Scintigrafia osoasă (SO) evaluează metabolismul osos şi anatomia scheletală şi este una dintre cele mai frecvente aplicaţii diagnostice ale medicinii nucleare.
Imaginile scintigrafice sunt realizate după administarea intravenoasă a unui radiofarmaceutic osteotrop (frecvent un bifosfonat marcat cu Tc99m), într-o doză ce determină o iradiere a pacientului mult mai redusă, comparativ cu alte tehnici radiologice, computer tomografia, de exemplu.
Scintigrafia osoasă (SO) este utilă în afecţiunile reumatologice, atât pentru diagnosticul diferenţial între diferite afecţiuni, pentru evaluarea gradului de activitate a diferitelor procese inflamatorii, cât şi pentru monitorizarea eficienţei terapeutice.
Cel mai utilizat protocol de achiziţie a imaginilor în patologia reumatologică este scintigrafia osoasă trifazică, ce implică obţinerea de imagini secvenţiale dinamice ale perfuziei (angioscintigrafie) imediat după injectarea radiotrasorului (RT), ale fazei interstiţiale, ale părţilor moi, imagini achiziţionate imediat după terminarea primei faze şi imagini tardive-osoase (după 2-4 ore de la administrarea RT) cu achiziţie tip „corp întreg”, segmentară sau în sistem tomografic (SPECT).
Toate anomaliile care antrenează o modificare a metabolismului osos vor determina o alterare a fixării radiofarmaceuticului. Creşterea activităţii osteoblastice se va traduce printr-o hiperfixare, localizată sau difuză (de exemplu în fractură, algodistrofie osoasă, maladie Paget, metastaze, artropatii) în timp ce, mai rar, scăderea activităţii osteoblastice, dublată de creşterea activităţii osteoclastelor, se va asocia cu prezenţa de leziuni hipofixante (de exemplu în faza precoce a osteonecrozei aseptice, în leziuni postradice, metastaze litice pure, mielom).
În artrita reumatoidă locul SO este de a completa un diagnostic clinic, prin detecţia precoce a sinovitelor, în special în formele de debut, pauci-simptomatice, înainte de vizualizarea anomaliilor radiologice sau atunci când diagnosticul este dificil, de exemplu la o persoană în vârstă. Aspectul scintigrafic este de hiperfixare a RT, atât în faza interstiţială, cât şi în cea tardivă, la nivelul articulaţiilor mici ale mâinilor şi picioarelor. De asemenea, SO este foarte utilă în diagnosticul diferenţial cu fibromialgiile în care scintigrafia este normală.
O altă categorie de afecţiuni în care SO este utilă sunt spondilartropatiile (spondilita ankilozantă, reumatism psoriazic, artritele reactive, enterocolopatii cronice –b.Crohn şi Colita ulcero-hemoragică), mai ales în stadiile de debut ale acestora, când avem o afectare asimetrică a articulaţiilor, o implicare în procesul inflamator şi a scheletului axial (a joncţiunilor sacroiliace în special), cu apariţia şi a entezopatiilor. Dacă în spondilita ankilozantă în stadiile incipiente scintigrafia poate arăta o hipercaptare a RT la nivelul articulaţiilor sacroiliace, uneori asimetrice, cu sau fără afectarea coloanei vertebrale, în artritele enteropatice există o afectare simetrică sacroiliacă, cu implicarea atât a coloanei vertebrale, dar şi a unor articulaţii de mari dimensiuni (cu distribuţie asimetrică). De asemenea, în artritele reactive putem observa o hipercaptare a RT la nivelul unor articulaţii mici şi mari, dar şi la nivelul coloanei vertebrale.
În sacroileite se poate determina, de asemenea, indicele cantitativ de inflamaţie, prin raportarea radioactivităţii de la nivel sacroiliac la radioactivitatea dintr-o regiune de referinţă, monitorizarea eficienţei terapeutice făcându-se prin urmărirea periodică a acestui indice.
În osteoartrite un rol primordial îl joacă radiografia standard, SO fiind însă utilă prin vizualizarea, pe imaginile tardive a unei hipercaptări periarticulare, hiperfixarea fiind proporţională cu severitatea afecţiunii.
În maladia Paget, SO este deosebit de importantă atât pentru stabilirea diag-nosticului (mono/poliostică), cât şi pentru urmărirea evoluţiei sub tratament, în condiţiile în care modificările radiografice rămân „îngheţate”.
În tenosinovite, bursite, faciite plantare ecografia şi radiografia standard rămân de primă intenţie, SO putând arăta o hiperfixare a RT la nivel lezonal, atât în faza interstiţială, cât şi în cea tardivă, osoasă (mai ales când apar eroziuni osoase secundare, osteite reactive sau scleroze osoase).
