Fiecare dintre noi ne-am întrebat, măcar o dată în viaţă, cum ar fi dacă n-am mai vedea. În mod paradoxal, frica de a ne pierde vederea nu este tot timpul suficientă să luăm măsuri, să avem grijă de sănătatea ochilor. Conform unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 80 milioane de oameni suferă de glaucom, iar 4,5 milioane de oameni sunt orbi datorită glaucomului.
Cu ocazia marcării Săptămânii Mondiale a Glaucomului, dorim să accentuăm rolul esenţial al medicilor de familie pentru:
• Diagnosticul precoce: medicul de familie poate fi primul care suspectează afecţiunea (pacienţi cu risc crescut pentru glaucom)
• Monitorizarea afectiunii: medicul de familie direcționează pacientul către medicul oftalmolog pentru urmărirea evoluției bolii și eficienței tratamentului.
Săptâmăna Mondială a Glaucomului (10 -16 martie 2013) marchează dreptul fundamental al fiecărei persoane pentru o vedere sănătoasă. Este un eveniment care se bucură de atenţie la nivel mondial în fiecare an, având ca obiectiv:
• Conștientizarea publicului asupra glaucomului, ca principal factor de risc la pierderea progresivă a vederii, sau chiar orbire.
• Informarea oamenilor cu privire la importanța detectării precoce a glaucomului și instituirea tratamentului în timp util.
Posterul Săptămânii Mondiale a Glaucomului din acest an are drept motto următorul îndemn: “Viața e minunată, nu lăsa glaucomul să îți stea în cale!”
Colectivul de medici ai Clinicii Novaoptic are o permanentă preocupare pentru diagnosticarea precoce și monitorizarea glaucomului. Se efectuează controlul presiunii intraoculare la toţi pacienţii, prin tonometrie non-contact şi aplanotonometrie Goldmann, câmpul vizual computerizat cu aparatul Humphrey Zeiss, gonioscopie, examinarea structurilor polului anterior prin biomicroscopie ultrasonică (UBM) şi analiza discului optic şi straturilor fibrelor nervoase retiniene prin tomografie în coerenţă optică (OCT).
Diagnosticul precoce de glaucom, depistarea bolii în fazele incipiente şi tratarea ei înainte ca vederea să fie afectată reprezintă o preocupare constantă a medicilor clinicii NOVAOPTIC.
Glaucomul este o boală a ochiului ce produce atrofierea nervului optic, îngustarea câmpului vizual şi pierderea progresivă a vederii şi care netratat, duce la orbire (cecitate).
Ochiul are propriul lui sistem ce permite circulaţia şi drenarea umorii apoase, un fluid transparent cu roluri multiple în funcţiile ochiului. La un ochi sănătos, acest lichid este produs şi eliminat din ochi în proporţii aproximativ egale. Astfel se menţine o presiune constantă în interiorul ochiului, numită presiune intraoculară (PIO). Presiunea intraoculară este considerată normală atunci când valoarea ei este între 10 şi 21 mm Hg.
La pacienţii cu presiune intraoculară crescută (peste 21 mm Hg), ochiul continuă să producă umoare apoasă, dar este incapabil să o elimine cu un debit normal. Când acest fluid nu poate circula, el se acumulează crescând presiunea intraoculară şi „presează” nervul optic, distrugându-l treptat.
Glaucomul se caracterizează prin creşterea PIO (presiune intraoculară) şi scăderea AV (acuitate vizuală), fiind a doua cauză de orbire la nivel mondial (prima cauză este degenerescenţa maculară legată de vârstă). Incidenţa glaucomului creşte odată cu vârsta: 1% din populaţia peste 40 ani şi 10% din persoanele peste 80 ani suferă de glaucom. De cele mai multe ori, PIO mare nu determină durere şi de aceea, când apar primele semne de pierdere a vederii, 40% din nervul optic este distrus.
Factorii de risc pentru glaucom sunt:
PIO crescută, vârsta înaintată, rasa neagră, antecedente familiale (rude diagnosticate cu glaucom), miopie severă, diabetul zaharat, hipertensiunea arterială şi durerile de cap de tip migrenos.
