Prof. Dr. Dorin Chisăliță
Prof. dr. Dorin Chiseliță este profesor universitar și șeful clinicii de Oftalmolgie
a Spitalului Clinic de Urgențe Sf. Spiridon din Iași. A participat activ la procesul de instruire și perfecționare a zeci de generații de studenți, medici rezidenți și specialiști precum și cadre didactice universitare. A manifestat un interes particular pentru patologia chirurgicală a segmentului anterior. A efectuat peste 30 000 de interventii chirurgicale cu toate gradele de complexitate: chirurgia cristalinului, a glaucomului, a corneii, traumatologie oculară și chirurgie refractivă.
Domnule doctor, cum apreciați nivelul serviciilor oftalmologice din România?
Dacă vorbim la modul general, pot să spun că în specialitatea de oftalmologie în România se utilizează imensa majoritate a metodelor de diagnostic și tratament medicamentos / chirurgical care se folosesc pe plan mondial. Din acest punct de vedere suntem comparabili. Atunci când vorbim de frecvența, de locul, de numărul de situații în care se practică aceste proceduri, realitatea este cu totul alta, în sensul că sunt foarte puține centrele sau secțiile de oftalmologie unde, per total, asistența medicală este la un standard foarte înalt. De ce există această diferență?
Înainte de toate cred că această diferență rezultă dintr-o dotare inegală. Oftalmologia prin excelență este o disciplină înal tehnologizată. Avem nevoie de foarte multe instrumente, aparatură, de performanță. lucruri costisitoare. Există o clară inegalitate a dotărilor, comparând diverse secții oftalmologice între ele, sau între secțiile de stat și clinicile private, în favoarea clinicilor private. Aici, competiția înainte de toate a impus măcar un nivel mare al dotărilor. Trebuie să recunosc că în țară sunt secții de oftalmologie de stat foarte bine dotate, acolo unde s-a manifestat un interes deosebit pentru acest lucru dar sunt și secții sau chiar clinici de oftalmologie în care dotarea lasă de dorit. Personal, în clinica privată pe care am construit-o probabil că investesc în tehnologie și în dotare de 5 mai mult decât într-o secție clinică de stat. Spre deosebire de acest lucru, pregătirea medicilor oftalmologi în general este bună și foarte bună. Desigur există diferențe și între medici. Probabil că față de medicii din vest, cu care dorim în permanență să ne comparăm, avem un element suplimentar și anume empatia față de pacienți. Medicul român, oftalmologul îngrijește și tratează altfel pacientul, se implică chiar afectiv. Acest lucru poate să aibă și un revers al medaliei și anume un concept paternalist asupra pacienților în sensul că dacă ai operat un pacient, de aici încolo trebuie să-l urmărești, căci este pacientul tău, ceea ce nu este opțiunea cea mai corectă. Dar, mixând ceea ce avem ca dotare și cât suntem de pregătiți, în mod categoric este loc de mai bine, pentru că eu cred că nivelul general trebuie îmbunătățit. Cu alte cuvinte, fiecare pacient din România trebuie să aibă o șansă să fie îngrijit la parametri standard.
Ce șansă de afirmare are un medic oftalmolog ieșit din rezidențiat? Ce perspective sunt pentru specializare?
Din nefericire, șansele reale, cel puțin la început sunt foarte mici. Este vorba de probleme foarte serioase și importante cărora nu suntem dispuși să le dăm o rezolvare. Înainte de toate știți că medicul rezident nu are nici un fel de responsabilitate pentru că el nu are cod de parafă. El nu apare altfel decât ca medic rezident în toate documentele oficiale. El nu are o responsabilitate, nu are un program practic și real, nu teoretic, de pregătire, de însușire practică a manevrelor chirurgicale. Dacă el ar avea o responsabilitate clară, atunci an de an ar trebui să învețe tehnici, tehnologii noi, să îndeplinească anumite condiții, înainte de a intra în examenul de specialitate. Acest lucru nu se întâmplă în România și repet, cel puțin din două motive: primul este lipsa acordării unei responsabilități punctuale corespunzătoare fiecărui an de rezidențiat și cea de-a doua este acestă atitudine paternalistă, că acesta este pacientul meu și atunci ție ca medic rezident îți va fi foarte greu să ai acces la acest pacient. Este greu, de asemenea, pentru medicul rezident să își vadă viitorul apropiat sau să aibă o perspectivă a viitorului încă din perioada de rezidențiat. Din nefericire, în România nu există sistemul corect și necesar, cred eu, ca acestor medici să li se ofere un loc de muncă, să li se dea posibilitatea să lucreze să-și obțină expertiza în România, să aibă posibilitatea să lucreze în secții sau clinici cu dotarea corespunzătoare și să se dezvolte în mod normal. Ceea ce se întâmplă cu ei ține efectiv de forța, de voința lor individuală, de posibilitățile lor materiale, de râbdarea pe care o au în desăvârșirea lor profesională. Este un subiect extrem de delicat care cred că poate fi generalizat la toți medicii români care își termină specialitatea și pentru care trebuie găsită o soluție iar această rezolvare nu o văd altfel decât ca o soluție strict instituționalizată.
Ce proceduri medicale novatoare si tehnologii de vârf sunt așteptate din partea dezvoltării mondiale a oftalmologiei?
Ne găsim într-o dinamică deosebită, în sensul că preocupările științifice sunt extrem de importante și vizează aproape toate palierele specialității noastre. Menționez doar câteva zone în care se așteaptă chiar rezultate imediate, foarte încurajatoare. Se pun speranțe foarte mari în obținerea unor medicamente care să întârzie procesul de cataractogeneză. Cu alte cuvinte, dorința de a avea un tratament medicamentos care să vindece cataracta, rezolvabilă în acest moment doar prin intervenție chirurgicală. Se lucrează în acest moment la obținerea unor medicamente care să întârzie procesul de îmbătrânire a cristalinului și prin aceasta la reducerea sau dispariția presbiopiei. Se lucrează la tratamentul genetic al unor afecțiuni degenerative neuro-retiniene cu rezultate încurajatoare. Se lucrează și se speră la rezultate foarte bune în obținerea unor medicamente cu adminstrare sau cu o inserție unică și care să le dea posibilitatea pacienților cu glaucom să-și controleze presiunea intraoculară cel puțin șase luni de zile, ceea ce în mod categoric ameliorează calitatea vieții pacientului. Foarte important de asemenea, se lucrează la acest concept extrem de fascinant care înseamnă neuroregenerarea. Foarte multă patologie retiniană și a a nervului optic este de tip neurodegenerativ. Procesele de neuroprotecție, de neuro-regenerare, de neuroresuscitare sunt procese absolut vitale, necesare și, repet, cercetarea în momentul de față este cel puțin optimistă dacă nu cumva sunt zone în care rezultatele pozitive în viața practică devin reale. Vom aștepta în perspectivă transplante ale țesuturilor nervoase, pentru că aceasta este problema, extrem de importantă, să înlocuim retina, să înlocuim o parte din retină, să vedem ce facem cu nervul optic. Aceste preocupări există în special în mintea cercetătorlor fundamentali, dar această perspectivă este ceva mai îndelungată.
