite cardiace, au început să funcționeze foarte bine, fondurile fiind oarecum asemănătoare cu cele de anul trecut. Dorim să introducem a treia acțiune pentru a închide veriga îngrijirii bolnavului. Avem aceste posibilități de tratament dar apoi pacienții ajung în USTAC - unitățile de supraveghere și tratament avansat a bolnavilor cardiovasculari critici. Există un program al Băncii Mondiale care este într-o fază avansată pentru dotarea acestor unități. Nu sunt multe unități, 14 USTACC care, la 180 de secții de terapie intensivă ce fac parte din program, nu ar crește mult costurile la nivelul acțiunii prioritare dedicată secțiilor de ATI.