Nu orice creştere a tensiunii intraoculare înseamnă glaucom. Există creşteri ale presiunii intraoculare, fără alte modificări specifice glaucomului, care se încadrează în sindromul de hipertensiune intraoculară. Această entitate trebuie urmărită cu mare atenţie de către medicul oftalmolog, deoarece 5% fac glaucom în 10 ani.
Clasificarea se face în:
• glaucom primitiv – apare fără un motiv cunoscut, poate fi cu unghi deschis (90% din cazuri) sau cu unghi închis.
• glaucom secundar – apare în urma unei cauze identificabile (glaucom traumatic, pseudoexfoliativ, pigmentar, neovascular).
În funcţie de momentul apariţiei se distinge: glaucom congenital, glaucom infantil (apare la vârsta de 3-4 ani), glaucom juvenil (apare după vârsta de 10 ani), glaucom la adulţi – cel mai frecvent.
Diagnosticul de glaucom se poate face relativ simplu şi nu implică investigaţii invazive pentru pacient. Marea dificultate este faptul că glaucomul nu dă simptome specifice până în momentul în care vederea este mult afectată. Astfel, majoritatea pacienţilor sunt diagnosticaţi în faze avansate ale bolii. În mod caracteristic, în glaucom se produce o îngustare a câmpului vizual.
1. Măsurarea presiunii intraoculare - normal este între 10 şi 21 mmHg; valorile de 22-23 sunt la limită, impunând controale oftalmologice periodice şi corelarea cu alte examene oculare; valorile peste 24, găsite în mod repetat, pledează serios pentru acest diagnostic, dar şi în acest caz trebuie corelate cu alte examinări: pahimetrie, câmp vizual, tomografie de nerv optic (OCT, HRT). De menţionat că există şi glaucomul cu „tensiune joasă” sau „fără tensiune”, caz în care celelalte măsurători pot confirma sau infirma diagnosticul. Pahimetria (grosimea corneei) este foarte importantă în evaluarea corectă a presiunii intraoculare! Presiunea intraoculară se măsoară cu aplanotonometrul Goldmann sau cu tonometrul computerizat non-contact.
2. Examinarea nervului optic la examenul fundului de ochi - acesta prezintă o lărgire specifică (excavaţie), asimetria excavaţiei între cele 2 papile, deplasarea nazală a vaselor retiniene.
3. Examinarea unghiului de drenaj (gonioscopie). Acest element este foarte important pentru stabilirea tipului de glaucom, deoarece modalităţile terapeutice pot fi diferite de la un pacient la altul.
4. Examinarea câmpului vizual este investigaţia care stabileşte în ce măsură este afectată capacitatea pacientului de a vedea – în mod caracteristic, în glaucom se produce o îngustare a câmpului vizual dinspre periferie spre centru, apariţia de scotoame paracentrale, treaptă nazală până la insulă de vedere centrală.
5. Tomografia în coerență optică pentru stratul fibrelor nervoase retiniene, analiza discului optic și stratul celulelor ganglionare maculare. Această investigație este deosebit de utilă pentru diagnosticarea glaucomului chiar în fazele precoce (înaintea modificărilor de câmp vizual), cât și pentru monitorizarea progresiei bolii.
Tratamentul glaucomului
Nu există medicamente capabile să vindece glaucomul, în sensul că vederea pierdută prin glaucom nu poate fi redată. Toate medicamentele utilizate în prezent în tratarea glaucomului reuşesc să oprească sau să întârzie agravarea bolii, prevenind astfel apariţia orbirii. Ele fac acest lucru prin scăderea PIO, indiferent de forma de glaucom, cu presiune intraoculară crescută sau nu. De aceea, diagnosticarea la timp a bolii, atunci când vederea nu este mult afectată, este esenţială!
Planul terapeutic se realizează gradual, fiind de primă intuiţie tratamentul medicamentos în terapie unică sau asociere: analogie de prostaglandine, beta-blocant, inhibitori topici de anhidroză carbonică.
Doar medicul oftalmolog care monitorizează evoluţia poate stabili tratamentul adecvat, eventuale schimbări sau tratamentul combinat.
Glaucomul cronic necesită controlul periodic şi dispensarizare:
• măsurarea lunară a tensiunii oculare (normal este între 12 - 20 mmHg, obligatoriu de corelat cu grosimea corneei); tensiunea oculară trebuie măsurată cu tratamentul efectuat inclusiv în ziua controlului.
• urmărirea bianuală a câmpului vizual (CV)
• efectuarea anuală a tomografiei de nerv optic (OCT, HRT)
• examenul fundului de ochi pentru aspectul nervului optic.
Tratamentul iniţial - cu picături se va face zilnic, continuu. Dacă tratamentul cu picături devine ineficace şi boala evoluează (cu apariţia modificărilor pe CV şi HRT), sau când pacientul se prezintă în faze avansate ale bolii, se recomandă intervenţia chirurgicală.
Aceasta poate fi:
• Trabeculoplastie laser - cu dezavantajul că poate avea efect limitat în timp
• Intervenţie chirurgicală propriu-zisă, constând în realizarea unei fistule prin care umoarea apoasă poate să circule mai uşor şi să fie eliminată din ochi, scăzând astfel presiunea intraoculară: *Trabeculectomie sub volet scleral cu antimetaboliţi sau implant de colagen sau *Implantare de Sunt Ex-Press - cel mai modern tratament chirurgical al glaucomului cronic.
Glaucomul acut (forma de glaucom provocată de o creştere bruscă a presiunii intraoculare, având simptome clare: durere în jurul ochiului, roşeaţă în ochi, vedere înceţoşată cu halouri colorate, dureri de cap violente şi uneori greaţă şi vomă)- o urgenţă de diagnostic şi tratament-necesită, pe lângă tratament medicamentos şi tratament laser (iridotomii Laser Yag) sau direct operaţie.
Pacienţii care au avut un atac de glaucom la un ochi, au un risc mărit de a face şi la celălalt ochi; de aceea, după tratarea ochiului cu atac, se va face tratament profilactic la celălalt ochi - iridotomii Laser Yag. Această intervenţie nu este dureroasă şi nu necesită nici un fel de anestezie.
Glaucomul congenital – tot o urgenţă de diagnostic şi tratament, necesită intervenţie chirurgicală precoce într-un serviciu specializat de oftalmo-pediatrie.
Glaucomul secundar - determinat de anumite boli oculare sau generale - se tratează în primul rând prin rezolvarea cauzei care a dus la creşterea tensiunii oculare, asociată cu tratament cu picături anti-glaucomatoase şi, eventual, intervenţie chirurgicală.
De menţionat că tratamentul cu picături poate avea reacţii adverse, de obicei lipsite de gravitate (usturime la instilare, înroşirea ochiului, creşterea genelor) până la scăderea vederii prin edem macular cistoid sau reacţii alergice marcate). În aceste cazuri, doar oftalmologul curant mai poate schimba tratamentul.
Concluzii:
Odată diagnosticat glaucomul, cel mai important lucru de controlat este reducerea presiunii intraoculare prin tratament medicamentos şi/sau chirurgical, urmată de menţinerea ei la un nivel corespunzător.
Prin tratament, glaucomul NU dispare, el se află doar într-o stare „protejată” care nu afectează viaţa zilnică; pentru a-l ţine sub control, examenul oftalmologic trebuie să fie continuu şi regulat.
Glaucomul netratat duce mai întâi la scăderea periferică a vederii şi apoi la orbire ireversibilă; diagnosticarea precoce şi tratamentul corect reprezintă singura apărare contra bolii.
Una din problemele cu care se confruntă medicul oftalmolog este lipsa de complianţă la tratament a pacientului. De multe ori, pacientul nu conştientizează gravitatea bolii şi nu urmează tratamentul în dozele şi ritmul indicate sau renunţă la tratament.
Având în vedere implicaţiile majore socio- economice ale acestei boli, apreciem că se impune efectuarea unui consult oftalmologic anual la toate persoanele aflate în grupele cu risc (vârsta peste 40 de ani, istoric familial de glaucom, coexistenţa bolilor oculare şi sistemice favorizante).
Glaucomul reprezintă o problemă majoră, atât la nivel individual, cât şi de sănătate publică, ducând la pierderea ireversibilă a vederii. Diagnosticarea precoce pare să fie cea mai bună şansă oferită pacientului cu glaucom pentru a-şi menţine vederea şi, implicit calitatea vieţii cât mai mult timp.
