– Școală de Chirurgie Oftalmologică, îmbinare armonioasă între tinerii chirurgi și generația consacrată
Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București reprezintă un reper al spitalelor monospecialitate din România. El este situat central, în Piața Lahovari, București, având la dispoziție 142 de paturi, un compartiment de primiri urgențe care funcționează 24 din 24 de ore, cu 4 linii de gardă, din care una ATI. Spitalul este structurat pe 3 secții chirurgicale, un cabinet de explorări funcționale, un ambulatoriu integrat cu cabinete de consultație, un cabinet pentru terapia laser,un cabinet ortoptic pentru copiii cu strabism și ambliopie, un laborator de protezare oculară, precum și un laborator de analize medicale.
În cadrul spitalului se află Clinica de Oftalmologie UMF „Carol Davila” a facultăților de Medicină Generală și Stomatologie, departamentele fiind conduse de conferențiar universitar doctor Florin Baltă și conferențiar universitar doctor Vasile Potop.
Spitalul oferă o gamă largă de servicii medicale oftalmologice, de la consultații și tratamente medicale la intervenții chirurgicale complexe, de toate tipurile, pentru pacienți adulți, vârstnici, copii, sugari și chiar și prematuri. Patologia oculară abordată este vastă și include chirurgia vitreoretiniană, chirurgia reconstructivă oculo-palpebrală, glaucomul, atât cel congenital cât și cel al adultului prin toate metodele chirurgicale, inclusiv cele moderne de abordare a unghiului camerular; patologia cristalinului, oftalmopediatrie, strabologie precum și patologia traumatică.
În cadrul spitalui își desfășoară activitatea chirurgicală generația consacrată: profesor universitar doctor Monica Pop, profesor universitar doctor Cătălina Corbu, profesor universitar doctor Petru Călin Tătaru, conferențiar universitar doctor Florin Baltă, conferențiar universitar doctor și Director Medical Marian Burcea, conferențiar universitar doctor Vasile Potop, conferențiar universitar doctor Speranța Schmitzer, șef de lucrări doctor Miruna Cioboată - Șefa compartimentului CPU, Șef de Lucrări Doctor Valeria Coviltir, șef de lucrări doctor Anca Tomi, șef de lucrări doctor Ramona Barac, medici primari dr. Claudia Turcu, dr. Anca Rădulescu, dr. Rodica Ionescu, dr. Paul Grecu alături de tânăra generație, reprezentată de dr. Nicoleta Avidis Zamfiroiu, dr. Andrei Merticariu, dr. Sergiu Maliș, dr. Ramona Șerban, dr. Livia Sram, asitent universitar doctor Cristiana Dragosloveanu, asistent universitar doctor Alina Gheorghe, asistent universitar doctor Valentin Dinu, dr. Răzvan Ionescu. În compartimentul de explorări funcționale lucrează medici care, deși tineri, au mare experiență: dr. Loredana Stanese, șef de țucrări doctor Alina Ciocâlteu, dr. Dana Munteanu, dr. Mihai Păsărică iar în cadrul CPU dr. Elena Zamfir și dr. Florin Zamfiroiu. Intervențiile chirurgicale complexe sunt asigurate de o echipă de medici anesteziști cu o mare experiență: dr. Luxiță Petrescu, dr. Dana Olteanu, dr. Loredana Popescu, dr. Melania Moșcaliuc. Activitatea medicală și chirurgicală este susținută de un corp de asistente medicale de un înalt profesionalism.
Anual în cadrul Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice București au loc peste 60.000 de consultații și peste 10.000 de intervenții chirurgicale cu diverse grade de complexitate.
Pe lângă activitatea chirurgicală, în spital se desfășoară și activități de educație academică: cursuri și lucrări practice pentru studenții facultății de medicină, pentru cei peste 60 de rezidenți aflați în diverși ani de formare, cursuri postuniversitare în domeniul cataractei și chirurgiei vitreoretiniene și pregătirea doctoranzilor.
Spitalul pune la dispoziția rezidenților pe lângă cursuri și asistarea intervențiilor chirurgicale două stații de pregătire practică în cadrul unui WETLAB, dotate cu microscop operator și aparate de facoemulsificare. Din 2019 Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice este Acreditat EBO (European Board of Ophthalmology) dând posibilitatea rezidenților de anul IV să aplice pentru stagii de pregătire în spitale acreditate din Europa.
Ca și noutate, spitalul beneficiază de cel mai modern sistem de vizualizare tridimensională intraoperatorie, NGENUITY, ce ușureaza semnificativ procesul didactic, permițând nu doar medicului operator ci și unui număr crescut de observatori să vizualizeze în timp real intervenția chirurgicală. În acest fel, medicii rezidenți și studenții au posibilitatea să fie martorii actului medical într-un număr mult mai mare decât prin metodele conventionale.
Organizarea eficientă a serviciilor, dotarea cu aparatură de înaltă performanță în toate secțiile spitalului, existența unui personal calificat și specializat, au condus la eficientizarea actului medical, la creșterea adresabilității și la recunoașterea Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice București ca unul dintre cele mai performante spitale din Europa.