Conf. Univ. Dr. Paul J. Porr
Microbiota intestinală este constituită din totalitatea microorganismelor (bacterii, virusuri, protozoare ş.a.) din lumenul intestinal. Microbiomul include şi informaţia genetică a acestor microorganisme, cât şi totalitatea ecosistemelor microbiene. Cu toate că, a doua noţiune o include pe prima, ele se folosesc în mod curent, chiar şi de către gastroenterologi, ca sinonime. Cu această microbiotă noi trăim într-o simbioză perfectă, fără de care viaţa noastră nu ar fi posibilă.
Microbiota se formează din momentul naşterii, intestinul fetal fiind steril şi diferă deja în funcţie de tipul naşterii: la nou-născuţii prin naştere naturală primul contact va fi cu flora vaginală maternă, formându-se un anumit tip de microbiotă, iar la cei născuţi prin cezariană primul contact va fi cu flora maternă tegumentară, formându-se alt tip de microbiotă. Microflora se dezvoltă apoi mai ales sub influenţa hranei, un moment important fiind diversificarea acesteia la sugar şi sub influenţa altor factori de mediu, respectiv a determinismului genetic. La adult este aproape specifică pentru fiecare individ, fiind numită chiar „a doua amprentă”. Densitatea microbiotei creşte din jejun spre colon, ca şi diversitatea ei, ajungând la aproximativ 5000 de specii, adică aproximativ 100 trilioane de celule, ceea ce înseamnă de 10 ori mai mult decât totalitatea celulelor proprii organismului uman. Informaţia genetică a microbiomului depăşeşte chiar de 100 de ori informaţia genomului uman!
Cercetările referitoare la microbiotă, acest „ultim organ descoperit al omului”, au început relativ recent, dar au progresat exploziv.
În mod normal microbiota este în stare de simbioză relativ stabilă, de echilibru cu organismul gazdă. Pot apărea însă stări de disbioză, când acest echilibru al florei microbiene este conturbat prin diferiţi factori: infecţii bacteriene, virale sau fungice, modificări bruşte de mediu sau dietetice, tratamente medicamentoase (mai ales antibiotice), stări de imunodeficienţă, alte afecţiuni.
Stările de disbioză au rol determinant în infecţii intestinale acute (enterocolite acute) şi cronice, în sindromul intestinului subţire contaminat, respectiv în sindromul intestinului scurt, dar şi în alte boli digestive şi extradigestive. O infecţie intestinală, a cărei incidenţă a crescut mult în ultimii ani în toată lumea, este infecţia cu Clostridium difficile (colita pseudomembranoasă) care a devenit chiar o problemă de sănătate publică. Doar într-un singur an în UE s-au cheltuit 3 miliarde de Euro pentru aceşti pacienţi.
În toate aceste cazuri este importantă restabilirea stării de eubioză. Aceasta se obţine prin administrare de probiotice, prebiotice, sinbiotice, simbiotice sau antibiotice.
Probioticele sunt bacterii care au efect imunomodulator (inhibă factorii proinflamatori şi stimulează factorii antiinflamatori) şi structural, crescând bariera intestinală.
Prebioticele sunt glucide nondigerabile care, datorită rezistenţei lor la digestie, sunt fermentate de microbiotă, rezultând acizi graşi care prin scăderea pH crează un mediu ostil germenilor patogeni. De asemenea, reduc permeabilitatea şi inflamaţia intestinală.
Sinbioticele sunt combinaţii între un pro- şi un prebiotic.
Simbioticele sunt combinaţii între două probiotice.
Mai ales în infecţia cu Clostridium difficile se foloseşte cu succes din ce în ce mai frecvent transplantul de microbiotă fecală.
Microbiota joacă un rol şi în carcinogeneza digestivă. Are posibilitatea de generare de substanţe cancerigene, mai ales în stomacul hipo- sau anacid. Are şi efect cancerigen indirect, consecutiv unor excese sau deficite nutriţionale. În patogeneza cancerului colo-rectal are un rol scăderea acizilor graşi, determinată tot de microbiotă. Aceasta se implică chiar şi în patogeneza cancerului hepatic, via circulaţiei enterohepatice.
Microbiota are o serie de implicaţii extradigestive
Există o serie de boli metabolice, în patogeneza cărora microbiota are implicaţii certe. În obezitate s-a observat corelarea acesteia cu anumite modificări de microbiotă „de stil vestic” consecutive unei „diete de stil vestic”, cu preponderenţa de fast-food. Obezitatea se caracterizează şi printr-un grad mic de inflamaţie, la care contribuie şi microbiota intestinală, poate chiar o iniţiază. Problema se pune însă şi invers, adică influenţarea microbiotei prin obezitate. Transplantul de materii fecale de la şoareci obezi pe şoareci slabi a determinat apariţia obezităţii şi la aceştia şi invers, transplantul de materii fecale de la şoareci slabi la şoareci graşi a determinat pierderea în greutate la aceştia.
