45
None

Evoluția chirurgiei endoscopice în ORL este spectaculoasă (partea I-a)

Prof. univ. dr. Caius- Codruț Sarafoleanu este șeful Clinicii ORL și Chirurgie Cervico-facială și director al Centrului de excelență pentru patologia căilor respiratorii superioare din Spitalul ”Sfânta Maria” București (CESITO) și al Centrului de Excelență în Chirurgia endoscopica ORL al UMF ”Carol Davila” București. Este secretar general al Societății Române de Rinologie, fondator al acesteia în 2010, membru al Comitetului Director al Societății Europene de Rinologie, redactor șef al revistei ”Romanian Journal of Rhinology”, indexată în BDI. Între două operații, și-a luat o scurtă pauză pentru a ne acorda un interviu în revista ORL 2019 Medical Market.

Domnule profesor, vă rog să vorbiți despre evoluțiile din chirurgia endoscopică în ORL, având în  vedere sistemul vestibular special care formează anatomia celor 3 părți care compun zona ORL: ureche, nas, laringe și care permit un acces pe căi naturale.

Evoluția chirurgiei endoscopice în ORL este spectaculoasă și este un subiect serios de dezbatere. Este ca și în alte specialități, chirurgia momentului, o chirurgie minim invazivă, cu viză funcțională, cu conservarea pe cât posibil a funcției organului asupra căruia facem intervenția chirurgicală. Dezvoltarea tehnică și tehnologică din specialitatea ORL s-a axat în mod particular pe instrumentarul necesar tehnicile chirurgicale dar și pe posibilitatea de reconstrucție a regiunilor anatomice acolo unde este cazul, cu biomateriale de înaltă fiabilitate și foarte ușor acceptate de organism.

Evoluția în România a chirurgiei endoscopice în ORL a început în anul 1993, cu primele examene endoscopice și operații limitate în general la sinusul maxilar și apoi la celelalte sinusuri. În momentul acesta suntem în faza în care pe lângă toată patologia inflamatorie infecțioasă ORL (rinite și rino-sinuzite), operăm tumori, mai ales tumori benigne și în anumite cazuri, cu o indicație foarte clară și unde putem face radicalitate oncologică, și tumori maligne. S-a dezvoltat foarte mult chirurgia trans-nazală către vecinătățile anatomice ale zonei rino-sinusale și mă refer aici la chirurgia bazei craniului, la chirurgia căilor lacrimale, a orbitei și a spațiilor profunde de la nivelul capului și gâtului, cum ar fi fosa pterigopalatină și fosa infratemporală. În plus, apariția navigației ORL permite un act chirurgical de o acuratețe mult mai mare, ne ghidează drumul către leziune, ca să putem evita accidentele și incidentele posibile la absolut orice intervenție chirurgicală. Afirm cu mandrie  ca primele operatii de acest tip din tara le-am facut impreuna cu Colectivul Clinicii de Neurochirurgie de la Spitalul Bagdasar Arseni. Este vorba de abordul tumorilor hipofizare sau ale regiunii selare, a orbitei și spatiilor porofunde.

Dacă adăugăm și apariția instrumentarului pentru chirurgie endoscopică 3D (premiera realizata în 2017 în Clinica ORL Sfanta Maria), avem deja un tablou complet al evoluției spectaculoase a chirurgiei endoscopice în zona sinusală. Sigur că și în zona laringelui s-a dezvoltat foarte mult chirurgia endoscopică, care ne permite realizarea unor intervenții funcționale pentru absolut toate entitatile patologice de tip  inflamator și tumoral. Abordul endoscopic se poate combina cu chirurgia laser și de radiofrecvență în laringe.  Esofagul și arborele traheobronsic se abordeaza de asemenea endoscopic (adesea în echipe mixte). La nivelul urechii, sigur progresele sunt mai mici pentru că în continuare chirurgia microscopică este regina balului.

Având în vedere expunerea naturală la infecții de tip ORL, cum evoluează managementul acestor infecții, de la tratamentul primar al medicului de familie la tratamentul specializat al medicului ORL? Ce vaccinuri se fac împotriva infecțiilor din zona ORL?
Numărul de infecții la nivelul căilor respiratorii este foarte mare. Frecvența rinosinuzitelor, spre exemplu în Statele Unite și chiar și în Europa le situează pe primul loc al bolilor inflamatorii infecțioase cronice.

Și în România, incidența rino-sinuzitelor este de aproximativ 12-14%, ceea ce înseamnă un procent important. Aceste infecții respiratorii duc la foarte multe prescripții medicale, unele corecte, altele mai puțin corecte, la un număr mare de zile de absenteism școlar și profesional, ceea ce înseamnă și un balast către societate, pentru că trebuie să decontăm undeva aceste zile de absență. Tendința în România este din păcate inca a autoadministrării antibioterapiei.  Recomandarea de către anumite categorii de medici este din păcate încă a antibioterapiei pentru infecții virale, și aici vorbim de celebrul ”roșu în gât” care în proporție covârșitoare primește tratament antibiotic dar evident că o infecție virală nu va beneficia niciodată de tratament antibiotic. Există la nivel internațional lansată în 2016 o campanie a OMS, care ne atrage atenția că rezistența la antibiotice este într-o continuă creștere, că noi clase de antibiotice nu au mai fost lansate pe piața farmaceutică, motiv pentru care în viitorii 50 de ani riscăm să murim de infecții banale tocmai datorită creșterii rezistenței la antibiotice. De aceea, și noi atragem atenția ca prescrierea de antibiotice în infecțiile ORL să se facă numai după o antibiogramă corect făcută. Acolo unde nu este posibil să așteptăm 48-72 de ore rezultatul antibiogramei în infecțiile acute, măcar să respectăm ghidurile și să ne gândim exact la etiologia, la agenții microbieni implicați și să dăm un tratament antibiotic cât mai corect în contextul studiilor și cercetărilor clinice care ne pot oferi măcar aceste linii directoare.

Vaccin în sfera ORL nu există în momentul acesta. Se discută foarte mult de infecția cu virusul papilomului uman, arhicunoscutul HPV și, cu toții știm că în momentul în care va apărea un vaccin dedicat acestor infecții patologia ORL va suferi modificări importante, în sensul ameliorării și scăderii recidivelor, pentru că toate infecțiile cu HPV predispun la recidive foarte frecvente, expun pacientul la un număr foarte mare de intervenții chirurgicale în special în laringe dar și la nivelul nasului sau orofaringelui.  

(Continuare în ediția viitoare)

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha