Prof. Dr. Iulian Puiu Velea
Interviu cu Președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Endocrinologie Pediatrică, Prof. Dr. Iulian Puiu Velea, Clinica II Pediatrie „Bega”, UMF „Victor Babeș” Timișoara
De ce este nevoie de această subspecialiate a pediatriei ?
Formarea în „endocrinologie şi diabet pediatric” devine o prioritate importantă, pentru că în acest moment diabetul zaharat și patologia endocrină a copiilor și adolescenților sunt împărțite între endocrinolog și diabetologi pentru adulți și pediatri cu interes în cele două domenii.
Această supraspecializare a medicilor pediatri este în conformitate cu cea existentă, de zeci de ani, în ţările Comunităţii Europene dar şi în ţări din cele două continente americane.
Ea vizează îngrijirea nou-născuţilor, copiilor şi adolescenţilor cu probleme de nutriţie, creştere şi dezvoltare, deficit de hormon de creştere, tulburări ale pubertăţii, patologia tiroidei, suprarenalelor şi nu în ultimul rând diabetului zaharat, obezităţii şi sindromului metabolic.
Deci, patologia din domeniul endocrinologie și diabet pediatric diferă substanțial de cea întâlnită la adulți și vârstnici, confirmând faptul că ”micii pacienți nu sunt adulți în miniatură”.
Copilul este un organism aflat într-o continuă creştere şi dezvoltare, ”suferă” o permanentă transformare psiho-emoţională şi hormonală, având nevoi speciale pe care le poate gestiona cel mai bine un medic a cărui formare de bază este pediatria.
Pentru a susţine această afirmaţie aducem în discuţie obezitatea a cărei prevalenţă a atins cifre alarmante în rândul copiilor de la noi din țară sau diabetul zaharat tip 1 diagnosticat la vârsta copilăriei.
Debutul diabetului zaharat la copil constituie o traumă atât pentru copil cât și pentru familie. Întrebări ale părinţilor de felul „De ce a apărut diabetul la copilul meu? Cine este de vină? Ce trebuia sa fac să nu apară diabetul?” rămân încă fără un răspuns satisfăcător pentru părinţii copilului. Este adevărat că diabetul zaharat este incurabil, dar cu o substituţie insulinică corectă echilibrul metabolic poate fi obţinut şi menţinut dar cu eforturi atât din partea familiei cât şi a copilului. Pe de altă parte nu trebuie să omitem componenta psihologică cu impact atât asupra familiei cât şi asupra copilului. Ideea principală este aceea că un copil cu diabet zaharat nu este diferit de ceilalţi copii ci are numai „nişte” nevoi speciale!
Ce tip de diabet are o creștere mai accelerată în rândul copiilor și care pot fi cauzele acestei creșteri ?
În majoritatea țărilor occidentale, DZ de tip 1 reprezintă peste 90% din cazurile de DZ întâlnite la copil și adolescent.
Ca și în celelalte țări europene incidența DZ tip 1 la copil este în creștere și la noi în țară. În 2011 erau înregistrate 2651 cazuri de la grupa de vârstă pediatrică din care 61% în mediul urban cu un număr de 262 cazuri noi pe an în 2010, iar în anul 2014 erau 3.014 copii.
Având în vedere că DZ tip 1 la copil este o boală ambivalentă (atât acută cât și cronică) dispensarizarea copilului cu diabet zaharat presupune control clinico-biologic minimal la 3 luni interval. De multe ori (perioadele de creștere, pubertatea, adolescența) impun o dispensarizare (contact medic – pacient) intensificată la intervale mai scurte de timp.
Pe de altă parte dispensarizare se poate efectua eficient numai într-o secție de pediatrie mai ales că în ultimii ani ne confruntăm cu creșterea numărului de cazuri nou diagnosticate la vârste din ce în ce mai mici (1-5 ani) cazuri care nu pot fi internate intr-o secție de diabetologie adulți. Debutul DZ la aceste vârste mici crește durata de expunere la boală cu creșterea riscului instalării complicațiilor cronice la adultul tânăr.
Este obezitatea copilului o problemă de sănătate publică ?
Prevalența excesului ponderal și a obezității la populația de vârstă pediatrică este la ora actuală inacceptabil de ridicată atât în Europa cât și în alte colțuri ale lumii și din păcate într-o continuă creștere.
În țara noastră, deși avem puţine studii epidemiologice recente referitoare la incidența și prevalenţa supraponderii şi obezităţii la copil, rezultatele prezentate sunt similare cu cele din Europa.
Această patologie afectează aproximativ o treime (34,6%) dintre copiii cu vârsta cuprinsă în intervalul 7-12 ani.
Aparent, diagnosticul de Suprapondere sau Obezitate este unul simplu, care poate fi stabilit în urma oricărui examen clinic obectiv de rutină, în orice cabinet de medicină de familie şi/sau pediatrie. Cu toate acestea, în practica clinică curentă, această afecţiune este trecută cu vederea. Cauzele subdiagnosticării pot fi multiple, de la nerecunoaşterea problemei de către părinți datorită unui nivelul educaţional scăzut al acestora până la lipsa programelor periodice de pregătire adresate în special medicilor de familie şi pediatrilor care își desfășoară activitatea în alte orașe decât centrele universitare prin care să beneficieze de actualizarea cunoştiinţelor medicale.
Copii obezi au un risc considerabil mai mare de a dezvolta diabet zaharat tip 2 şi factori de risc cardiometabolici, precum hipertensiune arterială, dislipidemie şi rezistenţă la acţiunea insulinei. Toate acestea reprezintă criterii de definire a sindromului metabolic şi se asociază cu comorbidităţi care influenţează negativ starea de sanătate a copiilor şi adolescenţiilor.
Apariţia obezităţii în copilărie şi adolescenţă reprezintă cu siguranță etapa premergătoare sindromului metabolic care atrage după sine instalarea complicaţiilor cardio-metabolice cu progresie spre DZ tip 2 şi boli cardio-vasculare care declanșate încă din perioada copilăriei, influenţează major morbiditatea şi mortalitatea în viaţa de adult tânăr. De aici reiese necesitatea asiduă de a preveni aceste complicaţii stopând aceasta adevărată epidemie care este obezitatea.
Există diabet zaharat tip 2 la copil ?
La începutul secolului XXI diabetul zaharat de tip 2 era considerat apanajul adultului obez, în timp ce la vârsta pediatrică se recunoștea că DZ tip 2 se întâlnește mai ales în anumite grupuri populaționale (hispanici, indienii Pima, afro-americani şi asiatici).
În ultimele două decenii, odată cu creșterea dramatică a incidenței obezității la copil, a crescut și prevalența DZ tip 2 la vârsta pediatrică. Referitor la această tendință sunt tot mai multe ”voci” care susțin că această situație se datorește modificării stilului de viață la persoane cu predispoziție genetică.
Da, și la noi în țară avem DZ tip 2 la grupa de vârstă pediatrică.
Argumentele enumerate mai sus sunt valabile și pentru orice patologie endocrinologică (tulburările de creștere, patologia tirodiană, tulburările metabolismului fosfo – calcic, tulburările de diferențiere sexuală, tulburările pubertății etc) aparute la grupa de vârstă pediatrică.
