Prof. Dr. Florin Dumitru Mihălţan
Nu de mult, a avut loc la Palatul Parlamentului o conferință internațională legată de legalizarea canabisului în scop medical, cu participare internațională, cu invitați din Marea Britanie şi Germania, parlamentari membri ai comisiilor de specialitate din Camera Deputaților, profesioniști din domeniul medical, academicieni şi farmaciști din România. Pledoaria a fost axată pe discutarea beneficiilor canabisului în scop medical şi pe deschiderea accesului pacienților români la tratament. Adoptat în Senat, acest proiect de lege practic așteptă trecerea prin Camera Deputaților fiind susținut de 100 de parlamentari din tot spectrul politic în favoarea acceptării acestui canabis medical. Sigur că s-au folosit o multitudine de argumente emoționale, experiențe personale în pledoaria în favoarea acestei legi, toate construite pe o singură idee: că este un medicament utilizabil în terapia durerii, pentru liniștirea unor pacienți adesea aflați în faza terminală, care aparțin de multe ori de serviciile de paliație; s-a vorbit însă mai puțin despre ce presupune liberalizarea consumului de canabis, aparent sub protecția unei legi și cu adresabilitate țintită, despre temerile legate de introducerea oficială a canabisului printr-o legislație nouă pentru țara noastră.
De fapt, este o nouă industrie care utilizează argumentele industriei tutunului și care deschide un nou „boom“ comercial. Dacă privești doar consumatorii, doritorii de oficializare, experții în canabis, reprezentanții industriei canabisului sau ai „European Medicinal Canabis Association”, aparent calea este netedă. Indicațiile pur medicale sunt de mult conturate, inclusiv de organizațiile profesionale din SUA și au rămas aceleași pe lista lungă: cașexia, glaucomul, HIV/SIDA, durerea severă și cronică, formele cu vomă severă, spasmele musculare cronice și severe, sindromul de stres posttraumatic, pierderea ponderală, convulsiile etc. Pe lista scurtă: sunt însă mai puține și cu anumite forme de canabis, folosite doar țintit. Este doar o parte a paharului pe care corpul medical o cunoaște doar pe varianta științifică. De partea cealaltă avem însă situațiile frecvente existente în serviciile de specialitate și care nu iartă nici spitalele de pneumologie. Tuberculoza și-a schimbat total fața în România. Sigur că au rămas în continuare formele depistate tardiv, cu plămâni distruși, au rămas grupele de risc: cazurile sociale, oamenii fără serviciu, oamenii străzii, concetățenii vârstnici cu multiple comorbidități. Ceea ce însă probabil nu știu parlamentarii români și cei care sunt adepții acestor noi proiecte este îmbogățirea listei de candidați la a fi infectați cu B. Koch cu consumatorii de droguri și aici canabisul alături de etnobotanice este lider de piață. Care este caracteristica acestor bolnavi? Sunt de obicei oameni tineri, „robi” dependenți de drog, care au sărăcit familiile lor, vânzând totul din casă pentru achiziționarea unei doze și care de multe ori apelează și la căi injectabile, cu seringi comune, de unde și pachetul de boli cu care se prezintă consumatorii de droguri: hepatită B și C, HIV/SIDA sau sifilis. Ei au devenit arhicunoscuți în serviciile ambulatorii sau secțiile care tratează tuberculoza, unde partitura pe care o scriu la momentul internării este aceeași: primele zile sunt liniștiți dar sevrajul își spune cuvântul. Devin ulterior agresivi, indisciplinați și fug din spital fără a mai continua tratamentul pentru o boală vindecabilă precum tuberculoza. Ulterior revin într-o stare mai gravă, cașectici (în abruptă scădere ponderală) în același spital unde nu de puține ori mor de o boală infecțioasă care combinată cu infecția HIV, hepatita C sau B nu iartă. Paradoxul este că TBC-ul este vindecabil chiar și pentru pacienți drogați cu condiția ca pacientul să fie aderent la tratamentul cu antituberculoase. Dar, din păcare dependența de droguri este cauza majoră de non-complianță. La toate aceste probleme se adaugă și raritatea serviciile de asistare a acestor dependenți de droguri și funcționarea lor în regim de avarie în cei doi ani de pandemie COVID 19. În țări în care canabisul a fost legalizat au apărut și probleme de altă natură generate de consumul acestuia. Dacă privim doar urgențele și solicitările la camera de gardă, pe primul loc figurează traumele acute (15,1%) și apoi vin problemele respiratorii (14,2%). Consumatorii de marijuana preferă calea inhalatorie (79%) iar dintre aceștia 80% sunt actuali sau foști consumatori de tutun. Există un dualism de utilizare, un amestec de canabis cu tabac pe care și-l oferă cu multă larghețe în aceeași foită de “joint”. De fapt, se construiește o nouă punte fatală spre complicațiile și consecințele nefaste ale canabisului și tutunului Dacă pentru tutun sunt o multitudine de articole științifice care demonstrează riscul pentru o multitudine de boli, pentru canabis lucrurile sunt mai puțin cunoscute și popularizate. Canabisul induce în zona afecțiunilor respiratorii agravări ale emfizemului, BPOC-ului, poate fi responsabil de crizele de astm, de apariția plămânului de hipersensibilitate, aspergiloză pulmonară, cancer pulmonar etc. Dar, lista riscurilor rămâne deschisă și la nivelul altor organe, În statistici, doar 30% din acești consumători folosesc canabisul în scopuri medicale. Astfel, avem deja o dimensiune reală a consumului. Nu în mod surprinzător, în unele țări (vezi Canada) marijuana depășește la capitolul prevalență consumul de tutun. Aparent, în România, prevalența consumului de marijuana în rândul țărilor din UE se situează pe la mijloc dar cifrele reale sunt departe de realitate. Rețelele de traficanți străbat și perie cu multă tenacitate țara noastră. Deci, avem o nouă amenințare la orizont, pe care medicii o văd deja conturată în servicii, sub mantaua unui nou drog care acum intră sub protecția unei legi și la noi în țară. Mă întreb cum vor reuși oficialitățile să separe canabisul medical de cel de pe piața neagră în condițiile în care traficul la negru de țigări convenționale înflorește iar legea de protecție a fumătorului pasiv, cu multele sale deficiențe, inclusiv la capitolul monitorizarii aplicării sale a rămas înghețată la nivelul anului 2016.
