14
None

Melanomul

Melanomul este o provocare importantă în cercetarea de specialitate iar ca primă investigație este dermatoscopia. Care este tehnologia de vârf în determinarea melanoamelor și care sunt noutățile terapeutice în tratarea cancerelor de piele?

Din fericire, la spitalul Elias, există o bună înțelegere și cooperare între dermatolog și oncolog, dar asta nu se întâmplă în  toate zonele din țară.  Indiscutabil investigarea melanomului trebuie să plece de la dermatolog. Este o tumoră a pielii, de culoare închisă, să nu uităm că multe tumori ale pielii pot avea culoare maronie, neagră și numai un dermatolog poate să își dea seama de gravitate.

Examenul clinic este foarte important: examenul cu ochiul (de ex, trecând prin 15 ani de dermatoscopie, francezii revin în mare parte la examenul cu ochiul liber alăturat cu o lupă și lumină foarte bună), este o tehnică ce trebuie făcută obligatoriu înaintea dermatoscopiei sau dermoscopieii. Pot spune că dermatoscopul devine din ce în ce mai sofisticat în ultimul timp. S-au perfecționat tehnici de fotografiere, întocmirea hărților cu așa-zisele alunițe, care pot fi trimise de pe telefon, modalități prin care pacientul are acces chiar de la distanță la anumite centre medicale. Evident că proba cea mai importantă de la simpla bănuială că ar putea fi melanom este examenul histopatologic. Este elementul cel mai important, la care se asociază, când este cazul, și testele de imunohistochimie care vin să precizeze dacă este melanom și care este gradul lui de invazie.

Alte metode de investigare: tomografia de coerență optică, microscopia confocală sunt tehnici de ultimă oră care pot fi folosite chiar înaintea intervenției chirurgicale. Evident că o dată pus diagnosticul, și precizez că dermatologia românească este utilată la un standard mai mult decât acceptabil, de la bun spre foarte bun (sunt centre care au aparatură cu tehnologie de ultimă generație), trebuie operată tumora, cu marginile de siguranță respective, în medie 2 cm în profunzime până la fascia musculară. Se fac ulterior investigații în colaborare cu oncologul (RMN) pentru a avedea gradul de extensie.

Ultimele noutăți de tratament ale melanomului sunt terapiile biologice, cu anticorpi monoclonali. O parte din aceste tratamente sunt rambursate și de statul român în cadrul unor programe plătite de CNAS. Precizez că aceste terapii biologice acționează pe celule, nu direct pe melanom. Sunt terapii de ultimă oră, foarte bune, din fericire am constatat că unele sunt rambursate din 2016, altele chiar din 2017, deci există speranțe de tratament. De menționat că aceste terapii se fac pentru melanoamele care deja sunt metastatice, reducându-le (unele) chiar cu 60-80%, deci, o eficiență extraordinară.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha