Cercetarea științifică a mecanismelor îmbătrânirii și metodele de atingere a longevității au câștigat teren în ultimele decade. Sunt cinci locuri în lume, adesea denumite ca „zone albastre“: o parte din California (Loma Linda), Costa Rica, Sardinia, Ikaria (Grecia) si Okinawa (Japonia); aici s-au identificat arii întinse de centenari. Sunt studiate mecanismele patofiziologice ale îmbătrânirii cardiovasculare și longevității, interacțiunea, translația lor în viața „obișnuintă“.
Care este legătura fiziopatologică dintre îmbătrânirea cardiovasculară și longevitate?
Stresul oxidativ pare să joace un rol important. Astfel, în acord cu „teoria radicalilor liberi ai îmbătrânirii“, îmbătrânirea corespunde acumulării oxidative a constituenților celulari. Creșterea stresului oxidativ poate cauza mutații rezultând disfuncția celulară.
Eficacitatea mecanismelor antioxidante și rezistența la stresul oxidativ scad cu creșterea vârstei. Importanța stresului oxidativ cu îmbătrânirea și determinarea duratei vieții este ilustrată de o seamă de evidențe. Creșterea rezistenței la stresul exidativ este asociată cu prelungirea duratei vieții și este prezentă la „ființele“ cu viață lungă comparându-se vârstnicii cu persoanele tinere.
S-au găsit nivele înalte de vitamină C și vitamină E antioxidante la bătrâni (centenari) sănătoși comparativ cu participanții vârstnici și tineri. Practic legătura patofiziologică potențială dintre vârstă și longevitate are la bază: stresul oxidativ, activarea inflamatorie, dezordinele metabolice (hiperglicemia, hiperinsulemia, rezistența la insulină, dislipidemia), dezordinele vasculare (disfuncția endotelială, HT arterială, stiffnessul arterial-rigiditatea arterelor), mecanismele genetice și epigenetice.
Activitatea inflamatorie este un factor care contribuie la legătura fiziopatologică dintre îmbătrânire și longevitate. S-a propus ca succesul răspunsului la inflamția de grad redus să explice longevitatea. Moleculele proinflamatorii sunt interleukinele, proteina C reactivă, factorul de necroză tumorală-α în timp ce moleculele antiinflamatorii pot fi protective. De asemenea, o sursă specială a inflamației este grăsimea viscerală.
Dezordinile metabolice – joacă si ele un rol important. Pentru mamifere – expunerea la hiperglicemie induce senescența. Culturile de celule din endoteliul uman expuse la concentrații de glucoză crescute – explică senescența precoce. Insulina, rezistența la insulină este un factor important al procesului de îmbătrânire. Metforminul are proprietăți antiîmbătrânire. Dislipidemia poate explica prin creșterea dimensiunii particulelor de lipoproteine – reducerea prevalenței hipertensiunii, sindromului metabolic și bolile cardio-vasculare. Hipertensiunea arterială este asociată cu inflamația subclinică.
De asemenea – mecanismul genetic și epigenetic poate explica legătura cu longevitatea. Telomerele lungi (o componentă din ADN) sunt asociate cu scăderea mortalității și creșterea longevității.
Desigur există metode de a trata toate aceste lucruri „naturist“ (dietă naturală, activitate fizică, oprirea fumatului) și prin „intervenții“ terapeutice ușoare (climat, poluarea aerului, radiațiile gama.
None