Psiholog Fulop Cristina
Încă din copilăria mică suntem învăţaţi să ne cerem iertare atunci când „greşim” faţă de cineva.
Mi se pare important, totuşi, să lămurim câteva aspecte legate de iertare şi reconciliere. Majoritatea persoanelor consideră că iertarea este necesară doar atunci când asumăm că am greşit faţă de cineva, adică după ce conştientizăm, înţelegem şi mai ales, recunoaştem, că am creat un prejudiciu altei persoane.
Realitatea este că, într-o relaţie, indiferent de tipul acesteia, iertarea facilitează reconcilierea, atunci când unul dintre indivizi consideră că a fost prejudiciat de comportamentul celuilalt. Gândiţi-vă la o experienţă personală, în care un partener de interacţiune a avut un comportament în urma căruia dumneavoastră v-aţi simţit prejudiciat. Să presupunem că, deşi aţi experimentat intens trăiri negative, persoana cealaltă nu a conştientizat efectele propriului comportament asupra dumneavoastră. Îi semnalizaţi acest lucru, explicându-i cum anume aţi gândit despre cele petrecute şi cum v-aţi simţit. Este suficient pentru ca, în situaţia în care îşi doreşte continuarea relaţiei cu dumneavoastră în aceeaşi termeni, să îşi ceară iertare pentru a vă putea reconcilia. Chiar şi în situaţia în care celălalt „nu vede” prejudiciul adus, repet, este suficient că dumneavoastră l-aţi trăit, deci, cuvintele care exprimă părerea de rău, constituie primul pas al reconcilierii.
Cu alte cuvinte, este necesar să alegem să ne cerem iertare ori de câte ori cineva ne semnalează că atitudinea, reacţia sau comportamentul nostru i-a adus prejudicii. Iertarea ţine de raţiune, de înţelegerea faptelor şi a consecinţelor. Iertarea este o decizie, şi nu un sentiment. Iertarea nu şterge memoria, nu construieşte încrederea afectată (pentru asta este nevoie de timp), nu anulează efectele negative ale comportamentului celuilalt („nu mai doare acolo unde m-ai rănit”) şi nici nu garantează reconcilierea, ci face posibilă reconcilierea, armonizarea.
Pentru ca iertarea să producă efectul dorit, este important să ştim ce aşteaptă de la noi cel care s-a simţit prejudiciat. Există mai multe maniere în care putem solicita iertarea, în funcţie de limbajul iertării, caracteristic fiecăruia dintre noi. Unii au nevoie să înţeleagă că celălalt regretă sincer că am trăit sentimente de „ne-bine’, alţii îşi doresc ca celălalt să-şi arate disponibilitatea pentru îndreptarea greşelii, pentru alţii este important ca iertarea să includă un angajament sincer pentru schimbarea comportamentului care l-a prejudiciat, alţii se mulţumesc doar cu solicitarea iertării („vrei, te rog, să mă ierţi?”), iar alţii au nevoie să înţeleagă că celălalt îşi asumă responsabilitatea (parţial sau total) acţiunilor lui („este vina mea pentru că…”).
Iertarea îndepărtează bariera ridicată între cei doi indivizi, făcând posibilă rearmonizarea, continuarea şi dezvoltarea relaţiei. Dacă ne dorim asta, atunci să ne cerem iertare. Să ne prefacem că nu am înţeles ce a simţit celălalt, „să trecem peste”, gândind că „timpul vindecă orice”, să ignorăm starea celuilalt sau să o bagatelizăm („exagerezi, ca întotdeauna…”/”eşti prea sensibil…”) şi alte astfel de comportamente, conduce, printre altele la intoxicarea şi alienarea relaţiei.
