Patologia tumorală a tractului genitourinar ridică adesea probleme dificile de diagnostic diferențial. Stabilirea diagnosticului corect oferă medicului curant posibilitatea alegerii atitudinii terapeutice corecte. Am selectat câteva astfel de cazuri mai puțin frecvente în practica curentă, al căror diagnostic poate fi adesea dificil.
Prof. Dr. Carmen Ardeleanu, Dr. Horatiu Mureșan
(Onco Team Diagnostic, Bucureşti)
Carcinomul mucinos tubular cu celule fusiforme este o variantă rară de carcinom renal, relativ recent descrisă și acceptată de OMS. Majoritatea acestor tumori au o evoluție blândă, fără recidive sau metastaze, dar au fost raportate și cazuri cu grad înalt de malignitate.
Carcinomul Cromofob reprezintă aproximativ 5% din carcinoamele renale și în general are un prognostic favorabil, cu o rată de supraviețuire la 5 ani de peste 80%. Însă, prezența diferențierii sarcomatoide, în aproximativ 9% din cazuri, alterează semnificativ prognosticul acestor pacienți. Diagnosticul diferențial între carcinomul cromofob și carcinomul renal cu celule clare cu citoplasmă granulară eozinofilă este deseori o problemă pentru anatomopatolog.
Nefroblastomul este cea mai frecventă tumoră renală în patologia pediatrică, având în mod tipic trei componente: blastemala, epiteliala și stromala. Nefroblastomul trifazic rareori ridică probleme de diagnostic dar în situația prezenței unei singure componente, mai ales în cazul biopsiilor mici, diagnosticul poate fi unul extrem de dificil.
Reabilitarea sexualitatii după tratamentul oncologic
Adrian Calomfirescu, Psiholog Clinica Medlife-București
Medicina a avansat în timp îmbunătățind tratamentele pentru cancer și rata de supraviețuire a pacienților. Multe tipuri de cancer au evoluat dintr-o boală acută într-una cronică, iar cu populația care îmbătrânește, numărul supraviețuitorilor este în creștere. Cancerul, ca și boală, diagnostic și terapii, toate au un efect negativ asupra calității vieții pacientului dar și a partenerului (și a celorlalți membri ai familiei). Impactul acestor elemente variate ale procesului bolii scad nivelul de funcționare a pacientului și abilitatea lui de a menține o intimitate și viată sexuală sănătoasă. Acest declin poate continua ani după ultimul tratament oncologic. Din această cauză, atitudinea în oncologie se mută de la o focalizare asupra tratamentului și supraviețuirii către o grijă și îmbunătățire a calității vieții. Disfuncțiile sexuale apar la majoritatea pacienților oncologici, în special cei diagnosticați cu cancer urologic sau ginecologic. Studiile arată că cel putin 35-50% dintre supraviețuitorii de cancer pot dezvolta o disfuncție sexuală în urma tratamentului. Deși prevalența este ridicată, foarte puțini profesioniști, medici și psihologi sunt atenți asupra acestui aspect al vieții pacientului. Atenția asupra supraviețuirii este încă principală, iar latura intimității și sexualității nu este privită ca fiind importantă. Datorită acestui fapt, pacienții primesc foarte puțină informație legată de dificultățile sexuale ce survin în urma tratamentului primit. Desi și-ar dori să fie întrebați, informați și ajutați, deoarece uneori nevoile pacientului nu sunt aceleași cu nevoile specialistului.