Altă afecţiune, în care este implicată microbiota, este ateroscleroza. Aceasta se corelează cu nivele crescute ale anumitor componente ale microbiotei. Metabolismul microbian se corelează direct cu evenimente cardio-vasculare care sunt consecinţe directe ale aterosclerozei.
O serie de afecţiuni hepatice au, de asemena, corelaţii cu o anumită microbiotă.
În artrita reumatoidă s-a observat că, administrarea de probiotic în formă uşoară a bolii a redus activitatea bolii în 70% din cazuri. În boli autoimune neurologice precum scleroza multiplă sau neuromielita optică există de asemenea încercări terapeutice cu administrarea de probiotic sau antibiotic, respectiv dietă bogată în fibre, pentru a influenţa favorabil microbiota. În scleroza multiplă activă microbiota este mai puţin diversificată, decât în forma de remisie sau la sănătoşi.
În alergii s-a trecut de la teoria igienii la teoria microbiomului. Pornind de la prezenţa unei disbioze la sugarii alergici s-a observat că, o microbiotă diversificată poate combate alergiile. Se constată o reducere cu 50% a dermatitei atopice la nou-născut după tratament cu prebiotice.
În osteoporoză s-a putut corela densitatea osoasă semnificativ scăzută - factor de risc important pentru osteoporoză, cu o suprapopulare bacteriană intestinală. De asemenea, s-a observat un efect benefic al probioticelor.
În boala Alzheimer s-a observat că, o anumită disbioză are rol în patogeneza bolii, caracterizată prin depozitare de fibrile şi amiloid. Prin dirijarea corespunzătoare a dietei şi administrare de pre- şi probiotice, se ajunge la contracararea disbiozei cu scăderea producţiei de amiloid.
Şi o serie de afecţiuni psihice – anxietate, depresie, anorexie nervoasă, sunt influenţate de o microbiotă cu diversitate bacteriană scăzută prin axa microbiom –intestin-creier. Chiar şi schizofrenia s-a asociat cu anumite disbioze.
În afara infecţiilor intestinale, microbiota are implicaţii şi în alte afecţiuni digestive. În intestinul iritabil prin intermediul axei microbiotă-intestin-creier se produc interacţiuni complexe între microbiotă şi sistemul nervos central, sistemul neuro-endocrin, sistemul neuro-imun, sistemul nervos autonom şi sistemul nervos enteric (una dintre cele trei componente ale sistemului nervos vegetativ). Astfel, microbiota intervine în răspunsul la stres (prin axul hipotalamo-hipofizar-adrenal), în anxietate, memorie, comportament, cât şi în funcţiile intestinale. Tocmai prin acest ax microbiota influenţează şi patogeneza intestinului iritabil, în care factorii psiho-sociali au importanţă deosebită. Studiile pe materii fecale au demonstrat o microbiotă diferită la cei cu intestin iritabil, faţă de cei normali. Modificările unor bacterii au ca efect o hiperproducţie de acizi graşi care determină producerea de gaze care la rândul lor cauzează meteorism, durere, anxietate, emoţii negative şi scăderea calităţii vieţii. Există diferenţe de microbiotă şi în diferitele forme de intestin iritabil. Biofilmul pe care îl formează microbiota este diferit la normali, la cei cu intestin iritabil şi la cei cu boli inflamatoare intestinale.
În concluzie se poate afirma că microbiota are implicaţii multiple, chiar în boli care aparent nu au legătură cu flora intestinală. Astfel se adevereşte ce a spus Hippocrate în urmă cu două milenii: ”Toate bolile încep în intestin”. Aceste efecte patologice apar din cauza unor disbioze, frecvent de origine iatrogenă. Din păcate, există şi azi medici care prescriu antibiotic în viroze respiratorii, nemaivorbind de autotratamente în acest sens ale pacienţilor, preferabil bineînţeles cu antibiotice de ultimă generaţie! Refacerea stării de eubioză în aceste cazuri este esenţială prin tratament cel puţin adjuvant cu pre-, pro-, sin- sau simbiotic. Transplantul de fecale a ajuns să fie efectuat deja în diferite afecţiuni (intestin iritabil, boli inflamatoare intestinale). Deocamdată pare science-fiction să vorbim despre bănci cu materii fecale procesate şi îngheţate, asemănător băncilor de organe pentru transplant, cu fecale procesate specific pentru fiecare categorie de boală, în funcţie de disbioza specifică acesteia, dar această ficţiune ar putea deveni realitate mai repede decât credem.Prin cercetările efectuate pe microbiotă s-a deschis o nouă frontieră a medicinii.
