5
None

Reversibilitatea insuficienței cardiace

Până nu cu mult timp în urmă cărțile academice de cardiologie îi învățau pe cei cărora le erau dedicate că insuficiența cardiacă congestivă (ICC) cu disfuncție sistolică de ventricul stâng este o condiție patologică ireversibilă și cu prognostic la fel de rezervat ca al cancerului avansat, adică deces în următorii doi ani.

Progresele medicinii din ultimile decenii demonstrează însă că acest proces poate fi complet reversibil și cu consecințe extrem de favorabile pe prognostic.

Remodelarea cardiacă legată de insuficiența cardiacă congestivă privește în special ventriculul stâng. Studiile ample ale ultimilor ani au arătat că diversele tratamente, atât medicamentoase, cât și mecanice, pot conduce la o revers-remodelare completă, cu recuperarea funcției contractile și a aspectului histologic normal. Una din condiții este îndepărtarea cauzei. Exemple pot fi revascularizarea completă în caz de miocard hibernant sau îndepărtarea stenozei aortice prin protezare. Chiar și în aceste condiții în trecut se considera că, dacă aceste operații au loc ”prea târziu” miocardul nu își mai revine, funcțional și histologic și își continuă evoluția ireversibilă spre deces.

Astăzi se știe că aplicarea concomitentă și viguroasă a unor măsuri suportive ale cordului poate conduce la reversibilitatea remodelării maladaptative, până la recuperare completă. Dintre medicamente, beta-blocantele sunt cele mai eficiente în această direcție, demonstrându-se numeroase mecanisme histochimice de favorizare a recuperării.

Transplantul de celule în miocardul din ICC sau manipularea genetică a propriilor celule sunt alte modalități dovedite a contribui la revers-remodelare. Bugetele alocate acestor subdomenii de cercetare sunt imense, în speranța că transplantul celular va obține rezultate clinice mai concludente.

Cea mai importantă realizare în domeniu este însă utilizarea, pe scară din ce în ce mai largă și pe termen foarte lung (chiar toată viața) a dispozitivelor mecanice mobile de asistare a funcției sistolice a ventriculului stâng. Progresul tehnologic face ca energia consumată din baterie să fie minimă, deoarece rotorul se mișcă prin levitație magnetică și frecarea părților mecanice ale pompei dispare Miniaturizarea va permite în viitorul apropiat introducere acestor pompe artificiale pe cale intervențională, fără ajutorul chirurgiei. În aceste condiții s-a constata că, punând ventriculul în repaus relativ, pompa artificială a contribuit la refacerea completă a funcției contractile a acestuia, în unele cazuri putându-se obține, după câțiva ani, explantarea suportului mecanic și reluarea funcției normale a inimii ajunse mai devreme în stadiul de insuficiență cardiacă severă și ulterior recuperată.

Comentarii


Grozav Vasile

Foarte interesant. Eu am avut un IMA- anevrism apical ventricular stanga. Din ceea ce am citit sunt sanse de remodelare. Este o veste foarte buna pe care am primit-o citind acest articol. Cum poate influenta gemoterapia si homeopatia acest fenomen? Eu folosesc gemoderivate. Ce produse homeopate ar trebui sa folosesc?

Jan. 16, 2018, 5:11 a.m.
0
1
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha