Prof. Dr. Florin Dumitru Mihălţan
Sindromul post COVID (sau „long COVID”sau „covidul cronic”) a demonstrat odată în plus cât de puține lucruri știam despre aceste corovirusuri. El are o definiție în acest moment care marchează ceea ce acum se știe: persistența COVID-19 în intestinul subțire și după 6 luni. Sunt semne și simptome care persistă după 12 săptămâni de la debut și sunt neexplicate de alte diagnostice alternative. Sigur că existența unui corolar simptomatic precum: fatigabilitate, migrene, dureri articulare, dispnee, dureri toracice, disfuncții cognitive dovedește că există multe implicații de organe diferite dar plămânul suferă în general pe două zone importante unde fibrozele pulmonare sunt cap de afiș și apoi infecțiile pulmonare din timpul doi. Sunt și alte complicații care persistă precum: trombo embolismul pulmonar, apariția unor pneumotoraxuri sau a pneumomediastinului dar cele care predomină numeric sunt și rămân fibrozele pulmonare. Nu de puține ori cazurile care trec de perioada acută sunt transferate din serviciile COVID la non COVID datorită acestor persistențe sau agravări radiologice combinate cu o simptomatologie unde dispneea este severă, cu imobilizare la pat, cu necesar de oxigen între 10-15 litri pe minut sau chiar ventilație non invazivă.
Sigur că există niște factori de risc, prognostici ai unei evoluții cu o astfel de anvergură printre care trebuie menționați unii similari cu ce dictează de fapt severitatea din start a bolii și apariția unui sindrom de detresă respiratorie acută. Astfel s-au conturat următoarele criterii care pot marca o evoluție fibrozantă post COVID: vârsta avansată, prelungirea șederii în servicii de ATI, sub ventilație mecanică, ventilație non invazivă, ECMO, fumatul, etilismul, tipurile de medicații administrate (antivirale sau corticoizi) etc. Este adevărat că la capitolul simptome-87,4 % din pacienți după recuperarea post COVID au cel puțin un simptom persistent, că la 2 luni doar 12,6 % sunt asimptomatici, că există o calitate a vieții afectată la 44% dar aceste expresii sunt doar vârful unui „iceberg” care poate lua oricând o turnură de gravitate. Aceasta apare în combinație și cu o progresie imagistică (imagini de sticlă mată la 70% din bolnavi) și una funcțională (47% reduceri de DLCO - oximetria ) iar lecțiile din trecut sunt de reînvățat. Chiar dacă epidemia de SARS și MERS nu au fost foarte extinse, se știe la ora actuală că există leziuni reziduale și la un an distanță.
Terapia unei fibroze post COVID este bazată pe corticoterapie, reabilitare precoce și un abord multidisciplinar unde totuși pneumologul rămâne vioara întâi. Pentru folosirea unor medicații antifibrozante clasic utilizate în fibroza pulmonară idiopatică studiile sunt la început. La această parte a partiturii însă trebuie să cânte în armonie: cardiologi, medici de familie, kineziterapeuți iar în funcție de necesități: hematologul, nefrologul, neuropsihiatrul etc. Solo ca evoluție de interpretat aparține doar pneumologului atunci când insuficiența respiratorie este severă și când trebuie combinată partea de oxigenoterapie, ventilație non invazivă cu ajustarea pe perioadă lungă a medicației antiinflamatoare.
