None

Otoplastia-remodelarea urechii

Chirurgia plastică este o specialitate chirurgicală care are ca scop îmbunătăţirea aspectului şi funcţiilor fizice sau diminuarea cicatricilor rezultate din accidente, boli sau defecte din naştere. Otoplastia este chirurgia urechii, efectuată pentru a rezolva problema urechilor mari sau disproporţionate şi a le apropia de cap.

Consideraţii preoperatorii. Consultaţia la un chirurg plastician este primul pas. Pacientul sau, în cazul unui copil, părinţii vor discuta sincer despre aşteptările lor şi despre starea psihică pre- şi postoperator, ţinând seama că rezultatul va fi o îmbunătăţire şi nu perfecţiunea. Chirurgul va explica factorii implicaţi în luarea deciziei pentru operaţie. Aceasta va fi efectuată după vârsta de 5 ani, când dezvoltarea urechii este aproape completă. Când dismorfia este severă, se recomandă ca operaţia să se desfăşoare mai devreme, pentru a evita stresul emoţional când copilul va merge la şcoală.

După examinare, chirurgul va explica detaliile specifice cazului, incluzând tehnica chirurgicală folosită, anestezia, locul unde se va efectua operaţia şi la ce să se aştepte pacientul după operaţie în mod real, precum şi alte aspecte de luat în calcul, cum sunt riscurile şi costurile.

Mii de otoplastii se efectuează în fiecare an. Totuşi, pacienţii trebuie să fie pregătiţi pentru riscurile şi complicaţiile asociate operaţiei. Complicaţiile postoperatorii, ca infecţia şi hematomul, sunt foarte rare. Rareori, urechea poate reveni la poziţia iniţială, necesitând o nouă intervenţie. Riscurile pot fi minimizate prin urmărirea cu stricteţe a indicaţiilor chirurgului care a efectuat operaţia.

Procedura chirurgicală. Otoplastia este efectuată pentru a crea sau restaura pliul central al unei urechi disproporţionat de mari sau proeminente. Extinderea procedurii depinde de modificările dorite şi de ceea ce consideră chirurgul că este adecvat. La recomandarea acestuia, operaţia poate fi realizată în cabinet sau în sala de operaţii cu internare. Otoplastia se poate efectua cu anestezie locală sau generală, care produce un somn profund pe tot parcursul operaţiei. Există mai multe tipuri de intervenţie pentru otoplastie. Folosind o metodă frecventă, chirurgul efectuează inciziile în spatele urechii şi îndepărtează pielea pentru a expune cartilajul auricular pe care îl remodelează. În anumite cazuri, acelaşi rezultat se obţine fără suturi, prin slăbirea cartilajului înainte de a-l plia, inciziile fiind apoi cusute.

Recuperarea postoperatorie. După operaţie, urechile sunt acoperite cu un pansament compresiv. Apare un anumit disconfort şi o durere care poate fi controlată cu medicamente. În cazurile de internare, aceasta durează una sau două zile. După alte câteva zile, pansamentele se vor îndepărta. Pentru a grăbi vindecarea, pacienţii sunt rugaţi să poarte un pansament uşor pentru câteva săptămâni.

Obiectivul otoplastiei este de a da urechii un aspect mai bun şi o mai bună poziţionare. Pentru că inciziile sunt făcute în spatele urechilor, cicatricile vor fi în şanţul retroauricular şi nu se vor vedea. Pacientul se poate întoarce la lucru în funcţie de cum se va simţi şi de cât de repede se va vindeca.

CLINICA AESTHETIC LINE – www.aestheticline.info tel consultaţii : 211-2112998

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha